Poezie
stau vertical
sunt o pasăre alca
1 min lectură·
Mediu
de ceva vreme zilele mele se numără invers. s-au oprit într-un punct fix. de acolo se întorc în moarte.
nu mai știu să plâng, doar jelesc ca atunci când îți îngropi morții și arunci prima mână de pământ.
sunt un cimitir. în mine putrezesc lumile toate. cresc struguri. tu faci vin dansând în sângele morților mei. dar el otrăvește.
tu nu știi suferința. când înțeapă, închizi ochii, dai pagina. alegi să nu simți nimic. lumea e mai comodă pentru tine așa. îți îndeși fundul în ea ca într-un fotoliu. restul contează doar când își dau pielea jos și te acoperă când tremuri. nu îți pasă că fără piele ei sunt o masă diformă de carne. chiar și așa îți întind brațul să muști dacă ți-e foame.
în afara ta nu iubești pe nimeni. trupul meu ți-a fost o apă călduță în care ți-ai spălat păcatele, te-ai împărtășit, dar ai sărutat chipul altei femei.
rătăcesc. îmi șoptesc un nume de stradă care mă suportă ghemuită pe bordura ei. câteodată uit și dimineața mă trage spre zi coșmarul.
nu știu ordinea zilelor. doar ordinea morților mei. și nu înțeleg de ce doar trupul meu umbrește inutil pământul
până într-o zi
033.276
0
mă strâgeam tot mai tare pe genunchi
viața ieșea din mine
cu o trezire am scuturat inconștient întunericul
sub noi
oamenii se așezau înghesuiți pe un nod
ca niște puncte
tu erai lângă mine
în tot văzduhul vie ca o nouă iubire
până într-o zi
cand ne vom naste iar
textul tau m-a facut sa-ti aduc putin din metamorfoza. sper ca ca am reusit sa mai alung din tristetea versurilor pe care le-am gasit azi la tine.
alearga spre lumina
cu bratele deschise
cand ai sa simti albastrul pe buze
opreste-te
toti oamenii vor cobora din tine
ca dintr-un astru agonic
fara sa stie ca este doar linistea ta
vi
ei nu stiu ca