Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@emil-iliescuEI

Emil Iliescu

@emil-iliescu

CHITILA, JUD ILFOV
Tristeți se picură pe geam...

ABSOLVENT AL FACULTAȚII DE FILOLOGIE, AM PROFESAT IN DOMENIU, ÎN PREZENT PENSIONAR

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar💬 Comentator Activ✍️ Scriitor Devotat
Cronologie
Emil IliescuEI
Emil Iliescu·
Maria, m-am gândit să scriu ceva care să fie în spiritul Sărbătorii care se apropie. Dacă am reușit, nu pot decât să mă bucur alături de voi, cei mai fideli prieteni și cititori. Sărbători cu liniște sufletească și împliniri!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Pe textul:

Noapte de Decembrie - III -" de Emil Iliescu

0 suflu
Context
Emil IliescuEI
Emil Iliescu·
D-le Tomescu, vă mulțumesc pentru aprecierile de suflet și pentru urările de bine! Alexandru și Grigore sunt doi oameni care simt la fel, indiferent de poziția lor socială. Și așa ar trebui să fim noi cu toții!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Pe textul:

Noapte de Decembrie - III -" de Emil Iliescu

0 suflu
Context
Emil IliescuEI
Emil Iliescu·
O analiză pertinentă și pe alocuri exhaustivă a unei cărți care plânge. Plânge sub nostalgia trecutului înfiorat \"de serile de Vineri\", arcuite pe sub liliacul crud, acolo unde florile își întrepătrund culorile și mireasma cu ouăle de Paști și cu jocurile copilăriei. Este trist, atunci când cineva aflat departe constată tragic că dintr-o sinagogă, cred eu numeroasă pe vremuri, au mai rămas azi doar șapte suflete! Cărbunele acela incandescent, care veghează, este însăși inima poetului, arzând pentru dorul pământului neuitat vreodată.
Un semnal editorial pentru care Marina Nicolaev merită gândurile noastre bune!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Pe textul:

Tristan Janco : « Mémoires de la Shoah »" de Marina Nicolaev

0 suflu
Context
Emil IliescuEI
Emil Iliescu·
Bogdan, textul tău are o adâncime psihologică, care îl face misterios și tandru în același timp. Uneori lucrurile care ne supără în viață devin cu timpul indispensabile pentru suflet, ca și Tăcerea, atât de agasantă la început pentru eroina ta. Apoi ea a devenit regulă de viață, așteptată, dorită chiar( \"M-am învățat cu telefonul dumitale așa cum te-nveți cu o otravă...\"). Cititorului îi este foarte greu să discearnă mobilul acelui telefon, tipologia și identitatea Tăcerii...Dar dacă ea nu există cu adevărat? Dacă este tăcerea destinului, care încearcă să-i aline eroinei tale ultimele clipe într-o boală, despre care ea știe că o va măcina iremediabil? Să o smulgă dintr-o existență a tăcerii, impusă de un soț, artist, aflat în prim-planul admirației generale și care din această cauză îi neglijează sentimentele? Dacă este însăși mesagera lumii de dincolo? Sunt întrebări, pe care le-ai lăsat intenționat fără răspuns. Într-o scriere fiecare cititor își construiește eșafodajul propriu de idei și interpretări, așa cum mi-am permis și eu să fac...
Un text matur și care ne spune că viața nu este întotdeauna ceea ce pare a fi.
Sărbători fericite și prietenie, Emil Iliescu

Pe textul:

Dialog cu tăcerea" de Bogdan Butariu

0 suflu
Context
Emil IliescuEI
Emil Iliescu·
Cristian, am citit cu plăcere cele trei experiențe existențiale, pe care ni le propui. Hanul poate fi umila noastră viață, pictorul este destinul, care adesea ne joacă farse și nu ne lasă nici măcat o tușă pe pânza trăirilor noastre. Lumea spiritului este pădurea din sufletele noastre, prin care alergăm după exemplarul de speranță, care să ne aducă trofeul mult râvnit de vânătorul anului. Așa este, numai printr-un echilibru perfect cu amintirile și gândurile noastre, putem trăi liberi în propria-ne determinare crono-spațială.
Texte impregnate adesea cu imagini smulse din prea-plinul inimii tale(\"cameră cu vedere către câmpul însângerat de maci, cu o lună plină agățată deasupra, pe un tavan de cer\" sau \"cu un set de culori extrase din ultimele raze de soare ale anotimpului\").
Cu prietenie, Sărbători cu pace, Emil Iliescu

Pe textul:

Lumea spiritului..." de Cristian Lisandru

0 suflu
Context
Emil IliescuEI
Emil Iliescu·
Petru Ioan, gândurile tale ne vor acoperi ca și prima ninsoare, care ne purifică sufletul! Să ai un an împlinit din punct de vedere literar și să fii mereu alături de cei care doresc să țină aprinsă flacăra creativă a Agoniei.
Sărbători fericite și gânduri prietenești, Emil Iliescu

Pe textul:

Plugușor pentru agonici" de Gârda Petru Ioan

0 suflu
Context
Emil IliescuEI
Emil Iliescu·
Tincuța, poveștile celor dragi ne urmăresc toată viața, pentru că ele nu vor pieri niciodată. Pentru tine și pentru cei dragi sufletului tău, Sărbători binecuvântate și senine!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Pe textul:

Noapte de Decembrie - II -" de Emil Iliescu

0 suflu
Context
Emil IliescuEI
Emil Iliescu·
Lavinia, îmi place cum gândește un copil de clasa a VII-a! Este de datoria noastră să îngrijim planeta și să o facem să înverzească și să prindă flori pe ram. Scrii plăcut și coerent, știi să te faci înțeleasă prin cuvinte, pe care le dăruiești din suflet. Poate că acest text nu își avea locul aici, la \"Atelier\", mai ales ținând cont de vârsta ta, și o încurajare te-ar fi mobilizat și mai mult. Dar cum alții hotărăsc, vreau să-ți spun că mi-a plăcut apelul tău ecologist, umanitar, și că trebuie să continui să scrii, fiindcă ai talent.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Pe textul:

Verde pentru viață" de Vulpe Ioana Lavinia

De îmbunătățit
0 suflu
Context
Emil IliescuEI
Emil Iliescu·
D-le Albu, personajele mele vorbesc, totuși, românește! Dacă nu sunteți adeptul arhaismelor, îmi pare rău, dar trebuie să vă spun că puțul este adânc, vinul abia a stat din fiert și calofilia este un atribut, la care nu pot renunța! Cu riscul de a supăra cititori ca d-voastră. Stau și mă întreb, voi reuși vreodată prin ceea ce scriu să vă determin să nu mă mai comentați cu atâta maliție? Căci nu este prima dată, când o faceți...
Sărbători fericite și gânduri prietenești, Emil Iliescu

Pe textul:

Noapte de Decembrie - II -" de Emil Iliescu

0 suflu
Context
Emil IliescuEI
Emil Iliescu·
Emilia, viața, cu cât este mai simplă, cu atât este mai frumoasă! De aceea noi, oamenii, trebuie să o primim în sufletele noastre și doar să îi adăugăm un pic de farmec! Crăciun fericit ție și celor apropiați!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Pe textul:

Noapte de Decembrie - I -" de Emil Iliescu

0 suflu
Context
Emil IliescuEI
Emil Iliescu·
D-le Tomescu, mă bucur că amintirile d-voastră călătoresc împreună cu textul meu și vă doresc ca Sfintele Sărbători să vă fie lumină împlinită în suflet, pe care să o răspândiți și asupra celor dragi!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Pe textul:

Noapte de Decembrie - I -" de Emil Iliescu

0 suflu
Context
Emil IliescuEI
Emil Iliescu·
Maria, este greu într-adevăr când părinții sunt departe de copiii lor în clipele de sărbătoare. De aceea să ne bucurăm de prezența lor, cât timp se mai află printre noi. Când vor pleca, ne vor privi de dincolo, și tot cu noi vor fi!
Un Crăciun fericit cu împliniri și multă sănătate!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Pe textul:

Noapte de Decembrie - I -" de Emil Iliescu

0 suflu
Context
Emil IliescuEI
Emil Iliescu·
„Fiecare lucru are graba și încetineala lui, trebuie să știi când ai nevoie de grabă și când de încetineală”. Sub această sintagmă se întretaie planurile epice, croite pentru eroii acestei proze.
Pe de o parte este nerăbdarea și \"graba\" firească a copilei educată la pensionul lui madame Touleque, de a surprinde în privirea și modulațiile vocii d-lui Toader primele note ale unei iubiri incredibile. Pe de altă parte, rațiunea și \"încetineala\" bărbatului matur, prins între emoțiile a două femei. Una văduvă de șapte ani, alta pe cale de a deveni un fruct copt pe deplin. Fragmentul degajă o atmosferă ruptă parcă din Medeleniul atât de indicibil și parfumat, cu o bună cunoaștere a stărilor de psihologie interioară, prin care sufletul fetei de 17 ani încearcă să cunoască viața. Rămâne ca Augustin Toader să aleagă cu rațiunea sau cu inima, și să dăruiască uneia din cele două femei alegerea potrivită.
O proză care dovedește stăpânirea armelor epice, cu valențe literare deosebite. Este necesar ca autorul să revină pe text pentru a corecta inerentele greșeli de ortografie, care nu văduvesc cu nimic calitatea scriiturii.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Pe textul:

O dimineață senină" de Silviu Guga

0 suflu
Context
Emil IliescuEI
Emil Iliescu·
Elena, proza ta surprinde prin farmecul imaginilor care o compun și care ne invită în teritoriul atât de necunoscut nouă, și poate de aceea mai dorit, cel al basmului. Știma Apelor nu este numai personaj de basm, uneori rece și rău cu cei pe care-i ademenește. Iată, la tine ea poate fi și iubitoare și blândă. Sărutul ei este încărcat de frumusețea întregii firi și poate de aceea băiatul, pornit în căutarea luminii, primește acel sărut ca pe o izbăvire și răspuns la toate întrebările lumii. Nu știu dacă ,,Cea mai de preț virtute din lume este să lași liber ceea ce iubești...”, dar știu că ori de câte ori iubești trebuie să privești numai spre clipa care-ți stă în față și să dăruiești persoanei iubite timpul, pe care să i-l așterni la picioare, ca și inima ta. Libertatea vine din înțelepciunea de a împlini un sentiment atât de înșelător cum este dragostea.
Am descoperit un scris curat, în care fiecare cuvânt își găsește adăpost artistic și aștept să mai gust din fructul împlinirilor tale literare.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Pe textul:

Cea mai de preț virtute" de Elena Albu

0 suflu
Context
Emil IliescuEI
Emil Iliescu·
D-le Tomescu, reușiți mereu să surprindeți atmosfera blândă a satului, răscolit de vremi și necazuri. Și de atât de puține bucurii! Scrisorile dintre Nae și Victoria sunt de fapt clipe de viață, care puse cap la cap vor trebui să dureze podul care să-i unească pe cei doi, mai târziu, poate pentru totdeauna. Rămâne în urma lecturii dulcea mireasmă a petrecerii vieții prin sufletele eroilor, fiecare cu firul lui existențial, ce se toarce domol prin ani. Epilogul poate mai mult ca alte sintagme întărește ideea că veșnicia s-a născut la sat. Dorul copiilor pentru povești este mult mai puternic decât vicisitudinile vremii: \"- Domnule învățător, să știm bine că va veni să bată tata Crivățului noi nu plecăm până nu se gată povestea\".
Acesta este miracolul satului românesc păstrat prin cuvânt și emoție literară.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Pe textul:

Spre necunoscut. Capitolul XI ( 7 )" de nicolae tomescu

0 suflu
Context
Emil IliescuEI
Emil Iliescu·
Iulia, mi-a plăcut cum ai surprins starea de inconștiență a eroinei tale, cu toate amănuntele legate de suferința fizică și, mai ales, de cea psihică. Ai găsit și o ipostază nouă a morții, cavaler în armură, cu sabia lui desprinsă parcă din adâncurile lui Thanatos. Ai o abilitate, care se profilează de la text la text, prin care surprinzi planurile paralele în care Ana este nevoită să se miște: acum, lumea agitată a spitalului și lumea liniștită din sufletul ei, imaginea lui Andrei, pentru care trebuie să lupte.
Eroina ta a mai trecut o cumpănă existențială și asta datorită și talentului tău, prin care îi oferi valențe spirituale și putere morală.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Pe textul:

Ana" de Emma Greceanu

0 suflu
Context
Emil IliescuEI
Emil Iliescu·
Anamaria, steaua aceea de sus, foarte de sus, va fi darul pe care tatăl tău ți-l va face de acum înainte, an de an, ca să-ți lumineze drumurile, să-ți încălzească sufletul și să îți aducă aminte că va fi mereu lângă tine, chiar dacă este plecat atât de departe...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Pe textul:

iarna asta va ninge cu zăpezile noastre" de Roman Anamaria

0 suflu
Context
Emil IliescuEI
Emil Iliescu·
Alexandra-Emilia, textul tău pune față în față două generații, două mentalități, două stări de a recepta aceeași sărbătoare, Sfântul Crăciun. Două ființe care păstrează în suflet emoția copilăriei(căci cei bătrâni retrăiesc etapele copilăriei, cu cât înaintează în ani). Pe de o parte filozofia omului trecut prin viață și care știe că Moș Crăciun există în măsura în care îl dorim și îi cerem câte ceva pentru liniștea sufletului nostru. Pe de altă parte emoția copilului, care știe că Moșul vine întotdeauna, chiar dacă mai sărac pentru unii și mai bogat pentru alții, dar nu lipsește niciodată! Când el nu își mai arată desaga pe la uși, înseamnă că am crescut îndeajuns de mari pentru a ne face singuri daruri în numele lui.
O proză plăcută, scrisă cu sensibilitate și cu o cunoaștere a vieții ca stare și grație a sufletului uman.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Pe textul:

Fapta lui Moș Crăciun" de bucur alexandra-emilia

0 suflu
Context
Emil IliescuEI
Emil Iliescu·
D-le Teodor, câteodată îmi pare rău și mie că firul poveștii s-a destrămat de pe fusul cuvântului. Dar, cum în viață ceea ce începe, trebuie să se și termine, uneori mă simt nevoit să pun marele punct final! Îți mulțumesc pentru aprecieri și gânduri.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Pe textul:

Codrin - VII -" de Emil Iliescu

0 suflu
Context
Emil IliescuEI
Emil Iliescu·
Doruleț, tu vei avea vreme dăruită ca să alegi marea dragoste! Până atunci sunt primordiale studiile și talentul tău de a surprinde stări de taină pentru retina celui care poposește pe textele tale cu plăcere. Mulțumiri pentru că ești aproape de sufletul meu!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Pe textul:

Codrin - VII -" de Emil Iliescu

0 suflu
Context