Emil Iliescu

Liviu, am citit toate textele tale despre personajul Bicuță și despre mușterii lui, cărora le-ai împrumutat din umorul specific arealului satului românesc. Sunt secvențe desprinse din realitatea imediată, iar tipologiile pe care le-ai creat sunt veritabile portrete, care ne fac să ne bucurăm odată cu ele la un pahar de vorbă la crâșma vestită de acum. Când scrii despre autori consacrați, o faci din respect pentru munca lor și pentru autoritatea pe care și-au câștigat-o. Și eu te citesc cu plăcere tocmai din aceste considerente.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Silvia, să trăim cu toții sub lumina blândă revărsată de cei care înaintea noastră au visat pe acest pământ la umbră tainică de pădure! Mulțumesc pentru cuvintele frumoase!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Eroina ta continuă să cunoască și să înțeleagă lumea prin filtrul sensibilității ei interioare. Îți las semn, fiindcă îmi place cum îți conduci personajul prin furtuna vieții. Aștept un deznodământ salvator la finalul tragic al acestui fragment...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Constanța, ai carențe mari ortografice și gramaticale, așa încât să nu te surprindă calificativul acordat de editori textului tău. Nu folosești diacriticele, textul tău fiind greu de parcurs. Faci greșeli impardonabile pentru cineva care vrea să aibă veleități de creator de cuvânt:\"Nu mai(m-ai)auzit\", \"Nu mai(m-ai) lăsat\", \"Ași(aș) vrea...\". Poate sunt rod al grabei, cu care ai scris textul. Există în scrierea ta un filon palid de lirism și cred, că dacă vei munci mai mult pe texte, vei convinge într-o bună zi. Există speranța asta...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Repauzații noștri, Liviu-Florian, plâng uneori. Atunci când i-am coborât în uitare ca pe niște găleți de ciutură părăsite...Poate plâng, și atunci când văd că mâna noastră face tot mai rar gesturi de milostenie, pomenindu-le numele...Se spune că ei, morții, ne gătesc calea de dincolo...Ne vor aștepta la capătul potecii brodate cu îngeri și ne vor întreba: \"îți mai aduci aminte de mine?\". Și poate tocmai atunci, lângă tronul de judecată, vom rememora ceea ce a însemnat fiecare dintre ei pentru noi și n-am știut, câtă vreme ne-am aflat în lumină...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Victor, nu vreau să polemizez cu nimeni, niciodată, chiar și atunci când, poate, am dreptate. Și știi de ce? Fiindcă pentru mine trimiterea la \"Atelier\", pe timpul când scriam poezii, nu fost decât un semn că trebuie să mai ascut cuvântul, pe care voiam să-l ofer ca piatră prețioasă cititorului. Ceea ce încercam eu să ofer pe atunci era doar materie brută încă și editorii m-au făcut să înțeleg asta. Nu știu care sunt ierarhiile pe acest site și nici nu mă interesează afinitățile elective dintre membri ei. Atunci când simt că un text mă transformă emoțional, scriu un comentariu, așa cum îmi dictează inima mea. Sigur, nu pot să nu fiu de acord cu tine când te referi la discrepanțele uneori majore( oare și productive?) dintre cei mulți și cei puțini. Dar mă gândesc că inechitatea poate constitui și în cazul nostru un motor al evoluției. Cei mulți vor căuta să acceadă acolo sus, printre astrele arzânde, prin mai multă muncă. Și ăsta este marele câștig al \"Agoniei\". Că prin niște judecăți de valoare emise de cei puțini, cei mulți pot spera la o fărâmă de nemurire artistică...Asta numai când judecata de valoare poartă girul respectării deontologiei postului de editor, pe care ți l-ai asumat, chiar dacă o faci printr-un voluntariat demn de toată lauda și stima!
Vreau să îți destăinui ceva. Am făcut acum 2-3 săptămâni un comentariu la o proză de \"Atelier\". Nu mai răscolesc acum timpul cu nume și date... Textul avea o valoare literară deosebită, după umila mea pricepere. Am argumentat conținutul lui epic valoros prin desprinderea din text a unor pasaje deosebit de sensibile. Eu nu fac aprecieri critice, mai ales când este vorba de \"Atelier\", fără să mă bazez pe realitatea de netăgăduit a unei scrieri. Textul avea tot ce îi trebuie: diacritice, un scris echilibrat, matur, imagini poetice deosebite, ținând cont că era o proză. Se numea \"Umbra\". Comentariul meu începea cu sintagma, care poate din start a deranjat: \"Este nedrept, d-lor editori...!\".
Comentariul a apărut în acea seară pe palierul meu de comentarii, dar a doua zi au dispărut, atât comentariul, cât și textul de la \"Atelier\" și de atunci nu am mai auzit nimic de fata, care scrisese acel text. Îmi scapă acum numele ei, dar nu mai are nicio importanță! Am trimis, indignat - cât de indignat poți fi virtual ! - dar în niște termeni politicoși un mail către editor, în care am cerut să se facă dreptate acelui text. Să se facă abstracție de comentariul meu. Nu el era important, ci reabilitarea unui debutant, care poate că așteaptă întotdeauna cu emoție prima lui confirmare. Nu am primit niciun răspuns de la nimeni. Și totuși, nu sunt supărat. Și știi de ce? Fiindcă am învățat că trebuie să treci peste toate în viață cu detașare, cu un zâmbet, fie el și palid, uneori cu resemnare, și să încerci să o iei mereu de la capăt cu mai multă înverșunare și dorință de a demonstra că ceea ce ești, ceea ce reprezinți pentru tine și pentru lume, nu îți poate lua nimeni! Și Liviu Ioan-Mureșan, căci de la textul lui ai purces tu, o poate face. Are argumentele literare care să-l ajute să treacă peste o supărare pasageră...Și ai dreptate, vorbele noastre trebuie trecute prin filtre de îngăduință de cei pe care poate i-am supărat. Toți vrem ca \"Agonia\" să rămână o cetate a Poeziei și Prozei de calitate!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Victor, eu nu polemizez cu nimeni, niciodată, chiar dacă poate uneori am dreptate. Și știi de ce? Fiindcă, atunci când am postat pe site primele mele poezii și au fost exilate la \"Atelier\", am înțeles din gestul editorilor că ceea ce eu credeam că este piatră prețioasă, era de fapt material în stare brută, care avea nevoie de migală în șlefuirea cuvântul dăruit cititorilor. Nu știu care sunt ierarhiile acestui site și nici nu mă interesează afinitățile elective dintre unul sau altul. Dar nu pot să nu fiu de acord cu tine și să nu remarc câteodată discrepanța neproductivă și nejustificată dintre cei mulți și cei puțini... Dar eu cred că inechitatea, în acest caz, nu poate fi decât productivă, și poate până la urmă să constituie un motor al evoluției. Cei mulți vor încerca să acceadă și ei la astrele arzânde și vor trebui să muncească mai mult. Atâta timp cât judecățile de valoare asupra unor texte sunt pertinente și viabile, editorul își merită pe deplin stima și prețuirea pentru o activitate voluntară și deloc ușoară. Dar...Vezi, tu, Victor, întotdeauna în viață un \"dar\" înseamnă mai mult decât un \"și\"...
Am să-ți destăinui ceva. Acum 2-3 săptămâni am publicat un comentariu asupra unui text de la \"Atelier\". Un text deosebit de sensibil și pe care l-am apreciat - \"Umbra\". Eu, mai ales când fac aprecieri critice la \"Atelier\", mă bazez pe realitatea imediată a textului. Am demonstrat prin secvențe desprinse din text că proza avea tot ce-i trebuie pentru a fi remarcată: respectarea ortografiei, diacritice, maturitate în exprimare, echilibru și lirism al imaginilor poetice. Comentariul meu care începea cu \"E nedrept, domnilor editori!\" a apărut în acea seară pe palierul meu de comentarii, dar a doua zi, atât comentariul, cât și textul au dispărut de pe site. De atunci n-am mai auzit nimic de fata care scrisese acel text și care poate așteptase cu nerăbdare o posibilă confirmare a talentului ei. Am trimis indignat - cât de indignat poți fi virtual ! - un mail la editor. În termeni politicoși am rugat să se acorde textului aprecierea cuvenită și să se facă abstracție de comentariul meu. Nu el era important, ci textul acela, după umila mea pricepere, valoros. N-am primit niciun un răspuns. Și nu m-am supărat! Și știi de ce? Fiindcă știu că în viață uneori trebuie să treci peste astfel de mici nedreptăți cu resemnare, cu un zâmbet palid, cu detașarea care să-ți confirme că ceea ce ești, ceea ce reprezinți pentru tine și lume, nu îți poate lua nimeni! Liviu Ioan-Mureșan, căci de la textul lui ai purces și tu, are toate atuurile literare pentru a dovedi asta! Și vorba ta, cu toții vrem ca \"Agonia\" să rămână o cetate a Poeziei și Prozei de calitate!
În speranța că nu am supărat pe nimeni cu niște aprecieri personale și pe care mi le asum,
Cu prietenie, Emil Iliescu

Victor, aprecierile tale mă bucură enorm, fiindcă simt că există inimi aici, pe site, care bat în același ritm cu inima mea. Nu este neapărat să facem întotdeauna comentarii. Simplul fapt că ne citim unul pe altul, reprezintă foarte mult. Și fiecare din noi simte asta!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Emil, ai reușit să îmi aduci în casa plină de amintiri a sufletului crâmpeie de zile, cărora le resimt lipsa. Azi mă simt ca și cum aș fi trăit în două lumi practic diferite: cea a romanțelor nemuritoare și cea a \"Paraziților\" de azi. Poate unii vor spune: \"uite încă un romantic întârziat\"! Pentru cine a ascultat \"Zaraza\" sau \"Păsărică mută-ți cuibul\", vor rămâne mereu pe retina sentimentului note de un lirism profund. Mulțumesc pentru rememorarea de suflet și pentru acest text rupt din viață și creionat cu atâta veridicitate.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Angela, m-am oprit la textul tău din două motive. Unul, existențial, ca să urez \"La mulți ani\" unei persoane, care se bucură ca și mine azi de ziua sa de naștere! Al doilea motiv este unul pur literar. \"Grăuntele\" în jurul căruia dansează iarna este inima noastră. Această iarnă care vrea să ne fure câte o părticică din prea-plinul ei în fiecare patru al acestui Decembrie aruncat în \"mlaștina-lume\", prin care noi rătăcim între păreri de rău și cutumele-interdicții, care ne fac să uităm uneori să visăm frumos. Un text pe care ți l-ai dăruit cu duioșie lirică și pe care și noi, cititorii tăi, l-am resimțit ca pe un dar venit din suflet.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Mulțumesc, Maria, cred că vei citi cu plăcere și continuarea acestei proze, în care se va dezvălui ursita micului Codrin...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Maria, mi-am oprit pentru câteva clipe respirația, citindu-ți gândurile! Am simțit cum inima se scufundă în mireasma silabelor și am înțeles de ce farmecul iubirii face din fiecare dintre noi \"robi știuți și neștiuți\", sub cerul catehizând de sfinți rânduiți întru rugăciune. Frângerea pâinii, aidoma frângerii inimii, la Cina de taină a nopții.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Iulia, este adevărat, nu sunt tânăr, dar nici prea bătrân nu mă pot considera la 58 de ani. Din păcate, din 2003 lupt cu o hepatită și cu injecțiile cu interferon, un citostatic viclean. Vezi, tu, poeziile mele de pe site, erau scrise în anii studenției. Prima mea proză am scris-o în februarie, în acest an. N-am mai scris până atunci proză și cred că a fost un act personal de autopedepsire pentru poeziile mele fără valoare, care, pe bună dreptate, au fost exilate aici, la \"Atelier\". Mă bucur că simți trecutul și istoria acestui popor cu atâta căldură! În ceea ce privește un volum, nu cunosc pe nimeni din branșa editorilor și oricum, cred că este mult prea devreme să mă gândesc la așa ceva. Poate peste câțiva ani, dacă îmi vor fi îngăduiți de Sus!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Iolanda, iată că sufletul tău poetic a găsit printre cuvintele-mi rostuite o altă blândă cale de a-mi lua adio de la cea mai dragă ființă ! Îți mulțumesc pentru dulcea durere cu care ai răscolit tristețea cuvintelor mele, puține, sărace, niciodată îndeajuns pentru a o păstra pe ea, mama, chiar și preț de o secundă tainică, alături de mâna mea protectoare.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Anni-Lorei, cu prietenie și aleasă prețurire pentru gândul tău bun! Întotdeauna, când ne simțim singuri, calea spre Lumină este singura care ne aduce aminte cât de dureroasă este uneori viața!
Emil Iliescu

Dana, zburătorul cu negre plete se pogoară mereu, la ceas rostuit, pentru a împlini dorința noastră spre visare. Dacă el a reușit să străbată calea până la sufletul tău, peste munți și ape, nu pot decât să fiu fericit!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Ioan, tânăr sau bătrân, cu toții am trecut peste pragul castelului plin de vise care este iubirea. Fie ca lumea înlănțuită în pecetea basmului să nu ne ocolească nicicând, în vis sau aievea!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Silvia, mă bucur de trecerea ta pe sub porțile tainice ale credințelor noastre populare. Am căutat să dau viață unor tipologii simple, dar tocmai de aceea atât de greu de descifrat, atunci când ele se nasc sub steaua magică a satului românesc. Îți mulțumesc pentru aprecieri.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Maria, prezența ta printre cuvintele mele mă bucură, fiindcă știu că am un cititor și un prieten fidel.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Anni-Lorei, ți-am mai răspuns o dată la comentariul tău. Prima dată a apărut pe pagina mea, acum a dispărut. Nu-i nimic! Îți spuneam că trebuie să scrii ceea ce simți. Numai așa poți fi bucurie a cititorilor tăi.
Cu prietenie, Emil Iliescu