Elena Paduraru

Ce spui acum străine, În vârf de mărăcine, E multă întristare Pe-a inimii altare. Sună a despărțire De-a gândului clădire Pe lună și pe soare, De șoapte-amăgitoare. Ea a rămas acolo, Își

Pe bolta cerului în noapte Călătorind tăcută-n șoapte, O stea micuță plutește lin Cu gândul meu în strop cristalin. În zare pe-un puf micuț de nor Plutește momit de vânt în dor Gândul meu,

În trupu-mi rătăcit de timp în fildeșul alb imaculat, sărutu-ți fierbinte nou suflet candid mi-a modelat. Sufletul tău, plutind în visul din spuma mării, l-ai adunat și-n rece

Adun în căuș de fragedă și tristă palmă, gri amintiri de viață nici roză, nici calmă. Pașii mă duc spre-un țărm de viață uitat, sunt doar eu și visul meu mult

Te-aștept, să vii odată în a noastră căsuță cu doruri brodată, să-mi șoptești ale tale visuri curate, permanent în sufletul meu animate. Dorul meu călătorind spre stele te-a

Gândul meu dantelat cu lumină, îl trimit spre miros de rășină. Aduce cu el suflet cu ochii de stele, îmbrăcat cu azurul viselor mele. Primește-l, cu brațele tale-l cuprinde, strânge-l

Nu confunda un om cu sfântul supraom, nu-l ridica-n slavă pe un nalt piedestal drept prețios cristal. Pune-l lângă tine, cercetează-l bine, e și el imperfect, ființă umană și nu o

Lumină promisă las ușa deschisă, pătrunde în casă, te pune la masă. Primenește-n casă, fă bogată masă, suflet luminează, destinul veghează. Din scrum să renască și-n suflet să

Fericit bărbat ai fost sub soare Tu, ce-ai iubit o candidă floare, Un vis apus pe strune de viori Ce-ți umple încă trupul de fiori. Spre ea se-ndreaptă amintiri în dor, Mute planând prin vis

Pășesc încet pe-aleea întristării Către-un suflet în uitare rătăcit, Căutând necontenit pe-al său iubit Pe faldurile stihului cântării. Cântat venit pe aripi de chemare, Coboară din văzduh,

E fila de iubire În vis de nemurire, Ce-și fâlfâie aripa Și adâncește clipa. Parfum de anemone, În clipe monotone Ce-nvăluie iubirea Ș-alungă adormirea. În clipa mea cu tine,

O efemeră viață și-o iubire-n mister se scaldă-n deasă ceață pe un soclu auster. În fumul dens, prin eter, este a mea sentință ascunsă-n fund de crater făcut de suferință. Te caut prin

Nebunatice vise umblă pe cărări ascunse, să zburde în slove nescrise. Doruri aprinse așteaptă să fie stinse, de alt dor în taină cuprinse. Doruri nespuse crezute cândva

Balsam și rană e-a ta chemare, Precum valul ce ne strigă-n mare, Pe struna viorii infinită Strigarea-ți îmi este mie menită. Chemarea ce mi-ai trimis matale, Sună vibrândă din munte-n vale, A

Scriu aici la atelier, Condus de un bijutier De cuvinte puse-n stihuri Sau, nuvele prinse-n rânduri. De scriu rău sau, poate bine, Stihuri vreau să se îmbine Despre viață, despre

Cândva, falnic stejar te-ai ridicat, Privirea mea mereu ai răsfățat, La umbra ta când poposeam cu drag Împletind amândoi vise-n șirag. M-ai protejat de arșița vieții Stând falnic în fața

În zadar spui că iubire poți să-mi dai, Așa cum deunăzi te lăudai, Sunt vorbe false, cum să te cred pe cuvânt? Mă cauți în ceruri, eu sunt pe pământ. Tocmai îmi oferi fericiri deșarte, Spunând

În parc, pe alei pe sub castani-nfloriți, Pe-nserat, trec tineri îndrăgostiți. Mergând de mână ei poartă săgeți-n priviri, Și tinere trupuri ce saltă în unduiri. Stând pe o bancă cu

Te-am cunoscut într-o zi de mai Stăteai pe-o bancă-n parc și fumai, Gându-ți era undeva plecat Spre visare stătea aplecat. Ai întors capul și m-ai zărit, Privirea-ți subtil a tresărit, Ai

Pe-a cerului boltă, în noapte, Călător prin mii de șoapte, Un mic astru lin plutește Iar, pe el doru-mi doinește. Doina lui, în vârf de munte Poposește să cuvânte, Sus pe susur de

Pe aripi visând, Plutesc în gând, Spre zări albastre Sau, seara spre astre. Spre tine eu zbor, Suflet rătăcitor, Te caut mereu, Eu știu că ți-e greu. Un gând curat, Lumina mi-a dat, Cu

În prag de iarnă urcăm pe calea ce-a deschis cel ce-n lume a venit și lumea El a mântuit... Pe calea ce-a deschis încercăm să învățăm să circulăm, să ne-ndreptăm ca în final să fim

Din infinit am luat clipa, Din vis mi-am făcut aripa Și-am pornit în miez de noapte La chemare a mii de șoapte. Cu aripi de vise mă nălțai, În condurii clipei mă-ncălțai, Și-a lor culoare îmi

Te regăsesc în fulgul mic de nea ce-n palma-mi ușor el se topește, în strălucirea din fiecare stea ce mie-mi regăsirea îmi șoptește. Te regăsesc în valul-nspumat ce nu se mai oprește din