Tu ai plecat
din calea mea,
soarta, poate,
alta-ți dorea.
Dar, n-ai văzut,
iubirea mea
ce-ai lăsat-o
în zeflemea.
În negru strai
ea s-a-mbrăcat
și-și luă lacrimi
pentru
Te-am chemat
necontenit,
să-mi povestești
din stihul inimii cerești.
Te-am căutat
prin privirea
dorințelor nespuse
și a dorurilor ascunse.
Te-am găsit
și de mână-am pornit
pe un drum de
Sus pe deal, în poieniță
Rezemată de-o căpiță,
Printre zbor de aripioare
Și miresme de culoare,
Stă frumoasa copiliță
Cu o floare în cosiță,
Þine-n palm-o gărgăriță
Ș-îi șoptește din
În poiana din pădure
stă în iarbă
o domniță,
Lângă ea un coș cu mure
și-o zburdalnică
oiță.
În sublimii ochi s-ascunde
tonul cerului
senin
Și, în irisuri rotunde,
stele razele-și
Fâlfâind din aripioare
Ziua în amiaza-mare,
Un puiuț de rândunică
Ciripește mai cu frică.
O pisică răsfățată,
Hoață, lângă cuib s-arată
Și lăbuța o ridică
Pân-la biata rândunică.
Lunecând pe firul razelor
Din timp, din spațiu, al stelelor
Gând adună cu el cuvinte
Pentru ale sale veșminte.
Cuvinte ce-n torță așează,
Romanțe ce-n dor croșetează,
Candide stihuri ce-adânc
Pe aleea din fața blocului, la umbra gardului viu, pe o țoală și câteva păturele, sunt împrăștiate fel de fel de jucărele. Câteva fetițe și un băiețel își fac de treabă cu câte o jucărică
Azi, soarele de primăvară este îmbrăcat cu azurul cerului, e radios și se joacă cu tot ce ating razele sale. Gâzele dezmorțite din frigul iernii, mișună peste tot, curioase să vadă ce s-a
Se sprijină de poartă, ca să se uite mai bine la numărul pus pe o tăbliță. Își apropie fața de câteva ori, dar nu reușește să citească. Ochii îi sunt împăienjeniți de atâta băutură, iar
Din necuprins,
în pași mărunți,
tu, omule,
ai pornit și te-ai oprit
să poposești pe astrul sfânt.
Pe-al său nisip,
în pași mărunți,
o clipă ai trecut
și-ai conturat
urme-n
Păsările,
prin pasărea phoenix,
s-au născut din cenușă
și pene și-au pus
în straturi de onix.
Apoi, au zburat
prin sunet de stele,
ducând cu ele
poleite-n caldă lumină
și visele
Afară toarnă cu găleata, o ploaie rece de toamnă. Alexandra stă cu năsucul micuț lipit de geamul ferestrei privind trecătorii singuratici cum merg grăbiți prin ploaie. În cameră
Cândva, în plină iarnă
Când neaua se aștearnă,
Într-un loc necunoscut,
Din fecioară s-a născut
Cel ce-n lume a venit
Și pe ea a mântuit.
Ș-apoi în primăvară,
În trădare amară,
Din lume El a
O dimineață însorită prevestea zi frumoasă pentru tot restul zilei. Mitu și Tina îmbrăcați de duminică se îndreptau fără grabă spre locuința Mariei. Mitu era mult mai liniștit
Anii petrecuți în Italia l-au schimbat pe Mitu transformându-l într-un om al democrației. Gândirea nouă, comportamentul nou îl încadra perfect în mulțimea italienilor nordici.
Deși rece, în atmosferă plutește parfumul de primăvară. Totul în jur se trezește la viață. Ciripitul vioi de dimineață al păsărelelor, cântatul cocoșului și cotcodocitul găinilor fac zarva
Ai privit
ochii de pasăre- liră
ce subtil răspândeau
lumina lor,
în duioase sclipiri.
Sunt dorinți de copil,
plecate
din hău de-ntuneric,
căutând febrile
zâmbetul gândurilor tale.
Sunt vise
Ușa cofetăriei se deschide și un tânăr militar intră scoțindu-și chipiul și punândul în buzunarul drept al hainei militare. Cuprinde cu privirea sala mare a cofetăriei, observă
Oficialitățile locale reușiră să-l convingă pe Nea’ Costică să pregătească la el acasă dulciurile și să le ducă spre vânzare la cofetăria din târg. Se încheie și un contract între el și
21 mai zi de mare sărbătoare pentru creștini, sărbătoriți fiind “Sf. Mari Împărați Constanti și Elena- mama sa, cei întocmai cu Apostolii”. Această mare sărbătoare în acest an s-a nimerit
Se mai uită încă o dată în oglindă, își potrivi cravata mai bine, își plimbă mâinile prin părul bogat și îmbrăcat cu câțiva ghiocei pe la tâmple, îl mai aranjă un pic și mulțumit de cum arată se
Toma își pune căuș la ochi și privește sorele ridicat acum la punctul cel mai înalt a bolții cerești apoi, se uită la ceas și intră în atelier.
-Băieți eu merg să îmbuc ceva, voi nu luați o pauză de
Primăvara se instală în toată măreția ei. Pomii s-au îmbrăcat în haină verde ,în grădiniță florile au împodobit văzduhul cu parfumul lor.iar, bâzâitul albinelor completează tabloul pictat de
E duminica Floriilor, o zi frumoasă de primăvară. Târgoveții, cu mic cu mare gătiți de sărbătoare se îndreaptă spre biserica târgului. Anca alături de bunicul ei mergea fericită in noua ei rochiță.