Elena Paduraru

Tu ai plecat din calea mea, soarta, poate, alta-ți dorea. Dar, n-ai văzut, iubirea mea ce-ai lăsat-o în zeflemea. În negru strai ea s-a-mbrăcat și-și luă lacrimi pentru

Te-am chemat necontenit, să-mi povestești din stihul inimii cerești. Te-am căutat prin privirea dorințelor nespuse și a dorurilor ascunse. Te-am găsit și de mână-am pornit pe un drum de

Sus pe deal, în poieniță Rezemată de-o căpiță, Printre zbor de aripioare Și miresme de culoare, Stă frumoasa copiliță Cu o floare în cosiță, Þine-n palm-o gărgăriță Ș-îi șoptește din

În poiana din pădure stă în iarbă o domniță, Lângă ea un coș cu mure și-o zburdalnică oiță. În sublimii ochi s-ascunde tonul cerului senin Și, în irisuri rotunde, stele razele-și

Fâlfâind din aripioare Ziua în amiaza-mare, Un puiuț de rândunică Ciripește mai cu frică. O pisică răsfățată, Hoață, lângă cuib s-arată Și lăbuța o ridică Pân-la biata rândunică.

Lunecând pe firul razelor Din timp, din spațiu, al stelelor Gând adună cu el cuvinte Pentru ale sale veșminte. Cuvinte ce-n torță așează, Romanțe ce-n dor croșetează, Candide stihuri ce-adânc

Pe aleea din fața blocului, la umbra gardului viu, pe o țoală și câteva păturele, sunt împrăștiate fel de fel de jucărele. Câteva fetițe și un băiețel își fac de treabă cu câte o jucărică

Azi, soarele de primăvară este îmbrăcat cu azurul cerului, e radios și se joacă cu tot ce ating razele sale. Gâzele dezmorțite din frigul iernii, mișună peste tot, curioase să vadă ce s-a

Se sprijină de poartă, ca să se uite mai bine la numărul pus pe o tăbliță. Își apropie fața de câteva ori, dar nu reușește să citească. Ochii îi sunt împăienjeniți de atâta băutură, iar

Din necuprins, în pași mărunți, tu, omule, ai pornit și te-ai oprit să poposești pe astrul sfânt. Pe-al său nisip, în pași mărunți, o clipă ai trecut și-ai conturat urme-n

Păsările, prin pasărea phoenix, s-au născut din cenușă și pene și-au pus în straturi de onix. Apoi, au zburat prin sunet de stele, ducând cu ele poleite-n caldă lumină și visele

Afară toarnă cu găleata, o ploaie rece de toamnă. Alexandra stă cu năsucul micuț lipit de geamul ferestrei privind trecătorii singuratici cum merg grăbiți prin ploaie. În cameră

Cândva, în plină iarnă Când neaua se aștearnă, Într-un loc necunoscut, Din fecioară s-a născut Cel ce-n lume a venit Și pe ea a mântuit. Ș-apoi în primăvară, În trădare amară, Din lume El a

O dimineață însorită prevestea zi frumoasă pentru tot restul zilei. Mitu și Tina îmbrăcați de duminică se îndreptau fără grabă spre locuința Mariei. Mitu era mult mai liniștit

Anii petrecuți în Italia l-au schimbat pe Mitu transformându-l într-un om al democrației. Gândirea nouă, comportamentul nou îl încadra perfect în mulțimea italienilor nordici.

Deși rece, în atmosferă plutește parfumul de primăvară. Totul în jur se trezește la viață. Ciripitul vioi de dimineață al păsărelelor, cântatul cocoșului și cotcodocitul găinilor fac zarva

Ai privit ochii de pasăre- liră ce subtil răspândeau lumina lor, în duioase sclipiri. Sunt dorinți de copil, plecate din hău de-ntuneric, căutând febrile zâmbetul gândurilor tale. Sunt vise

Ușa cofetăriei se deschide și un tânăr militar intră scoțindu-și chipiul și punândul în buzunarul drept al hainei militare. Cuprinde cu privirea sala mare a cofetăriei, observă

21 mai zi de mare sărbătoare pentru creștini, sărbătoriți fiind “Sf. Mari Împărați Constanti și Elena- mama sa, cei întocmai cu Apostolii”. Această mare sărbătoare în acest an s-a nimerit

Toma își pune căuș la ochi și privește sorele ridicat acum la punctul cel mai înalt a bolții cerești apoi, se uită la ceas și intră în atelier. -Băieți eu merg să îmbuc ceva, voi nu luați o pauză de

Primăvara se instală în toată măreția ei. Pomii s-au îmbrăcat în haină verde ,în grădiniță florile au împodobit văzduhul cu parfumul lor.iar, bâzâitul albinelor completează tabloul pictat de

E duminica Floriilor, o zi frumoasă de primăvară. Târgoveții, cu mic cu mare gătiți de sărbătoare se îndreaptă spre biserica târgului. Anca alături de bunicul ei mergea fericită in noua ei rochiță.