Ela Victoria Luca

ecaterina, acets dream-space in care ma trezesc de multe ori scriind sau care ma scrie cred ca este predominat de maritim sau, oricum, de ape. si de aceea impactul este nu atat al imaginilor care se succed in nanosecunde ci al intrebarii inca fara raspuns: dar ceea ce uitam din vis, sau visele complet uitate, oare cum se misca in lumea noastra interioara, cum ne construiesc mai departe?
linia realista e aproape absenta aici. sau e doar o linie fina, care uneste fragtmentar teritorii de vise.

sebastian, arheologia asta (spatiotemporala) si felul in care ea ni se dezvaluie sau in care noi ne rememoram pe noi insine cred ca reuseste prin poezie sa fie un fel de regal al in-scrierilor inauntrul sau/si in afara noastra. indiferent pe ce anume se cladeste trecut-prezent-viitorul, o autoistorizare si o redezvaluire a ei prin litera (scrisa sau nescrisa, aparuta sau niciodata posibil sa apara), esential este ca suntem aici sa le traim, cunoasterea (pe multiplele ei registre) fiind larg deschisa.

multumesc voua,
Ela

irina, magia verii o simti dupa ce treci prin iarba/iarna vrajbelor, iar vrajbele se dizolva instantaneu, daca oamenii fac punti intre ei, se asaza la masa si beau doar cuvinte/taceri limpezi. fructul din fruct se naste, iar miezul amar e semn ca a fost candva/undeva un fruct putred.

marie, eu - o fi bine, rau, habar nu am si nici nu imi propun sa am - las scrierii scrierea, indiferent de lecturi, autori, curente, canoane, spatii geografico-literare. ceea ce gandeste cititorul rareori este ceea ce gandeste autorul cand scrie. in plus, nici autorul nu mai poate reda ceea ce se scria in el atunci cand scria, abia in apres-coup, prin reflectarea asupra si usoara distantare de momentul initiatic si initial al scrierii, ar putea cel mult sa isi descopere sursele. insa ce e interesant la paralela ta cu celentano este ca in timp ce scriam ac. poem ascultam gigi finizio (italiana desigur), come stai si amore amaro si gli amori veri, ceva-ceva ai prins din atmosfera melo-discursului.

corry, meritul este in primul rand al cititorului, de aceea ma bucura ca te-ai infruptat din poem. iar mesajul aici este cumva in dublu timp, daca nu chiar triplu, scris; el nu s-a configurat asa decat pe masura scrierii, intentia initiala era cu o alta adresabilitate, dar s-a transformat treptat intr-o asezare intr-un spatiu-discurs din care sa se poata percepe/culege orice gand-fruct posibil, real sau imaginar.

multumesc pentru cuvinte si evidentele trecerilor prin poem,
ela

imi pare rau, acum am remarcat acest comentariu al tau, pesemne ca a scapat vigilentei mele, precum sufletele transparente printr-o fanta a lumilor mate.
multumesc.

multumesc ptr cuvintele voastre intretesute cu mesajele versurilor, mai doresc doar sa adaug usor ca aici nu atat copilul este in sensul textului, ci acel copil interior din noi, cei \"mari\". copilul din sufletul adultului.

ela

bun poposit in casuta asta de povesti sau cu povestile ei, cu sufletele-usi, sufletele-pereti, dar sa nu uitam podeaua, temelia, ferestrele si mai ales acoperisul, mai ales.
nu stiu daca vreau si pot schimba in acea strofa cele 3 versuri, ptr ca exprima exact ceea ce este de expirmat, in formula aceasta.
multumesc, ela

steluca de bucurie si apreciere

Laur, nu pot spune decat ca sunt mandra si ma bucur pentru asa implinire. Si este doar inceputul. Si sper in noiembrie sa fiu printre cei care iti acorda primele felicitari vii, fata-in-fata. Excelent, \"copil\" frumos ce esti!
Ela

multumesc, cred ca in toti exista aceasta old house, pe care o pastram intacta. in asa fel incat, de este/nu este Tatal sau tatal inca protector al ei, al nostru, ea ne ramane in suflet. cu tot ce inseamna asta, cu toate povestile ei.
ela

îmi căzu steaua. o fi fost comeată. ste cu coadă. castravete 70% apă. eh.

apăi să știi că nu știu dacă îi bună sau nu îi bună ideea, și dacă e să fie sau să nu fie, hamletiană ființă/neființă cum îs, oi vedea după ce oi citi. că e cu carte. și parte. din fericire ptr otor, există, iată, și prin el însuși, dar și prin cartea sa. din păcate, subsemnata și suprasemnata aceasta nu are parte (fir-ar a fire ea de nepotrivire) anul acesta de târgul de carte, dar ar vrea să citească cuvânt-cu-cuvânt ”Autorul” asa cum o scris-o otorul ei.
mes felicitations!
ela

doru, nimic nu sparge apa. nici tăcerea. mulțumesc.
ecaterna, emoțiile sunt tot mai rare. cele adevărate, esențiale. merci.

ela

frumos ptr sensul din cuvintele voastre de aici, scuze ptr absență și târziul răspuns, drumurile nu uită însă să mă întoarcă aici.
ela

Ecaterina, incertitudinile sunt certe. Sau certitudinile incerte. Cine să mai știe? Sau, în fond, ce mai contează, când dincolo de toate se află alte esențe, mereu?

Petru, stingher \"fără aer\"-ul, da, așa s-a culcușit el în matca discursului; \"mai\"-ul s-a răspândit mai mult pe ici; \"ți se taie genunchi\" - atunci când ești desființat și te lasă exact genunchii. O grijă (asemenea celei materne/paterne) există oricând există ceva/cineva căuia îi purtăm de grijă. Despre apropiere, da, oricât de înghețate ar fi mările interioare, sau poate tocmai atunci autentica apropiere e necesară.

mulțumesc, Ela

da, raman uneori aceleasi lentile. alteori se schimba. alteori difera foarte mult. din cand in cand revin unele dintre ele. cred ca in maniera asta voi/vor fi o vreme, nici eu nu ma impac in unele momente cu asta. nici nu fortez alte chestiuni doar de dragu experimentarii. las totul sa curga, reflecatnd intr-un spatiu tertiar, se vor alege ele.
multumesc, ela

nu m-am impacat - chiar daca in logica discursului dramatiform-baroc de aici merita cumva uzul lor - cu sintagmele: ”alergătura după sandviș este impregnată de multe pantomime”, ”scaun cu rotile de mucava”, ”huiduit cu exclamații de încurajare”, ”revoluțiilor învinse de salamandre” - par multprea epatante formularile,. chiar si aceasta scena sarcastico-butaforica in care poetul si lumea lui devine o derizorie reprezentatie.
si totusi, cu toate amendamentele, macar este un discurs care pune pe ganduri si impune o reflectare asupra (deja vesnicei) conditii literare si umane.
ela

bucurie va impartasesc, simplu, discret, in tacerea mea caracteristica. ptr ca uneori lucrurile simple nu pot fi doar rostite. voi fi. acolo.
alaturi de voi. sa vad daca ceea ce ati scris este bine intemeiat. fiindca in afara de crez, avem nevoie de certitudinea valorii. literare. mai ales in timpuri de crize: valorice, umane, materiale samd.
ela

e scris in nonprimavara, e scris intr-un mereu februarie cu sensul invers al respiratiilor. ei, cei care au trait asta, stiu. sau deja nu mai stiu de mul.
multumesc, uneori - ca si azi, asa cum ninge in martie - zloata e singura conjunctura posibila a intamplarii de a fi.
ela

e special ales simbolul. tocmai ptr o anume trimitere. la intrerupere. asa cum s-ar vedea pe un monitor al unui aparat de rsuscitare cardiaca, de ex.
e special ales si finalul asa. e special ales totul aici, exact asa cum se citeste. inte-planuri. instantanee din multiple realitati. si mereu intre-ruperi. intre-vederi.
sunt convinsa ca se putea si altfel acest discurs intre-rupt, dar mi-a fost mie in stilul meu simplu asa.
merci, sophie
(elle a toujours vu le ciel..)

exista chei pentru orice incuietoare si mereu o fetita de sarma aurie care le pasteaza. indiferen ce e pastrat acolo, undeva.
multumesc amandurora ptr semn,
ela

multumesc, greu cu neoamenii, mult mai greu decat cu oamenii. si sunt destui.
in literatura sau nu. in viata.