Elena Paduraru

Vino, bade, sus pe deal, adă prin fir ireal, cântul dorului real. Vino, bade, pe un lac, nu mai sta așa posac, vino, bade, de îți plac. Vino, bade, pe un nor, în iubire cu mult spor să

Ne căutăm, iubite, prin micul fulg de nea, când, în palma-mi caldă timid el se topește în iubirea ce-n taină ne unește. Ne căutăm, iubite, în doiniri de noapte, sub clar de lună pierduți

Pot fi doar, un strop de-o clipă, într-un colț pitită din chemarea spre iubire pusă-n slove de doinire. Pot fi doar, un gând uitat din chemarea ta, printre dorurile tale din

Iubirea, e-n parfum de flori ce-ți pătrunde-n trup prin fire de chemări, și evantaiul de culori ce-n-văluie privirile emană-n cor iubirile. Iubirea, e-n tril de cântători în zori-nălțat

Iubite, păsările-mi șoptesc că, pașii-ți rătăcesc prin crâng abisal, în somnul adânc, pe așternut cernut din trecătoare iubiri. Rădăcinele-ți se topesc în putrede scorburi de efemere

Iubite, c-un penel timid îți scriu, ceru-mi este fumuriu, lacrimile-mi curg în luciri de rouă, doar pașii mă mai duc spre o viață nouă. Gândul meu călător, prin roză iubire și dor, încă

Din zare, tainic s-apropie-un cânt, e doina de dor plutind pe-un covor de cânturi blajine. Cu drag o ascult și-n stih de iubire împletesc un șirag, să-mi fie grăire cu cine mi-e

Copacul meu, de ramuri prea multe uscate, rănite sau, cu frunze căzute prin toamna cea grea, pășește molcom pe cărare și urcă încet, potolit pe coamă de munte, lăsând ici-colea urme

M-ai căutat prin ape, în căuș de cuvinte m-ai ridicat spre cer, mi-ai atins pleoapele cu sărutul de stele ș-ai pătruns șiret în visele mele. M-ai căutat în noapte, cu ochii m-ai alintat în

Te regăsesc în fulgul mic de nea cu sclipiri în noapte, de mică stea, ce-n palmă iubire îmi șoptește și-ncet, în dorul ei se topește. Te zăresc doinind, în vis de noapte, sub clar de lună,

Plăsmuiam mică scrisoare Când, în gând, deodat’ apare Înger din pure cristale, Coborât din lumi astrale. În mintea mea,venind șiret, Mă adormi cu-n gest discret, În tainic vis

Sunt gândul curat, născut din spuma cuvintelor plămădite de tine sub luciul stelelor, pe care-ntr-o zi l-ai părăsit și te-ai pitit dup-o amorfă piatră. Timid și trist gândul în jurul lui

Am revenit urcând în zbor spre tainica stea căci,cântul tău iar m-a chemat să rătăcesc spre ea. Ajunsă sus pe steaua noastră, am poposit iar, inima-mi nebună la zâmbetul de lună, dorită

M-am îmbrăcat frumos în rime și am pornit spre adâncime, prin aducerile aminte pe când eram copil “cuminte”. Văd prin ceață, făceam grea larmă nevrând, ca mama să m-adoarmă, în alt timp, tata

Prin albastrele stele te caut întruna iubite, ai plecat supărat și te-ai pitit printre ele. De doruri prea multe mi-e oarbă privirea, când te chem lângă mine nu e nimeni s-asculte. De ce

Bună seara, iubite, stau visătoare la fereastră acolo, în micuța casă, izvorul nostru de nebunatice vise, așteptându-te să vii, inima-mi dorită-ți zâmbește și gândul spre tine plutește.

Trubadur cu dalbe plete ce cânți noaptea pe la fete, și șoptești pe la ureche cânturi noi pe slovă veche, inima ți-e însetată, copilițe o desfată, că e blondă sau brunetă cântul tău e de

Călătoare printre stele îmi tot cat visele mele, de sunt gri ori trandafirii dospesc în covata firii. Le-am cătat la Eminescu, visurile sub tei crescu, bătrân tei, veșnicul misit dintr-un

Ades mă-ntorc în gândurile mele, mă joc de-a v-ați ascunselea cu ele, apoi le sorb aspritele cuvinte ce stau pitite-n unghere de minte. Durerea lor străbate din străfunduri, s-aștern amorf

Val cu val marea visează, vis cu vis apoi creează și pătrunde cu neștire în talazuri de iubire. Prin chemare dalbi pescăruși despică nemuririi uși, veșnic sufletul trăiască dulce iubire

Am fost și sunt firavă vioară ce-am cântat târziu întâia oară în cântul tău ce, sincer l-am crezut și-n falsul său, naivă am căzut. Se zbate doru-mi cu sfiiciune, în suflet umplut

Mă nalț spre cer cu inima albastră, acolo, unde viața-mi e sihastră în mângâieri de îngeri ce-adiase prin clipele de amintiri frumoase. Acolo, te-am zărit pe ape line, pluteai pe clipa-n dor,

Răslețită în noaptea cea adâncă, stingheră stam pe-o rătăcită stâncă privind în jur pentru-a zări cărarea ce-o să-mi aline-n viață alergarea. Acuși, aripa visării e frântă, peste uitarea

Mă iartă, nu am vrut prin vorbe să te supăr, iubirea eu am dorit s-o apăr. Nu am știut, că sap în adâncă rană vie ș-o trădare dură o să-nvie. Tu speră, că alt suflet îndată vei găsi