Emil Iliescu

Lara reprezintă puterea și stăruința în rugăciune. Dar fără ajutorul și iubirea Alionei, ea n-ar fi putut ajunge însă niciodată acolo, lângă cerul albastru și plin de foșnetul bătăii de aripi îngerești, acolo unde rugăciunea devine fulger... În viață trebuie să lupți pentru crezul tău și întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, el se va împlini. O proză despre umilință, răbdare și încredere în puterea vindecătoare de suflete a rugăciunii povestită de d-na Tincuța cu inima deschisă către cititor.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Maria, primăvara asta și criticile( constructive, de altfel) ale domnului Albu au făcut din textul ăsta, care, ințial, se voia un personal cu câteva vagoane, un marfar cu zeci de vagoane atârnate de coada locomotivei. Îți mulțumesc pentru consecvență și sper să nu te plictisească cele 2 sau 3 părți care vor mai urma.
Cu prietenie, Emil Iliescu

D-le Albu, pentru că, într-adevăr, simt că ați citit cu atenție, spirit critic și cred că și cu plăcere acest text, am să revin și am să prelucrez episodul revenirii acasă a lui Radu Stroici. D-voastră afirmați că momentul revederii ar fi unul greu de transpus. O voi face pentru că nu doresc ca personajul meu să împrumute ceva din Tom & Jerry! Voi face chiar ceva mai mult decât atât. Voi insera între paranteze alături de acest episod și pe cel în care Radu își găsește tatăl mort. Ca să avem un termen de comparație. Chiar mâine veți putea citi scena revederii celor doi sau a durerii fiului rătăcitor! M-ați ambiționat și să știți că atunci când sunt provocat nu mă poate opri nimeni să demonstrez că s-a înșelat!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Lunca florilor sau Moara lui Pricolici sunt locuri pe unde aș fi vrut să poposesc și eu. Real, să pot să simt cum era trăirea acelor vremi. Mi-am dorit ceva întodeauna( dacă aș putea la vârsta asta să-mi mai doresc ceva?!). Să fi putut trăi pe vremea unui voievod, ca marele Ștefan, de exemplu. Să fiu un simplu ostaș dar să simt prin vine cum clocotește sângele luptelor, doina spusă la tânguiri de brad, hora încinsă la gura unui foc de noapte, vinul bătrânesc golindu-mă de gânduri, vise, speranțe și dorul unui chip iubit.
Cu prietenie, Emil Iliescu

LOredana, artistul tău este un artist adevărat! Fiindcă știe că nu suferința fizică, cea care îți contorsionează trupul, doare cel mai tare. Ci suferința psihică, cea care-ți contorsionează sufletul. Orice impuls artistic pornește din suflet. De aceea și-a imaginat ultima lui lucrare în mod simbolic: un trup mic de femeie captiv în sufletul bărbatului îndrăgostit de ea. Și chiar dacă povestea de iubire a căzut în derizoriul obișnuit al oricărei iubiri efemere, a rămas amintirea ei, lucrarea genială elaborată cu prețul agoniei urmată de extaz.
Un text interesant prin viziunea artei captivă în sentiment, scris bine și care promite...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Bogdan, era de preferat să îți publici textul pe fragmente! Alta ar fi fost audiența și pătrunderea de către cititor a sensului acestei scriituri încărcată de poezie, credință, și tăgadă, acceptare a unei iubiri lăuntrice sau dezavuarea ei totală.
Momentul de pe Stânca Plângerii, lupta dintre puterea rugăciunii și tentațiile oferite de Străinul cu ochi scânteietori sunt o dovadă că ai o forță epică de invidiat. Un text care crește de la un fragment la altul, cu imagini limpezi, deseori profund impregnate în lirism(\"Alteori privea soarele sfâșiat de coroanele stejarilor seculari ale căror trunchiuri uriașe întruchipau coloanele unei nesfârșite catedrale și din inima lui izbucnea un cântec de fericire și admirație\" sau \"Pădurea gemea ca o văduvă care își plânge fiul pierdut\").
Sunt aplicate pe text imagini de forță artistică: \"Stânca Plângerii era o piatră rotundă ca o țeastă scuipată pe jumătate din gura dealului pe care se afla\".
O revenire pe site promițătoare și care se cere augmentată de alte texte de excepție, ca acesta.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Simbioza tainică între trunchiul palmierului și amintirea mamei, totul macerat într-un spațiu demult apus și poate de aceea mai mirific, potențează actul creației d-voastră oferindu-i eternitatea valorii. Un text pe care l-am parcurs cu emoție și cu o lacrimă ascunsă pentru o amintire maternală pierdută și ea la amurguri însângerate...
\"Atingerea caldă\" și \"umbra cuminte\" sunt dovezi existențiale ale trecerii oricărei mame prin umbra leagănului copilăriei...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Cand am spus ca sunteți un critic sever, nu m-am înșelat! Aveți dreptate! Este vorba de Florența, Parisul era într-un draft inițial. Și mai aveți dreptate și cu nerăbdarea de a ajunge la final... Vedeți d-voastră, d-le Albu, am tot timpul impresia că cei care poposesc pe pagina mea nu au timpul necesar să mă citească sau că lungimea textului îi face să renunțe. Observ asta și din numărul mic de afișări. Poate de aceea am abordat atât de schematic această ultimă parte sperând ca ea să fie mai accesibilă celor care au timpul drămuit din varii motive. Dar m-ați convins că va trebui să mă gândesc mai mult la mesajul intrinsec al textului și nu la deznodământul lui.
Cu mulțumiri prietenești pentru comentariul d-voastră pertinent!
Emil Iliescu

Ca întotdeauna, doamna Nicolaev este ecoul românismului plecat peste frontiere culturale, reușind să ne ofere imagini vii, să ne inducă doruri trecute și, mai ales, să ne hrănească sufletele dornice de a gusta din ambrozia artistică universală.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Maria, comorile, de orice fel ar fi ele, ne pot dărui uneori liniștea sufletească de care avem atâta nevoie. Tu ești ca mai mereu însoțitoarea tainică a personajelor mele și îți mulțumesc pentru asta!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Daniela, mi-a plăcut stilul tău direct și plin în același timp de lirism. Ai ridicat o statuie bărbatului, chiar dacă uneori el, astăzi, nu mai poate fi prototipul antic, acel raport sublim între frumusețea interioară și cea exterioară...
\"Umărul lui puternic, palma lui de răscoală, ochii lui prin care să trec istoric, dorința lui de primăvară și vers...\" - iată un portret pentru care orice bărbat ar fi invidios...
Textul tău merita mai mult din partea editorilor, dar asta trebuie să te ambiționeze și să demonstrezi pe viitor ceea ce poți...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Maria, sper să găsesc un loc la fel de romantic în care să descoperim comoara lui Alexei, un loc în care să regăsim și iubirea dintre el și Nasta.
Cu mulțumiri prietenești pentru fidelitatea ta de cititor, Emil Iliescu

D-le Tomescu, adolescența este perioada când visezi cu ochii deschiși și cauți tihna clipei alături de o carte în care să te regăsești. Aprecierile d-vostră mă onorează și mă bucur că lumea pe care am încercat să o descriu ați simțit-o aproape de suflet.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Inima este la tine, Maria, un receptacul de lumină, polen amăgitor, esență de ambrozie ce adună în jurul ei fluturii multicolori ai amintirilor...
Imaginea orașului păstrat nealterat prin prisma amintirii despre El și Ea se așterne blând peste oniricul țesut monogram pe batiste ce șterg lacrimi sau fâlfâie în adierea unei despărțiri...
Poveștile inimilor noastre sunt atât de tainice și indicibile, încât abia peste sute de ani cineva le va putea poate descoperi sub sticla unor muzeee virtuale...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Carmen, ai reușit într-un text atât de condensat să osmozezi trei stări existențiale, care, fatidic, ne urmăresc de la naștere: moartea acceptată, iubirea nesfârșită și spaima neputinței.
Neputința de a înțelege de ce moartea ne însoțește tainic pretutindeni, mai ales în interiorul domestic(\"Are fotoliul ei, îi place să privească pe fereastră cel mai mult, nu iese din încăpere niciodată, este fidelă și mă așteaptă mereu. De câte ori mă întorc, mă privește, așa cum nimeni nu mă poate privi, rece, adânc, până la naștere, tot timpul găsește ceva de făcut, are mereu ceva nou care mă atrage, apoi indiferentă își întoarce capul spre fereastră. Cam asta face toată ziua\").
Neputința de a înțelege iubirea ce se vrea calculată cu exactitatea unui bisturiu de incizie, microscopic, atât de fin, încât nu dă greș niciodată(\"E un gest reflex să iubesc cu precizie și disciplinat, de aceea am nevoie mereu de acest sentiment special, tăios, să nu lase loc vreunei perturbări\"). Neputința de a-ți explica semnificația acelor tăieturi-riduri secrete, pe care numai tu le simți și le poți vedea, pe care ți le lasă în suflet \"această mare diferență de timp dintre noi\".
Dacă am ști să înlăturăm din noi neputința, am putea înțelege mai ușor că moartea stă pe fotoliu și privește afară, fiindcă se simte la fel de neputincioasă ca și noi - nu ea hotărăște clipa noastră finală !
Atunci am înțelege de ce o iubire imposibilă de pe praguri biologice diferite poate fi mai bogată în semnificații pe care nici o altă iubire nu ni le-ar putea oferi...
\"Neputința se naște din stern\". Dar lângă stern stă colivia inimii. Dacă îi vom deschide larg ușița de aur niciodată neputința nu ne va mai putea subjuga existența.
Un text profund și aproape de suflet.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Maria, Alexei și Nasta sunt ipostaze ale nefericirii. Poate de aceea comoara descoperită de ei doi poartă în ea atâta mister în care a învăluit-o Alexei.
Cu prietenie, Emil Iliescu

D-le Albu, sigur că în vremuri ca acelea realul și fantasticul dormeau sub același cer de stele. Și oamenii aveau puteri desprinse dintr-un alt univers interior moștenit de generații.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Maria, uneori simțim nevoia să ne aplecăm sufletul spre trecut. Acolo putem găsi ceea ce azi lipsește din existența multora dintre noi: misterul.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Lăudabil efortul d-voastră în aceste zile de înfrânare și rugăciune de a ne oferi o parte din scrierile duhovnicești de suflet.
Cu prietenie, Emil Iliescu
P.S. După câte știu eu, este vorba de Efrem Sirul, nu Isac. Dar poate că mă înșel!

\"Degetul ploii a născut o așteptare\", o prea-frumoasă metaforă pentru bucuria pe care orice bunic o resimte atunci când în lumină i se naște un nepot!
Câteodată, durerile trecute se revarsă cu prea-plin de fericire peste ani, la zile sortite eternității...
Cu prietenie, Emil Iliescu