Elena Malec

Frumos poem și nici nu am ce spune
tu din condei scoți numai versuri bune

Dragobete este in folclorul românesc fiul Babei Dochia si se serbeaza in popor pe 24 februarie. Acum nu cred ca cineva poate avea pretenția sa cunoasca toate sărbatorile din bogatul și inepuizabilul folclor românesc. Daca Mihai a auyit recent de Dragobete se datoreaza economiei de piața care vede o sursa de profit dintr-o sarbatoare locala menita a combate mult prea globalul Sf. Valentin. Sărbatorile in sine sunt traditii populare in ambele cazuri si nu e nimic rau in a pastra o traditie; ceea ce supără e comercializarea nerușinată a sumedenie de nimicuri din plastic, kitsch-uri, cum spune si articolul de față, vânzarea fără discernământ a tot ce poate servi ca dar în aceste zile. Tradiția urmeaza calendarul, schimbarea din natură, februarie fiind luna imperecherii la animale si în mai toate culturile e considerata un început, o lună de schimbare a anotimpului; chinezii de pilda o numesc luna tigrului si sărbatoresc noul an sau sosirea primăverii, evreii au și ei o sărbatoare numita noul an al pomilor, romanii aveau Lupercaliile, noi avem Dragobetele urmat de marțisor.Inainte de a fi devenit o sărbătoare de oraș, deci înaintea comercializarii traditției, mărțișorul ca și Dragobetele se serba la sate, bogatul folclor românesc fiind
sursa sărbatorii importate de orașul capitalist.A refuza kitsch-ul e una, a denigra, a nu recunoaste folclorul e cu totul altceva si aici trebuie acordata atenția noastră. Folclorul, tradiția populară e ceea ce suntem, identitatea ca oameni, ca popor, ca inconfundabilă cultură. A serba Dragobetele sau mărțișorul e un gest de rezistență în fața invaziei unor sărbători globalizante ca sf. Valentin, el însuși expresia capitalista a Lupercaliilor.O cultura e mai puternică și mai longevivă cu cât are mai multe elentele unice, propri, autentic originale.De ce sa nu avem mărțișor sau Dragobete câta vreme sunt parte a bogatului folclor românesc si tradiției populare autohtone. Japonezii serbează primăvara prin festivalul florilor de cireș, sakura, noi prin șnurul alb-roșu al mărțișorului legat de un buchețel de ghiocei.

Prima parte a poeziei e într-adevăr frumoasă, filosofică, dacă vrei. A doua parte însă imi pare falsă și mai e și stricată de acel iubit care te-a \"sunat\".Cum s-ar zice o strici cu o trivialitate.

Spuneam undeva că oralitatea conferă prospețime, peste acesta prospețime aplicăm meșteșugul cuvântului poetului Vasile Munteanu și iata avem o poezie cultă cu iz popular ca o boare de primăvară, renăscătoare și binefăcătoare.Memorabile versurile:
cioburile-ți
vor dormi
destul
într-un beci
de casă părăsită
o nălucă
de urcior
de os
va tânji
la forma
ne-mplinită

O poezie care picură ca roua pe un boboc de trandafir.

E natura desfigurata de om sau doar Apocalipsa?

E tovalul gros, nenica
N-are rusine , nici frica
Minte ca un derbedeu
Da cu barda-n Dumnezeu.

Se pare ca nu demult ai intrat intr-o alta faza a poeziei tale, aceea a multiplelor registre asa cum remarca si Adrian Munteanu. Nu e rau si tu stii asta , te incita artistic si iti da posibilitatea sa-ti dai frau liber. Eu as zice ca trebuie sa tii cont si de cititorii tai care nu vor reusi toti sa tina pasul cu tine in maratonul cu poezia pe multiple registre.Dar stiu ca pentru tine atentionarea mea nu are sens cata vreme traiesti din substanta poetica pura si nu din recomandari cuminti. Ce mi-a placut in mod deosebit e cum tragem natura cu gest metaforic ca pe cocaina:
soarele pe o nară
luna pe o nară
mările pe o nară
munții pe o nară
chiar sunt curios cine va muri ultimul astă seară

Si oralitatea blestemului te prinde, doar ca imprecatia ta e prea savanta pentru gustul meu. As fi vrut ceva mai crud , mai colturos.

Cînd porți durerea ca pe-o banderol neagră
viața-i o târfă, Vasilică dragă.

Mulțumesc de lectura și comentariu, Maria. Da, e o ficțiune, dacă asta te întrebai.

Prost să fii noroc să ai
de prostie parte ai
Când îi vine pe chelie
face o armă din prostie

Ioan are dreptate, ai ajuns la esență.Eu aș adăuga și limita esenței. Ea stă în prima parte a poeziei:
dragul meu
carnea ta e doar un corset în care îți sugrumi anii
șireturile îți înnoadă drumuri pe sub ochi

eu îți desfac nasturii de pe vertebre și te las să curgi

ești azi o băltoacă blestemată care nu împotmolește nimic
e azi dumnezeu câinele care cu poftă lipăie din ea

După aceste versuri nu faci decât să dezvolți puțin tema să-i pui doi trei cârlionți pe frunte.
Frumos acest adevăr poetic, nu cred să greșesc atunci când afirm că are valoare de adevăr universal, trupul e corset ce închide anii noștri, mare adevăr grăit-ai.
Plăcut mult,
peruzele

Multumesc de trecere nea Mitică, puteai sa lași in loc de chiloței o batistuță de perinița. Dar te iert, am în suflet o primăvară timpurie.

Elena, versurile tale sunt minunate și îți mulțumesc pentru ele. Am scris acest blestem cu 24 de ani în urma, sa fi avut și eu vreo 26 de ani, eram tare supărată pe atunci pe primăveri care veneau cu durerei de cap, febre, gîlci, răceli, guturaiuri și poate intr-una din aceste zile de boală am blestemat primăvara să nu se vadă.Îmi place genul popular, spusa din popor și o găsesc mai proaspătă ca orice alt stil poetic.Continuarea ta o dovedește. Înca o data mulțumiri pentru versuri și semn.
peruzele

Ai rimă frumoasă și ideea poetică sfârșește minunat.Felicitări.

Incerc să-mi dau seama cum face o cioară roz o tumoare roz.Dar cred ca efortul e inutil dacă mă uit la titlu, Bingo.

Fiindc-ai luat-o pe Didina
ai rămas ca și holtei
nici n-ai inmulțit grădina
și nu ai nici nepoței.

Iți crești frica în eprubetă.
Mic copil. A mea sta într-un cogeamite vas Berzelius.Când vine noaptea o ascund sub pat să nu dau peste ea și sparg vasul. Căci dacă se imprăștie prin lume o iau la fugă. Interesantă idee!Poate poți merge pe ea cândva.

Tot ce vrea acest poet
e să scrie epigrame
eu i-aș da vreo 10 grame
din borcanul cu talent.

Cu talentul din borcan
l-aș vedea pe Genunean
cum împarte eugenii
celor care nu sunt genii.

Fără putință de eroare, poezie.Orice comentariu ar fi de prisos. Felicitări

domnul doctor o palpează
muza se precipitează
și temperatura-i crește
când dânsul o poezește.

Deschid agonia,
deschid armoarul cu poezia,
acolo o Ioană târzie,
îmi vorbește poate mie
vorbește în oglindă
cu dama de ghindă,
sau cu dama de verde
cine te vede
cine te știe
floare de păpădie
poezie