Elisabeta Graur

Frumos cadou către cititor, în prag de sărbători!
M-au impresionat poeziile găsite pe aceste pagini. Dacă le pătrunzi înțelesul până dincolo de cuvânt, realizezi \"Cât suntem, Doamne Sfinte, de copii\" atunci când uităm ce trecător e totul... inclusiv (sau mai ales!) noi...
am citit cu plăcere,
anamaria

Ioana,
drept mulțumire pentru frumosul tău poem îți las aici ceva drag mie...
poate ți-o fi dor pe-acolo, pe unde ești... oricum, sper din suflet să-ți placă.
anamaria

http://www.youtube.com/watch?v=MwXwEdFT85s

mulțumesc pentru trecere și pentru semn. Da, am plâns că am primit cravata mai târziu decât sora mea care era mai mare cu un an dar eram în aceeași clasă fiind date deodată la școală. Tare nedreptățită mă simțeam! :)
ei, de-ale copilăriei noastre... mă bucură faptul că ai și tu astfel de amintiri.
mulțumesc din nou.
cu prietenie,
anamaria

Carmen,
doresc să-ți mulțumesc pentru sugestii și încurajări. Am mai \"lucrat puțin\" la versul ambiguu precum și la cel care reclama o nuanțare a topicii așa cum ai spus tu și am reușit să \"salvez\" toamna mea :)
mulțumesc din nou,
anamaria

Ramona,
Îți mulțumesc pentru semnul lăsat aici. Sigur, tu ești foarte tânără și nu cunoști „poveștile” trecutului nostru decât din auzile. Noi le-am trăit...
Am învățat să iau (asta ca să vorbesc doar în numele meu!) din ceea ce s-a întâmplat doar părțile luminoase. Altfel, cum mi-aș putea privi copilăria? Cu ură? Cu revoltă? Și cum aș putea merge mai departe împovărată de aceste sentimente? Am jucat și noi șotronul chiar dacă am avut cravata roșie la gât...
Ramona, cred că îmi ești cea mai dragă persoană de pe site... mă bucur când mă citești și îmi lași semne. :)

Emil,
Îți mulțumesc că mi-ai „smuls” primul zâmbet pe ziua de azi. :) Și te rog să nu te superi pe mine.
Mai întâi îți mulțumesc pentru semnul lăsat și pentru sinceritate. Îmi pare rău că te-am dezamăgit. Dar am să-ți dau explicațiile solicitate.
Eu nu cred că respectul se traduce prin majuscula de la începutul unui cuvânt. Poți să scrii cu majuscule și să gândești cu minuscule, Emil! La ce i-ar folosi celui căruia i te adresezi? N-ai sesizat că eu și propriul nume mi-l scriu cu minusculă? Ce importanță are?
Uite, îți spun un secret: prima dată am scris textul cu majuscule. Apoi l-am citit și mi-a părut... patetic. Adică, așa cum sunt eu, deseori. Când am schimbat ortografia, mi-a „sunat” altfel. Mai... în ton cu realitatea actuală.
Emil, nu-mi cere să „înțepenesc” în niște tipare pe care le-am învățat la școală! Asta chiar dacă au trecut ceva ani de atunci! Dacă voiam să rămân așa, nu intram pe „agonia”. Rămâneam la blog-urile mele.
Sigur, regret dacă textele scrise nu sunt pe placul tău, dar sper în continuare că-mi vei lăsa semne aici fie și doar pentru a mă critica. Și nu glumesc defel când spun asta.
Și vezi? Am scris cu majuscule aici. Așa cum îți place ție. :)

Vă mulțumesc pentru trecere și pentru semnele lăsate, dragi prieteni,
anamaria

oh, îmi cer scuze dacă m-am exprimat greșit! eu nu am dat sfaturi, nici nu mi-aș permite. am prezentat ceea ce m-a impresionat în mod deosebit în acest text pe care îl găsesc foarte frumos. de aceea spuneam că-l voi păstra o vreme în mine...
regret neînțelegerea care, probabil, mi se datorează.
cu prietenie,
anamaria

Iulia,
pare că patriotismul nu mai e \"la modă\". sunt alte simțăminte care i-au luat locul. totuși, ce vină are țara că o bună parte din cei care o populează nu mai știu nici măcar să-i vorbească limba? dacă-mi amintesc bine, Andrei Pleșu spunea că o primă dovadă de patriotism ar consta în cunoașterea limbii române.
România e și țara mea. un fapt care mă face, uneori, să simt mândrie, alteori umilință... Dar o iubesc așa cum îmi iubesc părinții: fără judecată.

Maria,
nu sunt deloc nostalgică. doar că acele vremuri fac parte din trecutul nostru fie că vrem, fie că nu. sigur e că nu ne putem vedea mai departe de viață dacă negăm ceea ce am trăit. și dacă reușim să vedem și o lumină - oricât de firavă - în acel întuneric, înseamnă că avem și amintiri frumoase din copilăria în care aveam la gât și cravata de pionier dar și cheia...

vă mulțumesc pentru trecere și semne,
anamaria

Anni-Lorei,
m-a impresionat poemul tău scris cu atât de multă sensibilitate. \"frica de singurătate e o poveste\"... doar că și poveștile sunt, deseori, adevărate.

\"mă cerți dai din mâini
noduri înșirate de timp sub pielea prea multă\"
aceste câteva cuvinte spun atât de mult despre ceea ce înseamnă trecerea timpului peste noi, oamenii!

iar \"ultima și singura frică\" ne face să înțelegem că, totuși, singurătatea nu este o poveste.
un frumos poem, pe care îl voi păstra în mine o vreme...
cu prietenie,
anamaria

Iulia,
citesc scrierile tale mereu, chiar dacă nu las semne de trecere decât rareori. Îmi place cum îți așezi gândurile prezentând simplu trăiri complexe. Tu spui despre personajul tău:
\"Voiam să scriu.
Îmi alegeam cu mâna cuvintele:
...iubire, durere, calmante...
Mă chinuiam să le așez tremurând de o emoție ca o durere...\"
Tu, în schimb, chiar dacă procedezi la fel, maschezi foarte bine acel \"chin\" de a așeza cuvintele... Citindu-te, îmi pare că ele, cuvintele, vin simplu, firesc... pare mai degrabă că ele te caută pe tine...
am citit cu plăcere.
cu prietenie,
anamaria

tocmai am terminat de citit \"Imperium\" al lui Robert Harris.
m-a frapat asemănarea societății romane a anilor 50î.H. cu cea actuală, românească. sub aspectul său politic, evident. aceleași jocuri de culise, aceleași alianțe nefirești pentru ascensiunea politică, aceleași cumpărări de voturi ori legi date pentru a sprijini vreun protejat al celor ce conduc.
că romanii erau extrem de civilizați în acele timpuri mi-e foarte clar (am citit și \"Pompei\", sunt uimitoare dovezile acestei civilizații)...
nu mi-e prea clar cât de rămași în urmă suntem noi, acum... sau?
mi-a plăcut amara ironie din text.
și, oricum, cred că eu am greșit... am venit prea \"aproape\" cu istoria.
Termopilele erau cu alți 400 de ani înainte... sau?
am citit cu plăcere,
anamaria

mulțumesc pentru trecere și pentru cuvintele lăsate aici.
sigur, e greu să tragi o linie între valoarea unui text și conținutul său. mie îmi pare că nu pot exista de sine stătător. ceea ce regret eu e că am fost greșit înțeleasă. am așezat aliniatul al doilea în text tocmai pentru a sublinia că fiecare e răspunzător de faptele sale. în fapt, am vrut să spun că deși le cunosc greutățile, îi condamn pentru acele cumplite fapte. probabil nu m-am priceput să spun asta și, dacă s-a înțeles altceva, sunt singura vinovată.
am vrut, însă, să prezint și cealaltă parte a existenței lor. asta pentru că am cunoscut această \"cealaltă parte\" când eram copil... și nu cred că voi uita vreodată...
cu prietenie,
anamaria

îmi plac personajele create de tine și îmi plac foarte mult stările pe care acestea le trăiesc. le așterni o aură de mister și romantism care îl implică pe cititor, făcându-l să participe afectiv la povestire.
am citit cu plăcere și aștept continuarea,
anamaria

Iubesc poveștile, de aceea îmi plac atât de mult scrierile dumneavoastră, domnule profesor! Ilarie și Anuța sunt personajele pe care le creați cu migală și grijă pentru a ne prezenta nouă alte întâmplări decupate din cărțile copilăriei. Tocmai m-am întors de la țară, un loc unde vine iarna și \"sătenii trebuiau să fie pregătiți cu merinde serioase pentru gura mereu lacomă a sobelor bătrâne și a plitelor, în cuptorul cărora dovleacul copt se răsfăța ca un cocon de beizadea\".
Am citit cu multă plăcere și aștept continuarea.
cu respect și prietenie,
anamaria

Ioana, îți spuneam cândva că mă uimesc sensibilitatea și veselia pe care le așterni pe acest site. pentru mine, ești o persoană deosebită. poezia pe care o scrii spune totul despre tine.
Ioana, tu ai
\"palme adevărate
de încercat lumi\"!
iar eu nu pot decât să te admir. și să-ți mulțumesc pentru trăirile ce le am citind cuvintele tale.
cu prietenie,
anamaria

Cu atâtea îndoieli în sufletu-ți curat, este evident că \"în fiecare zi e toamnă\"...
Îmi place cum ai așezat în pagină aceste cuvinte... cam așa cum așezi florile în ierbar. Și ar mai fi ceva, Ioana... sufletele zboară așa cum crezi tu... iarna ninge doar peste trupuri. Eu sunt convinsă că e așa... altfel ar fi prea trist...
am citit cu multă plăcere,
anamaria

Visul întâi e greu de descifrat. De câte ori îl citesc, mai descopăr un lacăt zăvorât peste o taină.
Dar dacă stă acolo, mai ales când spui singur poezii, înseamnă că ea îți știe gândurile... La început zâmbește, apoi tainele tale o apasă. Ca atunci când te rogi: la început simți o ușurare și apoi, dintr-o dată, îți amintești că ai uitat să-ți spui numele. De unde să știe Dumnezeu cui să-i împlinească rugămințile?
o scriere care m-a emoționat profund,introducându-mă în lumea atât de îndrăgită a poveștilor... a iubirii...
cu respect și prietenie,
anamaria

Emil,
am fost prezentă mereu și am citit textele postate de tine chiar dacă nu am lăsat semne.
Acest teoretician transformat aici în \"Croitorașul cel viteaz\" m-a amuzat și de această dată. Nu știu de ce, mie mi-a amintit de ceea ce spunea O. Paler despre Don Quijote: că este întemeietorul religiei bazată pe încrederea în iluzii. Doar că teoreticianul tău e complice. Știe că exagerează și \"ne testează\". Vrea să cunoască interlocutorul pentru a ști până unde să meargă cu destăinuirile.
O prezentare plăcută a unor întâmplări din trecut, prilej de zâmbete îngăduitoare.
Am citit cu plăcere.
cu prietenie,
anamaria

Când eram mică aveam un glob (se mai găsesc în comerț) cu un peisaj de iarnă în interior, în mijlocul căruia era un copil cu o săniuță. De câte ori întorceam globul, mai ningea o dată peste copil și mereu aveam impresia că acesta îmi zâmbește a mulțumire...
Când Teodor Dume \"soarbe din cuvinte/ca dintr-o rugă\" simt că \"ceva\" îmi \"întoarce globul\"... iar eu sunt acel copil care nu știe cum să mulțumească pentru că mai ninge o dată...
\"singurătatea e o formă a vremii în care
te ascunzi de teama să nu te afunzi în tine
în timp ce te prefaci că trăiești...\"
O poezie de care mă desprind greu.
mulțumesc pentru aceste trăiri,
anamaria

Stanica Ilie Viorel,
un comentariu-surpriză!
Mă așteptam la diverse critici. Dar nu m-am gândit că voi fi acuzată de prefăcătorie.
Chiar mă temeam că e prea vizibilă bucățica de suflet lăsată pe această pagină... am făcut eforturi mari să „o ascund” dar... știam că nu-mi prea iese asta... E ca o boală a mea de care încerc să scap.
De aceea spun că e o surpriză.
Mulțumesc pentru trecere și semn. Eu am rămas cu o mare nedumerire.
cu același drag,
anamaria

alexandru moga,
în mare parte sunt de acord cu această opinie. Doar că nu stă în puterea mea să modific ceva. Am prezentat ceea ce este. Mă rog, ceea ce era atunci, când am văzut eu.
Nu am vrut să fie o odă (jalnică sau nu). Sunt doar niște gânduri.
mulțumesc pentru trecere și pentru semn,
anamaria