Ela Victoria Luca

Silviu, este o privire de ansamblu asupra unei intersecții prin care trec anumite femei.

Mădălina, sudul poate fi oricare punct cardinal, dar sudul pământului pare uneori mai viu, de aceea acetse femei cu ochii imobili nu îl mai găsesc. Da, e un spațiu în care sensul poate fi oricare, esențială e alegerea destinației, se pare însă că accidente îs peste tot. Respirăm.

Costin, nimic redundant acolo, fiindcă rochia funebră (de doliu) este diferită de rochia nupțială (de nuntă), totuși. Despre \"asta\" și \"de\": sunt special alese pt tonul cvasi-persiflant-amar-ironic al poeziei. Nu văd nimic alambicat în cele 3 versuri unde zici tu că ar fi alambicare, chiar e f simplu, prea clar, acum când recitesc. Iar acustica este cumva zgârâitoare, fiindcă așa a fost alegerea mea în această atmosferă. Să zgârie cumva toate simțurile. Posibil că e neinspirată.

Ela

se adcund, mă întrteb, șina spinării, trupirile, iubeasc - rog corectează, e o poezie bună, merită să fie revăzută.

Petruț, mulțumesc, ai primit entuziast poezia aceasta, eu încă mă îndoiesc adesea.

Camelia, marginile deschise ale pământului ne sunt date tuturor, ce bine că reușim uneori, într-un fel sau altul, să le percepem.

Felix, așa am gândit și eu și spuneam unui om drag mie: eu chiar pot scrie numai pentru celălalt, nu și pentru mine. În sfeer noi intrăm, important este în care. Și cât timp. Îți tare mulțumesc pentru momentele de cotitură a scrisului meu.

Sorin, e accentuare și apoi desprindere/diferențiere, nu atât redundanță, deși poate fi perceput și ca redundant, în alte contexte.

Ecaterina, e fain că ai făcut liantul acela între adimensional și \"extravaganța\" dimensiunilor și mai ales că ai perceput netăinuirea din destăinuire. Da, ultimul vers e real, e pură mărturisire.

Mulțumesc mult tuturor și mai ales celor pentru care am scris această poezie.

Ela

Adina, cartea ta are o atât de bună primire în ziua de vineri, alături de oameni buni, oamnei dragi, iar surpriza prezenței Luminiței alături de tine la acets eveniment esențial este de bun augur, e luminoasă!

Să fie o zi de suflet împlinit!

Ela

am rugămintea să completați profilul dvs. cu câteva date biografice, conf. reguli site și pt a avea pe viitor nivel de acces superior celui actual. mulțumesc frumos.

am citit autorul, toate postările. am citit acest poem de cel puțin cinci ori. cum rar mi se întâmplă. senzația rămâne aceeași: o cascadă poetică, lumea descrisă într-un ritm năvalnic, cu toate dragostele căzând peste noi, cu cei doi care transgresează spațiile cuvintelor și ale departelui-aproapelui, într-un discurs simplu și totuși bine susținut, nu obosește, nu pictisește, nu întoarce privirea citiroului în altă parte. și merge fără îndoială pe conturul a cel puțin unei trăiri în doi pe care fiecare din noi a trăit-o vreodată. un pic descriptiv pe alocuri, un pic disonant (ți-e ție, ce zic ci, ce zici și etc.), dar dincolo de toate o mână/voce sigură, Cătălin Pavel.
am făcut remarcat poemul. autorul sigur va fi citit mai departe.

Ela

Acum nu sunt hotărâtă să renunț sau nu la strofa aceea; \"bănuții de aur ai minții\", fumat ori ba, are o trimitere ironică și e vădită alegerea. Am citit și fără strofa aceea (nu doar acum la precizarea ta, ci încă de când am temrinat poezia de scris, mereu procedez așa). Deocamdată o văd plasată în logica poeziei. Spun \"deocamdată\" fiindcă știu că peste o vreme când revin asupra textelor mele văd ce mai e de eliminat au ba și mai țin seama de perisabile. Și, beleive me, e mai importantă părerea ta sinceră decât steaua.
Merci.
Ela

Silviu, comentariul tău se poate desfășura măcar în 2-3 fraze; aici este o nevoie de a păstra totul bine închis, altfel aspiratorul știe să își absoarbă până la gol ceea ce are nevoie din tine.

Ecaterina, da, esențial despre păstrarea propriei identități, propriei suflări, propriului self, eu, inalienat și necontaminat. Bine-coaserea e necesară, fiindcă există mereu în preajmă aspiratori.


Ioana, da, voi schimba una-alta din acest poem-gând, nu la \"rece\", fiindcă exact \"la rece\" l-am scris. Posibil când mă voi hotărî să îl scutur și pe el de \"scame\". Când existența îți este amenințată, atunci știi să prețuiești fiecare nanosecundă de viu.

Dana, nu e o rețetă, nu se prescrie acest modus vivendi, nu am intenționat decât cel mult o cauzalitate a acestui fenomen de absorbție în celălalt și necesarea păstrare a ceea ce ești, tocmai pt a nu te pierde pe tine.

Liviu, mulțam pentru prezența ta, da știu locurile care sunt mai puțin poetice. Inițial nu am avut intenția de a scrie o poezie. Dar nici jurnal nu a ieșit, nici proză. Așa că mi-am asumat acest discurs aproape-poetizat, dar ușor fragil pe alocuri.

Alberto, nu, nu sunt reguli de existență sau sfaturi. Eu de felul meu nu fac asta nici în real, cu atât mai puțin în poezie. Este doar o privire interioară și descrierea unui fenomen. Nu e resemnare. Ci detașare, luarea unei distanțe îndeajuns de bune ca să percepi invizibilele diferențe între tu și ceilalți-din-tine.

Mulțumesc tuturor,

Ela

Ștefan, oamenii fac parte din singurătatea noastră, iar transparența uneori este mai bună ascunzătoare decât opacitatea. Cred că tu știi asta. Iar întoarcerile la real, dincolo de orice iluzionare, sunt vitale. Mulțumesc.

Cătălin, mie îmi pare ceva firesc să îmi placă unele sau să nu îmi placă altele din textele unui autor. E natural, e de la sine înțeles. De aceea, nimic ciudat. Iar faptul că ne urmărește uneori o poezie sau un vers, e mai important decât faptul că există zece texte care nu lasă nicio amprentă. desigur, în fiecare cititor există alte alegeri și alte amprente, de aceea suntem așa de diferiți. Da, e un text care respiră, tocmai prin degajarea de inutilități.(Cât despre cum să am grijă, de cine și de ce, stai liniștit, câtă vreme văd bine dincolo de orice aparență, nu mă poate \"orbi\" nimeni. Cel mult las impresia - destul de des - că nu văd sau nu îmi dau seama.)

Ela

\"intre noi\" - între

Traian, fiindcă am văzut că atragi atenția autorilor pt greșeli, te rog corectează și tu la acest text: punctuația (spațiile de după semnele de punctuație, ai grijă la corectitudinea plasării semnelor etc.), typos-uri precum: \"Pezie. ro se reunea...\", diacritice lipsă ici-colo.

Altfel: ieri am fost la o conferință la Teatrul Național, am trecut pe lângă Cafe Deko (era închis), am vrut să fac o foto, în sfârșit am aparat, și am vrut să scriu ceva despre remembering deko... M-am oprit. M-a uimit ieri să citesc textul tău despre Eliad.
Evident, ne lipsesc Cenaclurile.

Ela

Te rugăm să aștepți să îți apară comentariile, fiindcă ele apar(cel puțin cât site-ul merge ok). E a doua oară când scrii al 2-lea comm, fiindcă \"nu a apărut\" primul. Ele sunt aprobate în funcție de editorii care sunt sau nu online atunci când sunt și autorii online.

Ecaterina, de ceva vreme nu am mai scris cu \"nervul\" cesta; da, nu e deloc revoltă, în niciun caz contemplare a vreunui dezastru; este o mică doză de joc ironic și punerea în scenă a debarasării de ceea ce e deja mult prea inutil. Și o eliberare de oameni-aspiartori de lucruri/obiecte/suflet.

Vasile, da, jocul cesta e pe un registru etic și estetic. nu, nu rană. Da, sinceritate. Cât despre demnitate, a nu se renunâa vreodată. Numai Dumnezeu îmi calcă pe șira spinării. :)

Cornel, mă cam bucură că ai prins \"șaga\" ceea cu zgomotele din dulapuri.

Tatiana, da, strofa 2 e mai soft, ai dreptate, dar nu puteam să nu zic despre bănuții de aur ai minții, în contextul acestei poezii. Pesemne că trebuia altfel compusă. Mă voi gândi.

Ioana, am stat ceva minute să mă gândesc la acest război-și-pace perceput de tine. Cred că ai dreptate, în noi mereu există, mai mult sau mai puțin conștient, alternanța aceasta. Acum depinde cu cine/ce se duce și războiul, cu cine/ce se face pace.

Mulțumesc tuturor,
Ela

a nu se edita titlurile în întregime din majuscule, cf reguli site.

profund creator, sunt

Camelia, m-au surprins îndeosebi două dimensiuni atinse de tine: religiozitatea și femininul temeinic (să îl numesc așa), desprinse de tine mai ales sub semnificația de zidire/construcție și destin. Ceea ce îmi reproșez eu în continuare, și mult timp mă va mai frământa asta, este lipsa curajului de a mă arăta lumii, precum și lipsa curajului de a mă juca (în sensul profund creatot al termenului). Și mai îmi reproșez imposibilitatea de a sparge zidurile banale ale cotidianului creator, chiar dacă nu mă încadrez în ceva tipic și am propria matcă. Senzația mea este,mereu, că nu mă las să fiu liberă, să mă exprim încă. De aici poate trecerile de la simplu la prea complex, încărcătura afectivă, spațiile aerate, perpetuarea în sacru și fuga de profan. Asta ca să rămân doar pe registrele de tine analizate, ilustrate. Da, mai sutn și altele. Îți mulțumesc mult pentru efortul de a privi în interiorul poeziilor, vers cu vers, de a le căuta sensul, pre-cuvântul, logosul, construcția, inima și a mă reda cu propria ta voce. E foarte dificil acest travaliu, mai ales în ziua de azi când suntem striviți de obligații cotidiene.
Ce te rog eu: nu renunța la această pasiune, orice ar fi, știi de ce - “joaca asta de-a literele este mai grea decât mersul împotriva sorții”.
Mulțumesc și dlui Nicolae Popa pentru adăugirea sa, și Cristinei pentru semn de suflet.

Ela

Să uităm fără a ne pierde memoriile, să ne detașăm, fără a ignora esența a ceea ce suntem, datul facerii și al creației. Și orice ne-ar îngrădi, să păstrăm înăuntru mișcarea liberă, viața. Mulțumesc pentru semn,

Ela

Nu renunțăm să fim copii, chiar dacă, deghizați în adulți, ajungem să vedem toate chipurile vieții, toate vârstele ei. Acolo, pe malul abrupt unde rămân vocile, învățăm să ascultăm adevărurile. Chiar dacă o bună parte din tot este iluzie sau realitate altfel percepută. Mulțumesc.

Ela

Mulțumesc frumos, am primit toate florile și gândurile tale/voastre.

Ela

Să recunoaștem urmele din noii, amprentele, obiectele, cuvintele, trăirile, oamneii, să le recunoaștem așa cum ne recunoaștem poezia, după ce am dat-o uitării, să ieșim vii din păienjeniș, să reinventăm sensuri, să descoperim. Mulțumesc pentru alt semn deosebit.

Ela