Vino, bade, sus pe deal,
adă prin fir ireal,
cântul dorului real.
Vino, bade, pe un lac,
nu mai sta așa posac,
vino, bade, de îți plac.
Vino, bade, pe un nor,
în iubire cu mult spor
să
Ne căutăm, iubite,
prin micul fulg de nea,
când, în palma-mi caldă
timid el se topește
în iubirea
ce-n taină ne unește.
Ne căutăm, iubite,
în doiniri de noapte,
sub clar de lună
pierduți
Pot fi doar,
un strop de-o clipă,
într-un colț pitită
din chemarea spre iubire
pusă-n slove de doinire.
Pot fi doar,
un gând uitat
din chemarea ta,
printre dorurile tale
din
Iubirea,
e-n parfum de flori
ce-ți pătrunde-n trup
prin fire de chemări,
și evantaiul de culori
ce-n-văluie privirile
emană-n cor iubirile.
Iubirea,
e-n tril de cântători
în zori-nălțat
Iubite,
păsările-mi șoptesc
că, pașii-ți rătăcesc
prin crâng abisal,
în somnul adânc,
pe așternut cernut
din trecătoare iubiri.
Rădăcinele-ți se topesc
în putrede scorburi
de efemere
Iubite,
c-un penel timid îți scriu,
ceru-mi este fumuriu,
lacrimile-mi curg
în luciri de rouă,
doar pașii mă mai duc
spre o viață nouă.
Gândul meu călător,
prin roză iubire și dor,
încă
Din zare, tainic
s-apropie-un cânt,
e doina de dor
plutind pe-un covor
de cânturi blajine.
Cu drag o ascult
și-n stih de iubire
împletesc un șirag,
să-mi fie grăire
cu cine mi-e
Copacul meu,
de ramuri prea multe
uscate, rănite
sau, cu frunze căzute
prin toamna cea grea,
pășește molcom pe cărare
și urcă încet, potolit
pe coamă de munte,
lăsând ici-colea
urme
M-ai căutat prin ape,
în căuș de cuvinte
m-ai ridicat spre cer,
mi-ai atins pleoapele
cu sărutul de stele
ș-ai pătruns șiret
în visele mele.
M-ai căutat în noapte,
cu ochii m-ai alintat
în
Te regăsesc în fulgul mic de nea
cu sclipiri în noapte, de mică stea,
ce-n palmă iubire îmi șoptește
și-ncet, în dorul ei se topește.
Te zăresc doinind, în vis de noapte,
sub clar de lună,
Plăsmuiam mică scrisoare
Când, în gând, deodat’ apare
Înger din pure cristale,
Coborât din lumi astrale.
În mintea mea,venind șiret,
Mă adormi cu-n gest discret,
În tainic vis
Sunt gândul curat,
născut
din spuma cuvintelor
plămădite de tine
sub luciul stelelor,
pe care-ntr-o zi
l-ai părăsit
și te-ai pitit
dup-o amorfă piatră.
Timid și trist
gândul
în jurul lui
Am revenit
urcând în zbor
spre tainica stea
căci,cântul tău
iar m-a chemat
să rătăcesc spre ea.
Ajunsă sus
pe steaua noastră,
am poposit
iar, inima-mi nebună
la zâmbetul de lună,
dorită
M-am îmbrăcat frumos în rime
și am pornit spre adâncime,
prin aducerile aminte
pe când eram copil “cuminte”.
Văd prin ceață, făceam grea larmă
nevrând, ca mama să m-adoarmă,
în alt timp, tata
Prin albastrele stele
te caut întruna iubite,
ai plecat supărat
și te-ai pitit printre ele.
De doruri prea multe
mi-e oarbă privirea,
când te chem lângă mine
nu e nimeni s-asculte.
De ce
Bună seara, iubite,
stau visătoare la fereastră
acolo, în micuța casă,
izvorul nostru
de nebunatice vise,
așteptându-te să vii,
inima-mi dorită-ți zâmbește
și gândul spre tine plutește.
Trubadur cu dalbe plete
ce cânți noaptea pe la fete,
și șoptești pe la ureche
cânturi noi pe slovă veche,
inima ți-e însetată,
copilițe o desfată,
că e blondă sau brunetă
cântul tău e de
Călătoare printre stele
îmi tot cat visele mele,
de sunt gri ori trandafirii
dospesc în covata firii.
Le-am cătat la Eminescu,
visurile sub tei crescu,
bătrân tei, veșnicul misit
dintr-un
Ades mă-ntorc în gândurile mele,
mă joc de-a v-ați ascunselea cu ele,
apoi le sorb aspritele cuvinte
ce stau pitite-n unghere de minte.
Durerea lor străbate din străfunduri,
s-aștern amorf
Val cu val marea visează,
vis cu vis apoi creează
și pătrunde cu neștire
în talazuri de iubire.
Prin chemare dalbi pescăruși
despică nemuririi uși,
veșnic sufletul trăiască
dulce iubire
Am fost și sunt firavă vioară
ce-am cântat târziu întâia oară
în cântul tău ce, sincer l-am crezut
și-n falsul său, naivă am căzut.
Se zbate doru-mi cu sfiiciune,
în suflet umplut
Mă nalț spre cer cu inima albastră,
acolo, unde viața-mi e sihastră
în mângâieri de îngeri ce-adiase
prin clipele de amintiri frumoase.
Acolo, te-am zărit pe ape line,
pluteai pe clipa-n dor,
Răslețită în noaptea cea adâncă,
stingheră stam pe-o rătăcită stâncă
privind în jur pentru-a zări cărarea
ce-o să-mi aline-n viață alergarea.
Acuși, aripa visării e frântă,
peste uitarea
Mă iartă,
nu am vrut prin vorbe să te supăr,
iubirea eu am dorit s-o apăr.
Nu am știut,
că sap în adâncă rană vie
ș-o trădare dură o să-nvie.
Tu speră,
că alt suflet îndată vei găsi