Elia David

\"veniți și luați lumină avem și întuneric
depinde pe care silabă cade accentul
în care baionetă cade gâtul spintecându-și
lucid ca într-o autoautopsie
rădăcina multelor și inutilelor verbe\"

Acum am vazut raspunsul la sonetul precedent. M-a intristat un lucru si anume felul in care interpretezi \"tacerea\" - exista, Adrian, sonete la care, marturisesc, eu, una, nu stiu ce sa spun. Poate ca unele dintre ele chiar sunt cele pe care le consideri ca fiind cele mai bune, nu stiu, nu am pretentia ca tocmai acolo ma aflu in imposibilitatea de a mai spune ceva. Exista o anume teama de ridicol ce ma impiedica - pe mine - sa las fie si un semn - caci, daca spun prea putin, as putea crea impresia gresita ca am trecut in viteza, iar daca spun prea mult, in conditiile in care nu sunt nici pe departe un interpret iscusit, exista riscul de a ma distanta atat de mult de ideea sonetului tau, incat mi-ar parea rau sa-ti ofer, stiind cat de mult conteaza acest lucru pentru un autor care nu arunca la intamplare cuvintele, sentimentul de a nu fi fost inteles. Asta e marea mea dilema si provine, probabil, din acel complex de inferioritate (al cititorului in fata criticului)complex care m-a facut, din pacate, sa-ti dau de stire atat de tarziu ca ma intereaseza ceea ce scrii. Eu sper sa intelegi de ce, uneori, nu vei gasi nici un cuvant, in aceesi masura in care sper sa pot lasa la fiecare sonet cate unul. Depinde numai de ceea ce-mi va dicta sinceritatea acelui moment.
Si ma mai intristeaza un lucru, daca tot am inceput. Aceasta promisiune a ta de a fi...altul, si nu in sensul cel mai bun. Pentru ca a-ti impune o atitudine distanta, formala, vine in contradictie cu anumita idee si credina pe care mi s-a parut ca o deslusesc in unele dintre sonetele tale, evident, in acelea care mi-au mers - si nu cred ca doar mie - la inima. Dar exista si poezii reci. Multe poezii reci, ca insisi autorii lor. Sper sa gasesti calea de mijloc pe care o cauti si care ar insemna...impacarea. Cu tine, cu noi, oamenii care suntem...
Cu prietenie,

Frumoasa introspectie de-a lungul veacurilor. Ma bucur sa te citesc, Adrian. Nu ascund ca m-am nelinistit un Pic in ce te priveste. :))

\"alăută
ori vioară?\"

S-a rezolvat :)))

O vacanta frumoasa, Adrian. Sa te intorci tot de mana cu Iubirea, implicit cu Puterea.
Te astept.

Un poem frumos si o gravitate care te prinde.
Mi-a placut.

Savuroasa parodia. Felicitari.

Nici nu stiu ce sa mai zic, Vasile. E minunat poemul. Lupta aceasta a ta cu...marele alb.

Cat de frumos, Vladimir! Cat de simplu si de frumos! Cu toata durerea caderii cocorului tau...

N-am mai intalnit formularea asta \"vrej de ingeri\" - mi-a placut tare mult.
Pe curand.

Cat de frumos, de emotionant, scrierea, povestea, tot...
Greu de indurat...

Frumos,un poem care mi-a zambit. Plin de sentimentele tale adanci, acum mai putin incrancenate, mai libere, mai deschise... Ce alegi, viata sau poezia? Ca-mi vine si mie sa te intreb, desi cunosc raspunsul.:))

Îmi plăcu raportul tău
Dar nu crezi că te-ai grăbit?
Încă-un pic și aflam, zău,
Umorul cum să-l transmit.

E frumoasa poezia. M-am oprit doar ca sa-ti spun.
Citesc in continuare tot ce postezi.
Numai bine.

Frumos, sensibil. Imi plac in mod deosebit versurile:
\"Iubitul meu din țara fără limbă
din țara fără anotimpuri și iertări
mi-a strâns tăcerea-n brațe ce înghimpă
și-așa rănită
sângerând / pe mări
cu platoșe subțiri de albe ghețuri
pășesc încet ca-n temătoare vise\"

Am citit, Adrian si m-a durut. Sa iei parintele de langa copilul sau. Cuvintele, ca un nod in gat...

Vasile, uite, poemul asta - e mai mult decat minunat - nici nu am cuvinte - eu, una, il gasesc incredibil.
Ceea ce spui aici, felul in care o spui m-au cucerit inca o data definitiv.:))

Impresionanta ploaia ta \"mițoasa\", cu versuri atat de grele... Doare fiecare fir din parul apei, Vasile...

\"plouă mițos ca-n facerile lumii
și stropii stau și stau și putrezesc în aer
eu nu am apă ca să curg – turbez
de ciudă cu mirenii mă încaier\"

\"mușcata mea cu dinții hăcuită
și spânzurată-n ciuture de ploaie
atâția viermi îți devorează noaptea
și uite chiar cireșul se-ncovoaie\"

Mi-a placut atat de mult...

Comandorul deschise ochii – “m-or fi dat sabotorii aștia jos, sau nu m-or fi dat ?”, fu primul gând ce-i veni in minte, acum că se deschise trapa imaginației domniei sale. Prieten bun cu Picard, căruia într-o zi plină de imprevizibil, cu un bobârnac, îi luă locul la cârma navetei, Jupp avea acum de explorat aceeași realitate a unui interior de navetă spațială aflată în plină Epigramiadă interstelară.
Înainte de toate vizită bucătăria, ce arăta ca după un război între Elena Malec și legumele, căci nu voiau sa stea sub nici o formă pe tocător. După ce le decapitase în aer și jumulise de penele de cocoș găinile destinate conservării pe vecie, Elena se hotărî - \"gata\" - să renunțe, așezându-se pe un dovleac, pentru a compune o epigramă de bun rămas disperat:

Iată ce găsi Jupp, întorcând pe toate fețele, foaia de varză așezată strategic lângă o sticlă de bitter…maltez.

Fără petrecere de gală,
Eu am plecat - să vă găsiți
Bucătăreasa ideală.
Dar ce văd, toți sunteți…gătiți?

Constatand lipsa unei furculițe de împuns spirite inerte, Jupp vărsă o lacrimă de bitter pe costumul de scafandru, apoi, lipa-lipa ajunse în dreptul unei uși pe care Diaspora lipise, pentru Prințesă, o etichetă – aici nu vei intra – aici Genu! Ceea ce însemna, în traducere libertină, că “nu e voie”. Cum știa că de acolo ar putea cădea, la simpla deschidere a ușii, o nevastă, sau și mai rău o soacră de inginer ratat în favoarea vocației de specialist în femei-voiajor, Jupp își târî picioarele de cauciuc în direcția panoului cu un singur buton (țumburușul mult îndrăgit), trezindu-se, dintr-o dată, în holospațiu. La ieșire – că nu rezistă prea mult înăuntru, comandorul lansă următorul catren:

Tot ce n-ai ți se oferă,
Doar aici, în plină sferă.
Doamne, încă nu ți-am zâs,
Internetul e un fâs.

Elia David, care făcea ochii mari, căutând pe cer steaua fără nume Ion, nu văzu nimic în neregulă, dar auzi “fâsul”. Așa că se apucă de treabă – își aranjă aparatura de telegrafistă și începu să gândească din trei în trei litere.

Rezultatul fu un catren de răspuns la catrenul comandorului, care nu voia să piardă legătura fragilă cu pământul de sub picioarele de altădată.

Dragă Jupp, mă simt mai bine,
Ce s-a întâmplat cu mine,
Insolație-i, se pare,
De la stat…cu ochii-n soare.

Acestea fiind transmise, totul intră, firesc, în anormal…

Draga Simona, eu iti dau dreptate, a scrie pentru tine este vital, a scrie pentru cititori este esential - mi-am exprimat doar o temere in privinta receptarii - pe acest site - a unor astfel de poeme, frumoase, dar usor desuete. Sper din tot sufletul sa fiu contrazisa de numarul de afisari si de comentarii pe care le vei primi.
Da, ar fi bine sa postezi text cu text, nu mai multe deodata - aici se scrie mult, e greu sa citesti tot... Dar ma bucur sa stiu ca la capatul postarilor tale, voi avea in fata ochilor o carte. Cum ai intitulat-o? Si de cand scrii? Asta e deja curiozitate.:)
Scrie, nu te opri. Si m-ar interesa sa citesc si texte noi, concepute, poate, si sub influenta lecturilor de aici.
Numai bine si spor la lucru.:)