sigur că da, iubite

Interesantă anititeza între început și sfârșit (ei înșiși o aniteză desăvârșită): \"am iubit\" și \"se închid\". Nu, bineînțeles, nu e o antiteză semantică, sau, cel puțin nu în primă instanță, e o antiteză de proces, de dimensiune, de diacronie, pe care, culmea, Elis reușește să o urce în diagonala cronică.

Mi-a plăcut și detalierea până la extremis, dezgust a la Flaubert, ar zice unii, din
\"îmi deschide maxilarele mâna îi alunecă spre capătul ombilicului. printre degete sângele bolborosește într-o crustă subțire\".
Urmată de o altă antiteză, aici, parcă mai semantică în denominare:
\"mie nu mi-e foame. mușc.\"
Peste cele două antiteze, vine și un oximoron direct în moalele ochiului:
\"rătăcește într-un punct fix\".
Finalul e sub semnul unei enumerații care desăvârșesc o poezie pe care aș fi vrut să o citesc în nesingurătate:)!

Insensibil de provocator text!!!

Cu drag,
Constantin

o solutie poetica. concluzie de care ma simt atras. (mai degraba) o patima transcrisa-n versuri. imaginile par sa fie suficient de dure. (ma gandesc ca altfel n-as fi putut simtii o patima - indiferent de structura si dimensiunea personajului.)
fain

cu stima, blueboy

constantin si blueboy,
va multumesc pentru aplecare, cuvinte si disectie. :)

Carnagiu în poezie, forța de a construi din cuvinte o dramă, un alt fel de seducție, un libido-hiperbolă. Mai revin.

știu și eu Tamară ?!:) sper ca dramele să se construiască din cuvinte, nu din realități și forța să existe în afara lor... îți mulțumesc pentru felul în care ai văzut.