Gemenii
Pe aleea din fața blocului, la umbra gardului viu, pe o țoală și câteva păturele, sunt împrăștiate fel de fel de jucărele. Câteva fetițe și un băiețel își fac de treabă cu câte o jucărică
5. S-a-ntâmplat de Florii
Azi, soarele de primăvară este îmbrăcat cu azurul cerului, e radios și se joacă cu tot ce ating razele sale. Gâzele dezmorțite din frigul iernii, mișună peste tot, curioase să vadă ce s-a
4. Gemenii
Se sprijină de poartă, ca să se uite mai bine la numărul pus pe o tăbliță. Își apropie fața de câteva ori, dar nu reușește să citească. Ochii îi sunt împăienjeniți de atâta băutură, iar
4. Gemenii
Afară toarnă cu găleata, o ploaie rece de toamnă. Alexandra stă cu năsucul micuț lipit de geamul ferestrei privind trecătorii singuratici cum merg grăbiți prin ploaie. În cameră
Destine
O dimineață însorită prevestea zi frumoasă pentru tot restul zilei. Mitu și Tina îmbrăcați de duminică se îndreptau fără grabă spre locuința Mariei. Mitu era mult mai liniștit
Destine
Anii petrecuți în Italia l-au schimbat pe Mitu transformându-l într-un om al democrației. Gândirea nouă, comportamentul nou îl încadra perfect în mulțimea italienilor nordici.
Destine
Deși rece, în atmosferă plutește parfumul de primăvară. Totul în jur se trezește la viață. Ciripitul vioi de dimineață al păsărelelor, cântatul cocoșului și cotcodocitul găinilor fac zarva
Destine
Ușa cofetăriei se deschide și un tânăr militar intră scoțindu-și chipiul și punândul în buzunarul drept al hainei militare. Cuprinde cu privirea sala mare a cofetăriei, observă
Destine
Oficialitățile locale reușiră să-l convingă pe Nea’ Costică să pregătească la el acasă dulciurile și să le ducă spre vânzare la cofetăria din târg. Se încheie și un contract între el și
Destine
21 mai zi de mare sărbătoare pentru creștini, sărbătoriți fiind “Sf. Mari Împărați Constanti și Elena- mama sa, cei întocmai cu Apostolii”. Această mare sărbătoare în acest an s-a nimerit
Toma
Se mai uită încă o dată în oglindă, își potrivi cravata mai bine, își plimbă mâinile prin părul bogat și îmbrăcat cu câțiva ghiocei pe la tâmple, îl mai aranjă un pic și mulțumit de cum arată se
Toma
Toma își pune căuș la ochi și privește sorele ridicat acum la punctul cel mai înalt a bolții cerești apoi, se uită la ceas și intră în atelier. -Băieți eu merg să îmbuc ceva, voi nu luați o pauză de
Toma
Primăvara se instală în toată măreția ei. Pomii s-au îmbrăcat în haină verde ,în grădiniță florile au împodobit văzduhul cu parfumul lor.iar, bâzâitul albinelor completează tabloul pictat de
Toma
E duminica Floriilor, o zi frumoasă de primăvară. Târgoveții, cu mic cu mare gătiți de sărbătoare se îndreaptă spre biserica târgului. Anca alături de bunicul ei mergea fericită in noua ei rochiță.
La prisacă
Ceasul de masă, zbârnâie anunțând că a sosit ora deșteptării. O mână somnoroasă se îndreaptă spre noptieră, către direcția de unde vine zbârnâitul ceasului, încercând să-l
La prisacă
Deși înserarea anunță sfârșitul zilei, în casă, încă se trăbăluia de zor. Luminile domneau în toate camerele. Undeva în spatele casei, un difuzor fredona în surdină melodii, întrerupte din
Despărțirea
Andrei pășea abătut pe drumul ce-l ducea la biserică.Gerul de afară oprise natura să cearnă steluțele arginti. Cunoscuse la Paris, la un club,pe fiul preotului Strat,de atunci Ionel îi era cel mai
Soluția
Își privi speriată unicul ei copil și nu știa ce să creadă... Ordinea severă din familie nu se împăca deloc cu situația creată. Nu știa ce să zică, îi era milă de copilă, îi era milă și de făt dar,
Balul majoratului
Seara se lasă pe nesimțite. Lumina felinarelor se reflectă în albul zăpezii proaspăt așternute dând o luminozitate deosebită orașului. Din văzduh natura cerne mărunt și des. Sub pașii trecătorilor
Dilema rezolvată
Stătea în fotoliu cu privirea pierdută în amintiri ce încă îl mai preocupau... .Gândurile îi alergau de la o amintire la alta. Încă mai trăia furia bărbatului înșelat... Îi ținea în mână
Destine
Clinchetul cristalin al clopoțelului străbate vesel toate culuoarele școlii, anunțând pe micii școlari că a luat sfârșit încă o zi de școală. Era ultima zi de școală din săptămână.
