Poezie
apocalipsa simpatică
eu, Alberto și sfârșitul lumii
2 min lectură·
Mediu
îți povesteam coșmarurile mele
cu fotograful ăla mare
care face poza la minut
și nu apuci să simți nimic decât cum
se sparg timpanele
lumina orbitoare și
asta nu e o apocalipsă simpatică
la sfârșitul lumii de acum se va inventa fericirea
fără bani dar cu multe dimensiuni necunoscute
bonus dimensiunea binelui desăvârșit
nimic nu va mai fi la fel
o sa facem poze si clipuri pe youtube
să le comparăm cu ticăloșia noastră
cu vremurile în care am fost
nefericiți
răi
neelevați
neevoluați
sau in
nu contează
nu va mai fi nevoie de prefixare pentru că
binele va deveni bine și toate lucrurile vor fi simple
rotunde și plăcute la gust ca un măr luat direct din iarbă iar acasă va fi oriunde
în placentă sub placentă peste placentă
în autocar în metrou sau în brațele unui Dumnezeu unic
(era cazul ca Dumnezeu să devină unic
sunt prea mulți răsfirați prin toate curțile și ne încurcăm la numărătoare)
deci după cum se poate observa cu ochiul liber
are și apocalipsa asta părțile ei bune
plus că nu te lasă chiar deloc fără carne pe oase
alooo
crezi că apocalipsa asta simpatică a ta
vine fără să ne-ntrebe și pe noi?

064947
0

Apreciez felul cum calatoresti printre randuri sorbind esenta cuvantului cu ochii, cu narile si cu tesatura strepezita a jerpeliturii de palton in care si-a infasurat versul oasele.
Cam atat ... :)
Cu prietenie,
Laur!