Ella Poenaru

ziua de marți are trei ceasuri rele ceasul în care te întorci înapoi retrăind compulsiv ultima relație ca pe un film prost ce-a ratat Oscarul iar ceasul pe care-l întorci febril

Crinul se înălța sfidător în mijlocul grădinii, în centrul rondului de petunii, ca o cupă de cristal din care s-au sorbit cele mai fine șampanii… își desfăcea nepăsător cu semeață pudoare

Apostolii lumii și-au luat rând pe rând Cuminecătura și-au dispărut – În urmă rămase doar masa tăcerii Întorcând din somn neștiut Douăsprezece scaune Ca douăsprezece pocale Pline de slavă

Țara mea e rana deschisă pe care o spăl și o machiez în fiecare zi ca să fie suportabilă și să arate decent este un țărâm indecis populat de oameni străini care vorbesc aceeași limbă, plină de

În fiecare urcuș există arhitectura piramidei din Gizeh și în fiecare coborâre presimțirea unei prăbușiri controlate pe orizontală lucrurile sunt mai simple geometria s-a ocupat temeinic de

Strada cenușie a luat forma sufletelor noastre tot mai rar câte o mașină trece indiferentă peste umbre asfaltate întotdeauna ambulanța întârzie

ploaia de vineri miroase întotdeauna a plecare iminentă depărtările deschid evantaie albastre prin plânsul norilor viața e o sală ieftină de așteptare populată de spectre greoaie bântuim

Coloane de molii străvezii se scurg pe străzi anonime amintirile unor timpuri ciudate când nu aveam teamă să ieșim să dansăm să iubim când moartea era la distanță de o eternitate și un

Merge pe tocuri ortopedice o combinație inedită de Giocondă și Mefistofel și-ar da regatul cu prinț cu tot pe zece ani mai puțin deși are încă o rezervă consistentă de săgeți bine ascuțite în

s-a mutat într-un oraș unde locuitorii au crescut neobișnuit de înalți și au devenit poligloți vorbesc limbi diferite în fiecare ceas al zilei dimineața se trezesc dându-și binețe în italiană cu

În fiecare zi cu soț scriam o scrisoare pe care recitind-o în ziua următoare nu mai aveam curajul să o postez mereu schimbam câte-o virgulă, o literă sau chiar un cuvânt întreg uneori; un sufix

Deschid scrinul vechi al bunicii scot din portfard un ruj expirat și desenez apăsat un graffiti obscen pentru fiecare zi nememorabilă în cel mai obscur loc de pe abdomen. Pe umărul stâng

Uneori, duminica mă simt ca o umbrelă părăsită la intrarea în deșert prin fața ochilor se perindă tot mai rapid afișele filmelor nevăzute caruselul tuturor viselor lăsate pe altă dată în

Venea sfârșitul lumii cu o zi mai devreme decât fusese prevăzut de profeții deveniți analiști poetici. Roiuri de trecători dădeau năvală în supermarketurile virtuale să-și facă rezerve de

mintea mea pipăie timid cu fragile antene oarbe adevărurile contondente și minciunile vâscoase ale acestei lumi cognoscibile doar într-un spectru incomplet. În infraroșu și

răul nu mai e demult ceva banal e o chestiune de stil și rafinament zi de zi foști infractori, pedofili și vipuri prăfuite ne țin discursuri emoționante online despre frumusețea răului despre

Căutam o păpușă cu aspect lumesc ceva de mărime medie nepretențioasă să se potrivească cu voiajele mele repetate între Ferentari și Nisa - genul care dacă o apeși o dată pe

am început să iubesc frazele scurte nu mai suport lungimile moi propoziții fade ce atârnă în colțul gurii pocnetul poeziei strivite de tocuri goale e îngrozitoare risipa de cuvinte risipa de

Visez că visez... nu-i noapte ca mâine, Somnul perfid a scos din joben O floare, un vîrcolac si un câine – Și iar își începe dansul obscen. În visele mele singură-s mereu, Mă tot plimb

Poteca sumbră spălată doar de roua dimineții se ascunde într-un ochi de umbră Verde El a trecut demult.

Sfârșit de vară ca un ultim tangou la Paris Argentina e prea departe pentru doi novici întârziați abia am învățat poziția corectă a brațelor cum să ținem capul pe spate ușor

Fuma o țigară electronică în colțul cel mai întunecat al barului fumul se ridica străveziu ca un nimb de promisiuni salvatoare... a desenat cu unghia pe măsuța de plexiglas o căsuță un pom un

Eul ei poetic e blond și are ochi albaștri, se hrănește cu un plancton de iluzii cultivate în acvariul de plastic așezat cu grijă pe mileul de macrame deasupra televizorului fosilă păstrat cu

Cunosc realitatea hașurată în lumini și umbre culorile sunt doar reflexii accidentale ale unor sentimente ce cad oblic pe suprafețe ondulate de pre-judecăți ancestrale înăuntrul sferei de