Elena Marcu

Silvia, în ceea ce mă privește, când ascult Cohen, nu-mi mai vine să scriu nimic. Slavă Domnului!:) Deși uneori se întâmplă, ca acum, să mă încerce gâdiliciul împărtășirilor patetice și să o comit. La fel de patetic.:p
În ce privește paradoxul de care spui, tocmai mărturiseam în scrisorica asta sau ce o fi că, pentru mine, muzica și personalitatea lui Cohen mi-au apărut, cu ocazia concertului, într-o perfectă armonie. Și asumare.
Mulțumesc de semn.

textul ăsta a adunat în subsolul lui câțiva oameni dragi și unora le simțeam lipsa, nu neapărat în subsolurile mele, ci așaaaa... pe site. mă bucur mult de revedere, am un motiv în plus să deschid site-ul mai des. bine ai revenit!!!!

Domnule Iliescu, domnule Potra, deși nu intenționez o polemică nesfârșită, revin pentru două chestiuni.

1. Domnule Iliescu, enunțarea unei propuneri nu vă solicită nivel de acces deosebit, nu mă așteptam să implementați dumneavoastră soluțiile. Consider fair play ca expunerea unor nemulțumiri sau semnale de alarmă să fie urmată și de propunerea unei soluții măcar. Asta era ideea.

2. Tocmai pentru că știu ce presupun sprijinul moral și emoțional, așteptările dumneavoastră de la ceilalți mi s-au părut deplasate în contextul general al unui atelier literar, iar termenii cam demagogici. Mă adresez și dumneavoastră, domnule Potra, că e vorba de sprijin, prietenie sau doar de postarea textelor și a comentariilor, toate acestea sunt un drept, de care se folosește fiecare după măsura lui, nu o obligație. O puteți numi și datorie dacă doriți, iubire, grijă, morală, creștină, umană, oricum, dar tot o chestiune de privire personală rămâne. Ca și de relaționare unică în fiecare caz. Asta vă spuneam! Altfel, și-ar pierde TOCMAI valoarea pe care o investim în acești termeni și ar rămâne doar un heirupism pe care îl socot eu, iată, probabil nepoliticos față de dumneavoastră, ca fiind demagogie prin astfel de texte. Și cu atât mai mult cu cât vă încadrați bunele intenții în sfera reciprocității și a condiționării, care mă nemulțumeau pe mine la începutul textului dumneavoastră. Am să repet ceea ce în esență am încercat să spun și în comentariul anterior, „fii tu însuți schimbarea pe care o dorești în jurul tău.”

Domnule Potra, oi fi eu prin păduri dar dumneata bați câmpii. Nu e vorba doar că m-ar întrista raționamentul dumitale prin care ajungi să te rățoiești la mine atât de pitoresc pornind de la calitatea mea umană îndoielnică și până la disperarea de a fi român întru cultură, ci e vorba că nu sunt sigură dacă un astfel de raționament așteaptă, în mod real, un răspuns. Probabil doar confirmări.:) așa că...

Marcu mi se spune și nu e dilemă,
Am îndemânare și nu sunt înceată,
Nimeresc și ținte dar e o problemă,
Nu pot pe-amândouă doar cu o săgeată!

Domnule Iliescu, nu mai insist, înțeleg că v-am ofensat prin adresare sau nu numai, vă cer scuze și nădăjduiesc că mă veți ierta, mai cu seamă că, iată, mă bucur de prietenia dumneavoastră.:)

Domnule Iliescu, am citit textul dvs. de 3 ori ca să înțeleg exact ce semnal de alarmă trage și ce propuneri aveți pentru situațiile care vă nemulțumesc.
Firește, nu suntem toți la fel și ar fi de-a dreptul anost și absurd să avem toți aceleași motoare care ne pun în mișcare în spațiul ăsta, dar textul dumneavoastră, așa cum este el prezentat aici, după părerea mea, suferă de grave vicii de abordare. Parcă e scrisoarea din tabăra de vară a copilului adaptat rebel către părintele normativ.
Dragă tată, e frumos aici dar plouă des, așa că nu prea ieșim afară. Dacă organizatorii ar fi consultat din timp buletinul meteo, nu s-ar fi ajuns în situația asta. Marcel m-a bătut, l-am spus profesoarei dar ea l-a crezut pe Marcel, că Marcel e prieten cu mimozele taberei, Lizuca și Tănțica, prietene cu fiica profei și cu bătăușul clasei. Din cauza asta nu mă mai joc cu ele. Nimeni nu mă înțelege, poate doar Fane dar el stă ascuns tot timpul sub pat. Te rog vino repede.

Ia uitați-vă cum începeți textul:

„Atunci când intri într-o comunitate umană, fie ea chiar și virtuală, cauți să te înconjori de prietenia celor care o compun. De prietenia, dar, mai ales, de sprijinul moral și emoțional al celor din jurul tău, mai ales când este vorba de un cenaclu literar interactiv, cum este \"Agonia.ro\". Și cum altfel o poți face, decât oferind la rândul tău prietenie.”

Păi, domnule, dacă sprijinul moral și emoțional sunt elementele principale pe care le căutați dumneavoastră în această comunitate virtuală, îndrăznesc să vă sugerez că poate ar fi fost mai bine să intrați pe sentimente.ro sau pe prietenie.ro. E minunat că aici se leagă și prietenii și se descoperă afinități, legate de și dincolo de preocupările literare, dar degeaba vă supărați pe site că nu primiți ce aveți nevoie pentru că nu căutați unde trebuie. Eu, de exemplu, ca membru al acestei comunități, nu am nici cea mai vagă intenție să vă ofer sprijin moral și emoțional. Pot, în cel mai bun caz, să vă citesc textele și să îmi dau cu părerea asupra lor.

Întâi vă exprimați în sprijinul „prieteniei” pe care o așteptați și o oferiți pe site, ca apoi să vă plângeți că în numele ei nu e lumea dreaptă. „comm-urile referitoare la ele fiind adesea doar apanajul prietenilor de pe site”. Întâi vă exprimați dezamăgirea și tristețea că fiecare e interesat doar de ce face el, ca apoi să mărturisiți că „fiecare scrie pentru liniștea lui sufletească, și mai apoi pentru a celor care îl citesc”.

Nu salut faptul că extindeți experiența personală la întregul site, sunt una dintre cele care postează texte încadrabile la „proză” și vă mărturisesc că cele mai folositoare, pertinente și consistente comentarii le-am primit de la cei care la rândul lor scriu proză, INDIFERENT că erau editori sau nu.

Ar fi multe de zis dar mă opresc aici, mărturisindu-vă că lamentarea asta de tip victimă – persecutor – salvator vă sabotează bunele intenții care presupun că au născut acest text. În schimb, mă gândesc că ați putea începe fiind dumneavoastră înșivă schimbarea pe care o doriți în jurul dumneavoastră.

domnul Potra, salvator și naufragiat în marș forțat, opriți, opriți, vreau să cobor! stilul e demențial dar, să mă ierți, tensiunea și miza textului sunt sub cotele mării, spre final mai aveam un pic și chemam submarinele... we all live in a yellow submarine, yellow submarine....

...granița în raniță, țara în raniță și gataaa
bătrânul era vânzator de bagaje
m-aș stabili lângă o altă graniță, te-aș scoate din raniță și gataaa
bagajele nu conțineau nimic și totuși păreau al naibii de grele
i-aș păcăli, că n-ar ști, că am o țară în raniță și-o graniță în raniță și gata.
când bătrânețea mea a ajuns-o pe-a lui, am înțeles, mi-a vândut 2 metri de liniște.
asta e o melodie a adei milea care îmi place mult și cred că.... însoțește poemul ăsta. cel puțin pentru mine a făcut-o. gata.

man, am o satisfacție de-a dreptul exuberantă, care mă sperie până și pe mine, recunosc, să văd un text ca ăsta la recomandate. Printre țopăieli haotice, mi-am mormăit totuși în barbă, pardon, bărbie, că e mișto site-ul ăsta. Ca și poezia asta. Ca și altele ale tale. Sunt incredibile ușurința și bucuria jocului, hazului de necaz, spectacolul articulărilor și articulațiilor cu care arunci pietre de moară, care pe alții i-ar scufunda iremediabil.
îți admir libertatea cuvântului și a simțirii și ma așez pe unda ei de propulsie cu cea mai mare mirare și curiozitate. jesus, frizez pateticul, cred ca ora e de vină. „e un drum în lucru nici picior de zîmbet/nu e decît al meu/cu mîinile întinse bine/asasin al propriei mele extincții”.

eheheeei, ce veste! Felicitări! frumoasă și coperta, și doamna de pe ea. cum punem mâna pe carte?

Zadarnic oful ți-l alini,
În bere-amară ca o fiere,
Că țapul caprei din vecini
E-mbelșugat și plin cu miere.

mă bucură să regăsesc umorul pe care ți-l cunosc și din alte texte, tonul de povestitor atent și minuțios, sinceritatea expunerii, talentul de portretist și altele.
totuși, îți propun să explici mai puțin. îmi pare că dai mură în gură cititorului, parcă îi și mesteci, păstrând doar pentru tine aroma primei degustări. îmi spui ce gândește, ce simte, ce vrea, ce nu vrea, ce ar face, ce nu ar face fiecare, cum să calific situațiile și toate astea sub avertismentul „nu atingeți exponatul!”. ce spun de fapt e că mi-ar plăcea o libertate mai mare de interacțiune cu textul. a mea, ca cititor, zic.

decretez poemul meu de azi. nu, și de ieri și cred că și de mâine. mă, scrii bine rău, io-s fan declarat. mă încurcă „lipite de placentă”, too clinical.

e un text pentru care am adulmecat mult prin spațiul ăsta. unul care să mă scrie dinăuntru și să-mi repare tăcerile. nu e că mi-a plăcut, m-a încovoiat. ăsta e un comentariu imbecil și egoist dar am ținut morțiș să-mi pun semn de carte.
nu mi-au sunat bine „trăsăturile oglindite”, m-au scos din vârtej.

mulțumesc, mă scoate la liman.

yesss! Alice, mul-țu-mesc-din-su-flet!

Dan, ești generos, e măgulitor entuziasmul tău, mă străduiesc să nu fie și contagios că acușica mă văd în picaj din corcoduș. mulțumesc.:)

Dorin, nu știu ce să zic cu exemplul ăla, e o însemnare din jurnalul unui copil, în care își explică, dar am priceput ce era de priceput și că nu bați doar în el. o să țin cont. auuummm

Eeee, Norică, am zis oricum “aproape de creastă” și da, sunt lanțuri, dar am înțeles referirea lui Paul Bogdan mai degrabă ca sugestie asupra claritasului exprimărilor. Și e drept că am destule cam scuipate, ceea ce distorsionează și logica, și sensul frazei. O să.:p
Mulțumesc pentru intervenție.:)

Călin :), pesemne ești unul dintre cei care știu cum muntele te dezbracă până la os, mai ales în situații limită. Măcar și pentru asta, mă bucur că ai trecut pe-aici și cu atât mai mult că ți-a plăcut.

Paul Bogdan, în puține ocazii am avut parte de comentarii critice detaliate, clare, echilibrate, argumentate, pertinente și mai ales de bună intenție. Ca pe un astfel de comentariu l-am primit pe cel anterior. Ultimul lucru pe care mi l-aș dori în cazul de față, ar fi să las impresia că aș fi deranjată de asta. Dimpotrivă, am nevoie de astfel de păreri și îmi folosesc, sunt recunoscătoare pentru ele.

Ionela… mi-e și greu să spun ceva. Ar fi de-a dreptul idiot să mă bucur pentru rezonanță. Cred că e prima oară când nu pot răspunde așa la un comm. Mă bucur mult însă că ai lăsat semnul ăsta și prețuiesc cele 7 steluțe.:)

Vă mulțumesc pentru sugestii, păreri, aplecarea pe text și toate cele.

P.S. N-am știut cum sa folosesc alt font, italic să spunem, pentru paginile de jurnal, ca să scap de delimitările alea obositoare. Dacă îmi puteți spune cum să fac vraja asta, v-aș fi recunoscătoare. Măcar să știu pentru data viitoare.

noemi, vin la ziua ta negreșit, mai ales că am auzit că ziua ta cade noaptea. sper să ai tort, dacă nu, trimit unul prin curier după mulajul curierului. acuma, na, cum ne-o fi norocul. mă bucur mult că ești pe-aici.:)

george, oropsită așa, când la bal, când la spital, mare noroc pe mine că, iată, am un reper al normalității. prietenii virtuali, desigur.:) m-ai rănit groaznic în corazon cu însănătoșirea aia grabnică, ce, nu-ți par în toți parametrii agonici?:) dar dacă ai plonjat aici, hai că-mi cresc șansele de însănătoșire.
mă opresc aici că prea sunt siropoasă în dimineața asta, vă mulțumesc.

Leonard, nu știu ce să răspund comentariilor steluțiste, mă inhibă, așa că mulțumesc doar.

Dana, long time, no see. așadar mai bagi un ochi pe-aici... o surpriză mare și foarte, foarte plăcută. mă bucur să te întâlnesc din nou pe site.

Paul Bogdan, așa-i. mai cu seamă planul 1 al textului trebuie lucrat, am recitit exemplele din comentariu și o să mă gândesc cum să le reformulez. am făcut chiar un exercițiu citind textul pe bucăți, adică separat pe fiecare plan și văd și eu că scârțâie. încă nu mi-am luat elanul să-l perii, dar cu siguranță o să-l revăd. mulțumesc pentru părere.

man, crezi că nu știu ce faci? stiu.:D îmi ridici moralul, acum, după un an, oooo, doamne, de când muza mea, nesimțita aia care, în inconștiența și tupeul cras care o caracteriza, s-a dat la fund. Nu știu la fundul cui, chestia e că m-a lăsat cu ochii în soare. În plină vară. hai la un chat, o, tu, Poseidon!

M-a pus naiba să citesc. Asta pt că era semnat Claudia Radu (mea culpa, coautore). Să mă văd io acuma empatică la simpatica apocalipsă. Mă înspăimântă inventarea fericirii, ca și, desigur, dimensiunile necunoscute. Bine măcar că nu ați zis variabile.:d
Simpatic text.

...deși aș fi decapitat un souffle. Henry and June, huh? Confuzia creeză artă, prea multă confuzie, dezechilibru. Oops, am uitat să pun ghilimele. Întotdeauna mi-am dorit un Dostoievski. Sau măcar un Miller. Înalță un imn.