Poezie
Copacul meu
1 min lectură·
Mediu
Copacul meu,
de ramuri prea multe
uscate, rănite
sau, cu frunze căzute
prin toamna cea grea,
pășește molcom pe cărare
și urcă încet, potolit
pe coamă de munte,
lăsând ici-colea
urme mărunte.
De rece ploaie și vânt
și frunze au căzut,
hrană să fie
pentru mama-pământ,
și rădăcini au albit
dar, mai au de vorbit
șoapte dulci de sorbit,
da, mai au de trăit.
Nu știe
câte clipe s-au scurs
și nici cât mai e de primit,
privește-napoi, nemulțumit,
ar vrea să se-ntoarcă
în crâng luminos
dar, drumul s-a șters
și timpu-i spinos,
el merge-nainte,
tăcut și cuminte.
În toamna grea,
copacu-mi ferm,
uscăturile-și taie
și pleacă prin ploaie
de toamnă târzie,
printr-o nouă fereastră
spre-o clipă senină, albastră.
002.532
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Elena Paduraru
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 119
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 35
- Actualizat
Cum sa citezi
Elena Paduraru. “Copacul meu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elena-paduraru/poezie/1797946/copacul-meuComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.