Elena Paduraru

Gândul viscolește ninsoarea din mine, sperând să te vadă. Mă umple și rece sub pătură caldă se-ngroapă în sine. Din lacrimi în lacrimi încolțește, spre ziua de soare. Ochii-mi

Parfum de tei mă cheamă discret spre amintiri Și zumzet de albine mă poartă-n arcuiri Spre ochii verzi ai tatei și zâmbetu-i blajin, Ce-mi alungau adesea surâsuri de pelin. Cu mersul legănat și

În lumea mea, dacă ai fi un lac însingurat, în lună argintie mă prefac, prin raze blânde să cobor, ca-n tremurânde unde să mă scald. În lumea mea, de-ai fi un răsărit de soare, în ciocârlie este

Ochi-mi privesc prin fereastra mată de scurgerile grăbite din ploaie-nvolburată, văd îngroziți cum norii sau transformat în râuri bolborosinde pe străzile înguste, risipindu-se apoi prin gure

Îmi pun aripi de gând și-n zbor lin de condor mă adâncesc în cerul din mine, căutând spre zare cu disperare un punct de orientare spre mine. Trec cu ochii închiși, temători, prin nourii vieții

Au ruginit zilele încolăcite pe toamna din noi dar mustuind a rod copt adunat din lacrimi și surâsuri trimise prin lume, să se știe de noi, că n-am zăbovit degeaba în doi. Toamna din noi, pe

Pe drum, de timp întristat, sprijinindu-se de-un amărât de toiag, Singurătatea, singură, agale se târăște greoi, cu-o traistă în spinare plină de griji și de nevoi. Din când în

Când liliacul dă în floare parfumul său apare-n zare, este adunat din necuprins să lumineze al nostru vis. Culcuș îmi fac din a sa floare, corola sa-n multe petale îmi dă parfumul tău din

Pe nostalgic izvor strămoșesc, Gânduri de pace îl însoțesc, Doiniri în slove spuse cu foc, României dorindu-i noroc. În strigăt pe roză de vânturi, Îndeamnă spre noi începuturi s-audă cei

În misterioasa gară, noi gânduri poposesc și nu-i întâia oară când cerului vorbesc. Sunt gânduri de iubire, în foșnet de vioară pe-arcuș în arcuire și zâmbet de fecioară. În prag de

Sub rază de soare, dalbul cristal din noi iar revarsă sclipiri, în hău să coboare să alunge gunoi și false amăgiri. Noi raze de soare, când te afli-n război cu grele amintiri, trimit

Râul din noi, curge la vale pe drum de cristale, e viața fluid ce picură lin sau volbură-n plin. Curge intens în unicul sens, spre moarte-n speranță dătătoare de viață. Suntem vieții,

Picură, prin simplă gândire, doruri, vise, spre nemurire... Vom adăuga picuri, mereu, de n-e ușor sau, ne este greu, de este zi sau, este noapte, de e acum sau, după moarte.

În clipa-mi măiastră, iubite, Eu țes din note adormite Cu nobilul viorii arcuș, Urcuș vieții în harul culcuș. Nostalgicul izvor strămoșesc, Picură lin, din suflet ceresc, Se-mbracă în

Arlekin, îmbrăcat în strai de paiață, cu traista-n spinare ce-o poartă de-o viață, a fost azi la târg, cu vechituri la talcioc, să-ncerce de mai are un gram de noroc. A vrut săracul iar, cu

Plouă-n muguri de-nceput Stropi de chihlimbar, Plouă-n tril de ciocârlii Înălțat în zori de zi, Plouă-n toamnele târzii Colț de inime pustii, Plouă-n suflet neîntinat De copil

Nu sunt nimicul, sunt ceea ce, am coborât din infinitul meu să-l întâlnesc pe-al tău. Soarta însă, ne-a rătăcit. În fiecare clipă, mereu te caut și mă cauți. De ne-om

Evantaiul de culori, s-a deschis printre copaci. Toamna i-a-mbrăcat în culori de neuitat. Printre ei, noi de mână, visători alunecăm. Frunzele multicolore în alaiul lor de toamnă

Pașii-mi vin din depărtare și se-ndreaptă pe-o cărare peste frunze-ngălbenite din a vieții-timp venite, au speranța călăuză și o mică buburuză, ei, te cheamă și pe tine în a frunzelor

Rătăcită în noapte adâncă, stingheră stau pe-o răzlețită stâncă, privesc în jur pentru a-mi zări cărarea, ce-o să-mi aline în viață alergarea. Răsfrântă stând peste uitarea rece, mi-e

Un suflet necăjit și-nsingurat stă-n mica gară părăsită, în lunga seară adormită. Un tren ce-a așteptat, un macagiu l-a deraiat, schimbând macazul de pe șine, îi

Tainic visând, plutesc cu-aripi de gând, ziua, spre zări albastre, seara, spre depărtatele astre. Suflet rătăcitor, eu zbor spre tine cu dor, te caut rătăcind printre astre, mi-e

În toamna rece și lungă un suflet strigă-ntristat prin noaptea târzie, din locul de tine uitat. În ruga-i fierbinte de jale și dor își găsește cuvinte prin al iubirii izvor. Trimite-i

Călătoare în duh, am trecut pe vechea alee, te-am zărit, priveai cuvintele așternute pe-o antică filă. Căutai iubirea în cântec, izvorâtă cu dor din surâsul de lună, pe-o noapte