Dacă-ntr-o zi,
va împietri lumina
și se va umple cerul
de tăcere,
în visul tău albastru,
nu te teme,
voi fi poveste, àzimă, părere.
Dacă-ntr-o zi,
cu degete de rouă,
voi bate-n poarta
Mai trecem prin omături moi,
Păgâni spre țărm brumat visând,
Și taina clipei, surzi și goi,
Nedezlegând, nedezlegând...
La ceas pictat cu mori de vânt,
Mai trecem prin omăt vâslind,
Lumină-n
Te-am căutat
în toamne florentine
și în ghiocul iernilor nomade,
în ierburi
descântate pe coline,
în stele fără nume
și-n monade.
Te-am căutat
când luna pe uluce
vremelnice sidefuri mai
Cred în noaptea veche - iederă-nspre luna
Dăltuind altare la răscruci de drumuri;
Ard la mal cu sălcii tainele întruna
Și culeg din rugă vrăjmășite fumuri.
Cred în ploi de toamnă și în căi
Poeme cernite, cu pleoape de ierni,
proscrise, în zdrențe, rănite, le scriu
pe áripi de păsări migrând spre amurg.
Bătrân anotimp, nu mai vreau să îl știu.
Întreabă-mă azi de zidiri fără
Câte cărări
au rămas neumblate,
leacul să-mi aflu în sterpe povețe?
Nadă golgotei,
nesomnului pradă,
iernile chem la eterne ospețe.
Zac în Arcadii
căzute-n rugină
veștede clipe, haotice,
Nălucire
La noapte, m-oi ascunde în clipa neaieve.
Renunțare
Nu mai zidesc luceferi în trupul fără umbră.
Risipă
Se desfrunzește timpul în clipele de fum.
Departe
La țărmul nopții geme
Am priceput demult că Dumnezeu e un copil mare. Uite, de pildă, de ceva vreme, i-a venit pofta de pictat. A colindat El prin lume cât a colindat și, ostenit de căutarea unui loc mai acătării, unde să
Îmi vând singurătatea...
În ochiul beat de verde, de-nalturi hămesite,
Luându-și chip de vameși, năieri fără corăbii,
Omături de-altădată, cu tălpile rănite,
Cad unul câte unul, sub lovituri de
În patimi arse cresc neliniști roi
Și fluvii roșii - tânguiri deșarte.
Un răsărit de lună-i între noi,
Dar ce departe sunteți, ce departe!
Cernind sentințe-n lumea de poeme,
Trec înserări
Lui Liviu S.Bordas, cu mulțumiri și recunoștință
pentru cizelarea acestor stihuri
Din neguri de vremi cu intarsii de os,
Vin umbre, efigii subțiri, nechemate,
Pornesc pribegia spre ochiul
Această pseudopoezie mi-a fost inspirată de epigrama „Nu vă lăudați nevestele!“ de Sorin Olariu. Îi mulțumesc.
„Netotul“, ieri de dimineață,
Monta o plasă în balcon.
Așteaptă pară
Ieri m-a sunat Tănțica de la Sfat,
Să-mi dea o veste, nici nu știți de care:
Zicea de un gagiu cu căutare,
Că gata e cu el, s-a însurat.
Adio dar, amoruri ilegale,
Vrăjeli, gagici, priviri la
Lui Valeriu Cercel, autorul poeziei „Spovedanie“
http://www.agonia.ro/index.php/poetry/194915/index.html
- Miluiește-mă, părinte,
Am pe suflet grea povară:
Am uitat de cele sfinte
Ieri la
De roade pline, crengile-ți se-ndoaie,
iar pasul îți adastă pe sub tei…
te primenești, hoinar, în albă ploaie,
te furișezi în vers, la fel ca ei.
Uitata unduire e ciudată,
născută-i din
Mă întreb care dintre editori e așa, mai pudic. Poate inventăm un premiu pentru el. Merită, să fiți siguri de asta.
Îmi amintesc că am citit pe site-ul acesta poezii și comentarii unde cuvintele
Sterp histrion, zornăitor satir,
îl amăgește veșnicul prohod,
l-adulmecă strigoi în cimitir,
rugini și umbre din tărâm de glod.
Aruncă vorbe fără noimă-n vânt,
iar versu-i este lânced și
De dincolo de lume, tu sorii îi aprinde,
În piatra aspră, taie-i amiezii înc-o treaptă.
Sfidând tălmăcitorul de semne zăbovinde,
Adânc percep eternul. Îngreunat, așteaptă
La masa lui, logodna
http://i60.photobucket.com/albums/h28/Ingada/Picture003.jpg
http://i60.photobucket.com/albums/h28/Ingada/07.jpg
nepoatei mele Miruna-Maria
Purtat pe umeri, dorul îngălbenit de
În care grote pasu-n răzvrătire
L-ai asmuțit, zăludă, muza mea,
Și-n foșnitoare umbre, câte fire
Ai miresmat cu cetină de stea?
În câte hanuri ai ’noptat pribeagă,
Înflăcărând bușteni
Stai, vreme, nu cerne
cenușă pe oase
și nu învoala în amurguri
ninsoarea!
Din toamne cu plete de brume
îți coase
iubiri destrămate, neliniști, uitarea.
Stai, vreme, nu stinge
în
Pe Champs – Élysée
s-au aprins felinare,
la doi pași de Sena,
se roagă un turc.
Trage luntrea la mal
acum, lopătare,
și mâna întinde-mi,
lângă tine să urc.
Beată de doruri,
toamna-i
AKA – chan, zorii vin, mai visez pătimaș
La omături cosite sub copite de ren,
Veșmânt unduind, să dansez pe cărări
Și să murmur domol obsedantul refren.
Pentru tine răsună, e enka, mic
Dragă prietene Sergiu, la mine în casa e „gol“ de vreo șaptesprezece ani, cu excepția zilelor când musafiri de tot felul, generoși, vin să-mi calce pragul. Dacă ar fi numai să vină să admire numitul
EM