Emil Iliescu

Un melanj lingvistic, ce m-a dus cu gândul, melancolic, la bunul meu coleg de facultate, Gheorghe Crăciun și la cunoscuta lui \"Pupa Russa\".
Este aici o aglomerare bine conturată a termenilor ce uneori se opun unul altuia, fără însă să știrbească din esența mesajului:
- \"Gândurile Ilenei stau în unghi obtuz\" - gândurile sunt, cum bine știm, săgețile drepte din arcul gândului;
- \"Creta albă e neagră de pământul de sub unghiile copilului;
Există și multă sensibilitate strecurată, uneori, prin acest amalgam de gânduri și vise ce se întrepătrund în acest monolog interior, pe care îl reprezintă firul epic al scriiturii: \"Atunci umbrele plopilor se ridică pe vârfurile degetelor picioarelor, se țuguiază în luminile farurilor mașinilor, se așează în cuvintele calde încă lăsate pe balansoar și leagănele din curtea blocului de copii, apoi aruncă un ochi pe ferestre\".
O mână sigură, de la care aștept confirmarea altor texte, pe care presimt că le voi citi cu aceeași plăcere.
Cu prietenie, Emil Iliescu

D-le Cornescian, ați sesizat perfect simbolurile ce definesc trecerea lui Savastie de la telurica sa necredință la hieratismul ultimelor lui clipe. M-am temut, inițial, atunci când am început să scriu acest text, că nu va avea audiență. Tocmai de aceea am inclus și subtitlul \"Text religios\". Pentru ca cei, care nu gustă astfel de texte, să nu își irosească timpul prețios poposind asupra lui. Mă bucur că am găsit receptarea cuvenită în rândul celor ce l-au citit, dumneavoastră dovedindu-vă un cititor atent, un critic exigent și avizat.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Un text desprins din lutul greu al anilor și al satului. Cu un monolog interior viu, uneori parfumat cu sintagme coborâte din pomul cunoașterii și înțelepciunii populare. Imagini desenate cu știința folosirii cuvântului, ca un pandantiv de culori: \"Salcia groasă le făcea cu mâna în depărtare, o pasăre descurajată de fierbințeală s-a oprit pe-un fir de papură undeva la jumătatea drumului, din spate se ridica un fum gros duhnind a gunoi cunoscut, a cămașă transpirată de muncă și-a carne bolnavă\".
Un sentiment vechi de când lumea, iubirea, este privit aici în strânsă legătură cu natura: \"...îl iubea cu sufletul la pământ. Când a plecat el s-a uscat si cireșul mare din curte, că așa vin necazurile, toate-odată, să strivească omul de la rădăcină\".
În peisajul sentimentelor umane, împărțite generos între cele două femei, una părăsită, alta bătută, de același bărbat, \"dimineața se făcea din ce în ce mai albastră în ochii încercănați ai ferestrei\".
O scriitură ce merită citită și apreciată!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Vă mulțumesc pentru semnul lăsat, d-le Pârvescu! Uneori, câteva cuvinte, scrise din inimă, pot face cât o întreagă carte...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Angela, oare câți dintre noi am putea să acceptăm intrarea într-un astfel de infern? Vreau să știi că lumina și culorile nu l-au părăsit încă pe Savastie... Acea ultimă filă încă mai atârnă în calendarul vieții sale, căci icoana Sfântului se cere împlinită!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Angela, ai intuit perfect dramatismul situațiilor prin care Savastie va trece în mod deliberat, intrând în temuta Secție a treia...
Cu prietenie, Emil Iliescu!

Pe filele vieții caligrafiem stângaci semnele trecerii noastre. Fără să știm că viscolul încercărilor, pe care destinul ni le pune în față, șterge pas cu pas periplul nostru.
Numai cei dragi, plecați spre un dincolo, necunoscut nouă, au descifrat deja himera existenței noastre. Îi purtăm cu noi în vocea sângelui și în virtutea cărnii noastre, oriunde ne poartă pașii. Doar nopțile ni se aștern în față, haite de încrâncenare și neputință.
O încercare estetică de a descifra sensurile atât de ascunse ale ființării întru moarte...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Andrei, nu ne-am mai intersectat de mult în spațiul virtual! Îți mulțumesc pentru trecere și semn. Pentru mine, după cum ai văzut, coordonatele pe care eroii mei își joacă rolul pe scena vieții sunt diverse. Dar acest spațiu mi s-a părut mai profund, iar oamenii săi simpli și umili, mai aproape de suflet. Și, poate, datorită lecturilor din studenție...
Cu prietenie

Maria, resemnarea din final nu înseamnă și capitularea lui Savastie, atât cât mai are ceva de spus pe lumea aceasta...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Întotdeauna surprindeți sensul mesajului pe care-l poartă prin lumea sa de culori Savastie. Și vă mulțumesc pentru asta!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Teodor, textul tău promite un fir epic interesant. Fiindcă nu știm - dar poate vom afla - de ce și unde a plecat Rareș? Și, mult mai important, ce stă la baza atitudinii soției lui David ( întâi crisparea, mai apoi nevoia de a fi singură și a plânge ). Motivele acestei stări aștept să le aflu, fiindcă textul tău respiră viață și este bine scris.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Hieratismul și teluricul formează conceptul sub cupola căruia se învârt polii existenței noastre. Pentru Savastie, \"pedeapsa\" aplicată ușuraticei Lena, tabloul grotesc, va fi ultimul cui pe crucea răstignirii sale...
Mulțumiri pentru trecere și semn!
Cu prietenie, Emil Iliescu

D-le Traistă, comentariul d-voastră mă bucură, iar comparația cu scriitorii ruși mă măgulește...sunteți prea darnic!
Este un text, care alături de \"Mavroșin\", l-am simțit alături de suflet.
Cu prietenie, Emil Iliescu

D-le Cornescian, întotdeauna surprindeți ceea ce mă călăuzește și pe mine în scris, de aceea, vă mulțumesc pentru acest sentiment empatic!
Cu prietenie, Emil Iliescu

PS. Spre rușinea mea, nu știu rusa, deși am reușit să învăț o altă limbă la fel de grea, ebraica...

Amestecul de inocență și farmec al copilăriei face din text o pagină dintr-un jurnal al fericirii. Autorul stăpânește ( ca în toate textele postate aici) arta dialogului poleit cu un limbaj unic, indicibil. Acea trăire a locului natal, ce rămâne pe retina sufletului indiferent de anii ce s-au măcinat între valțurile morii timpului.
O fotografie veche de familie cu doi puștani în pantaloni scurți și cu eterna fizionomie ninsă de ani a bunicii universale...
Cu prietenie, Emil Iliescu

D-le Dăncuș, vă mulțumesc pentru trecere și pentru gândurile bune! Cât privește cartea...să lăsăm timpul să decidă. Așa cum spune și un personaj din \"Savastie\", viața noastră este un pendul ale cărui minutare suntem noi. Depinde, deci, numai de noi dacă pendulul va arăta mereu ora exactă și nu va rămâne în urmă sau o va lua înainte.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Angela, ai sesizat perfect! Savastie este un pictor blestemat, de aceeași profunzime și trăire ca și autorul \"Florilor răului\". Analiza ta pertinentă îmi confirmă că acest text este bine primit pe site. Căci, atunci când am postat sintagma \"text religios\", m-am temut de reacția unora dintre cititorii mei.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Maria, drumul lui Savastie va fi sub semnul deznădejdii și al delatorilor. Dar asta a fost întotdeauna soarta creatorilor de frumos...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Mă bucură faptul că apreciați portretistica acestei lumi mistice și misterioase în același timp! Mulțumesc pentru trecere și semn!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Mulțumesc, Carmen, atât pentru aprecieri, cât și pentru steluță!
Este un text la care am lucrat mult și vreau să cred că nu voi dezamăgi până în final.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Din păcate, pe Agonia proza trebuie să însemne fragmente cât mai scurte, care să nu-ți irosească timpul prețios. De aceea, texte ca acesta trec fără comentariile pe care le-ar merita.
Dl. Recheșan este un portretist profund, sub pana căruia fizionomiile prind conturul perfect, care să le așeze în vitrina colorată a vieții.
- \"Se legăna înțepenit la capătul funiei, îmbrîncit de rafalele reci, cu membrele rigide și cu limba, bucată de pastramă vineție fezandată de agonie, atîrnîndu-i printre colți\"
- \"Trei-patru-cinci-șase vagoane, vopsite într-un bleu ieșit la soare, hurducăindu-se cu ferestrele oarbe, cu ușile compartimentelor bălăbănindu-se ritmic, fără tablele pe care e inscripționată destinația, au trecut prin fața noastră\"
- \"Corpul cafeniu, cu blană deasă, zăcea prăbușit pe o coastă , chiar lîngă intrare, înconjurat de pîrîiașe de sînge închegat. Măruntaiele îi atîrnau vinete și alburii, iar botul cu canini galbeni rînjea disprețuitor morții\"
Subiectul, deși unul obișnuit, este creionat cu o dozare artistică, incluzând aici și misterul abscons al romanelor polițiste.
Cine să fie omul cu suflet de câine, în stare să maltrateze astfel un alt patruped? Încerci diverse ipoteze: Grama, bătrâna cu cele trei pisici, poate un scerelat din împrejurimi dispus să terifieze locatarii cu sadicele sale execuții?
Din câteva sclipiri de penel („ Cine ar fi avut interesul să omoare un cîine...ce zici?” sau \"...e ucis, nu mort-mort....cu otravă, sunt sigur!”) începi să-ți conturezi portretul robot al omului fără suflet.
Concluzia finală este dată de însăși sintagma lui Chipere - \"Ce era să fac, i-am promis că o să-l aibe pe Rexy și pe lumea cealaltă lîngă ea...problema era că nu-mi mai aminteam nici mort unde îngropasem javra!”. Acel \"javra\" spune deja multe!
Chipere are o personalitate cufundată în mister pentru cei din bloc. Iar interiorul său domestic poate proba acest lucru - \"Am urcat în apartamentul său, două camere decomandate, baie, bucătărie și o debara, mobilat cu piese desperecheate. Aerul e închis și plutește un vag miros de farfurii murdare peste odoarea persistentă de mucegai. În sufragerie, pe masa lungă cu furnirul scorojit, zăceau stivuite teancuri de dosare și surprins am zărit printre ele cîteva volume de drept: criminalistică, legislația muncii, cod de procedură civilă și altele, nu le-am reținut denumirea\".
Concluzia nu poate fi decât una singură: faptul că el este executantul nevinovatelor animale.
Un text meritoriu și dens.
Cu prietenie, Emil Iliescu

O poveste de viață și două destine. Legate cândva de sărăcia interiorului domestic, atât de bogat însă de plinătatea sentimentelor dintre cei doi. Dar viața este un negustor care știe ce marfă să-ți așeze în fața ochilor pentru a-ți fura privirea, inima, sentimentele. Luxul lor vremelnic, cuta groasă de la ceafa lui, graba ei de a cheltui banii altădată chibzuiți \"ca și cum ar fi fost împrumutați\", totul duce treptat la o schismă sufletească, moment în care nu mai poți face nimic altceva decât să spui un \"adio\" tragic!
Când nu mai ai nimc de zis, când ajungi la concluzia - \"Muriseră de mult unul pentru celălalt\" - atunci semnalul de alarmă, \"ochiul roșu al țigării\", nu mai are pe cine să prevină!
Cu prietenie, Emil Iliescu.

Maria, te invit să pășești alături de Savastie prin viscolul acelei ierni, când pentru prima dată trebuia să facă dovada talentului său...
Știu că vei fi acolo!
Cu prietenie, Emil Iliescu