În gulagul românesc ( 3 ), mărturiile tatălui meu

Prinderea 21 august 1948. Soția este internată în maternitate unde naște un fiu. Este primul meu copil și cu orice risc trebuie să-l văd. Îmi procur o pereche de ochelari, fără dioptrii, îmi aplic mustăți false și mă strecor în spital unde îi văd. Lacrimi amare și duioase. Situația de fugar nu o puteam prelungi, deoarece periclitam libertatea celor care mă găzduiau. Sunt hotărât să părăsesc țara. Înainte de plecare aranjez să-i mai văd odată pe ai mei la casa soacrei mele. Cu precauție ajung și găsesc soția și copilul în pat. Eram însă strict urmărit. Auzim bătăi în ușă. Mă reped la geamul care dădea în stradă, dar când vreau să sar observ doi securiști care patrulau. Mă retrag și mă așez pe marginea patului. Deodată ușa este dată de perete și un securist pătrunde furtunos. Se așează într-un colț al camerei pentru a avea spatele asigurat și cu un pistol în mână mă somează. Eu încleștez mâna pe un scaun și mă gândesc a-l proiecta în capul “ musafirului “ . Îmi dau seama că revolverul se va descărca și îi putea lovi pe cei din pat. Mă predau. Mi se pun cătușe la mâini și sunt pornit la cercetări. Întorc încă odată capul spre cei dragi. Copilul avea doar opt zile. Rămâneți cu bine ! Dumnezeu să ne aibă în paza Lui ! Vor trece cinci ani de neânchipuite încercări și torturi până când ne vom revedea. Mihail Munteanu Va urma