Ela Victoria Luca

carmen, eu nu știu de sunt sau nu printre numerele norocoase, dar am intrat să te rog să îl pui pe \"t\" la locul lui, în \"realiate\" (titlu).
și mai ai de corectat în text: căută - caută; de aurora - de auroră; cu se iubește - cum se iubește. uf, cum vin eu cu realitatea peste povești aci.

ela

apai, din ce gasesc aici, inteleg ca - desi inghet - a atins cald mintea si sufletul cititorului ce sunteti.
referitor la doilea aspect spun si eu ce cred: un text e un text. indiferent cine il semneaza si ce loc are in lume. calitatea textului este/ar trebui luata in seama - cu argumente realmente literare - atunci cand cititorul lasa un comentariu (dorit a fi literar, pe un site de literatura).
daca cititorul ataca persoana autorului e alta poveste. daca autorul textului ataca persoana comentatorului, e iar alta poveste.
in ce ma priveste, micisme d-astea gen telurizari ale autorilor, fara a avea motiv real/temei legal (adica: jigniri, atacuri penibile si nefondate la persoana, limbaj explicit in comentarii etc.), nu ma caracterizeaza. cel mult, daca au loc cele de mai sus, in paranteza scrise, se va pune offtopic acel comm (de oricare dintre editori). daca, totusi, comentatorul insista pe ele, si are acest comportament repetitiv, atunci este penalizat de echipa editoriala, indiferent care este autorul atacat/jignit de comentator (si invers). dar asta este iar alta poveste. fiindca nu e deloc cazul ici (nici cu abel, nici cu cain).
asa ca, multumesc pentru dezghet si sper sa fim cu totii maturi, responsabili de cuvintele si faptele noastre mai departe, nu? un text e doar un text.

ela

anca, apai m-ai amutit si pe mine o secunda, fiindca speachless-ul tau imi da de inteles ca tu chair simti poezia ceasta, cu toate intelesurile ei, mai mult sau mai putin vizibile.

silvia, sunt metaforizari simple: polara vietii, de cand e omu si pamantul, este moartea; sunt aici jocuri de sensuri ale cuvântului polar, care duc si la polurile pamantesti, cu ingheturile lor cu tot, si la mortile pamantesti cu aceleasi ingheturi, si alte trimiteri. daca in tine e o viata polara, in tine, in sufletul tau (”tine” aici e generic, ca si in poezie), aleluia putere de a iubi, aleluia maini care sa iubeasca; de aceea mainile sunt absente (nu ai maini - metaforic, nu mainile reale, pt a cuprinde, imbratisa, iubi etc.) nu mai revin cu explicatii, e destul de limpede totusi.

multumesc, ela

carmen, de la smog la aurora boreală, cuvintele se transformă, își pierd coaja, mai ales dacă nu ai mâini pt a iubi.

leo, apăi știu că e uzat, am riscat asta, o țin ca atare, oi vedea dacă peste ceva timp o substitui cu altceva, altcumva. bucur că știi cum e sentimentul cela, și rămânem tăcuți acum, dada

silvia, la tilu nu schimb, nici viața polară, nici neputința de a iubi, nici mâinile care lipsesc. au toate sensul lor, împreună și separat.

mulțumesc, ela

nu e bai, nu-s necesare scuze delocdeloc. e firesc comentariul tău. doar că depinde unde se pun accentele, respiro-ul, intermezzo-ul, tonalitățile, punctuațiile etc. în lectură.
(re)merci, ela

teodor, mulțumesc, e uneori bine să-ți închipui o iarnă polară și un copil cu mâinile în jurul unui ursuleț polar, pinguin, focă. prezentul pare mai lin.

ecaterina, totul e voit construit așa, curgător, inclusiv singularul și pluralul alternante. acolo iar ai citit altfel: nu e vorba nicidecum de \"somnul cuvintelor\". citește așa:

suntem atât de străini fără gânduri.
fără coaja cuvintelor (chiar) și somnul este mai viu(, e)
un plic încăpător pentru tine(,) intri în el
și îți dorești să fii expediat
când nu mai ai aer.

mulțumesc pentru gând.

ela

da, pașa, da, se întâmplă oricui. am \"așezat\" corect acum, mulțam.
angela, fain că întâi am citit titlul comentariului tău \"infra-spectrale\". mi-a plăcut unde trimiți gândul, m-a surprins. mulțumesc

ela

foarte reușit începutul, primele 7 versuri respectiv, surprind, cumva, prin senzația de suspendare pe care o lasă discursul, astfel încât te întrebi \"ce scapă?\", nu atât din ceea ce este vădit poetizat, ci ce ne scapă nouă, cei de toate zilele, din ceea ce există nespus, așa precum ne scapă \"mortul\" ce \"se freacă la ochi alintat de temperatură\". cred că de mergeai pe tonalitatea atsa, pe liniatura asta, până la final, era o surpriză completă (au moins pour moi). desigur că a doua jumătate a poeziei te reprezintă, face parte de fiindul tău, ca autor, ca trăitor, ca totum din care scrii. este cumva marca și matca.
însă ce ai reușit aici, în prima parte, este să poți să te redai pe tine-poetul, sub o altă înfățișare, restructurată, pur și simplu transformată. și asta m-a surprins. zvâcnirea aceasta mai sus de spațiul zbaterii și/sau al planării prin text.
și remarc și versul final.
cred că la verdele-mlădios, deși e în sensul versurilor, am cam încruntat fruntea (ca formulă, ca expresie).
și las semnul meu aici. să vedem mai departe.

ela

de nu s-ar mai răscoli, nu s-ar mai scrie, de prin suflet, prin alt suflet. și să nu fie dus, e încă timp de trai și de suflu. mulțam,
ela

ecaterina, valeriu, marius, mulțumesc pentru semnele voastre aici, așezate în ordinea firească a lucrurilor, a întâmplărilor.
ela

da, abia acum am citit poezia ta și am rămas și eu uimită. eu \"tată\" și \"aritmic\" le-am scris pe un pat de spital, lângă o fereastră, acum două zile și doar le-am transcris, separat, aici.
intersecțiile acestea, deși firești, tot mă uimesc încă.

ela

pașa, nu există un singur izvor. de aceea căutăm mai departe.

adela? o mă uit în pagina ta, să văd despre ce vorbești în comm. poezia asta este inspirată doar de realitățile multiple di jurul meu, dn mine. și e scrisă la căpătâiul unui om.

mulțumesc, ela

silvia, sigur porți în suflet un poem către al tău tată, dăruiește-i-l, oriunde ar fi.

ecaterina, sincer da. cam tot ce scriu este așa. uneori sensibil, alteori dur. realitățile sunt multiple. poezia le transcende

marius, iubirile din viața asta a noastră trec dincolo de orice realitate

doru, din lumea asta nu rămânem decât cu adevăratele noastre iubiri

corina, să rămânem cu mâinile împreunate, legând semnele.

mulțumesc frumos,
ela

carmen, doar prin rememorare ne putem (re)întoarce în poveștile de atunci. lucrurile simple sunt dificil de atins, de păstrat.

anghel, stranietatea poate vine din liniște, sau din fără sfârșit, sau din nedefinit. sau e straniu fiindcă așa sunt căderile ce vin în locul florilor. și asta nu e simplu de cele mai multe ori.

ela

incepand de astazi, textele si comentariile tale vor intra automat, rugam atentie la editarea corecta a textelor mai ales, (re)citeste reguli site cand/daca ai nelamuriri. asteptam texte/comentarii tot mai bune.
succes.
ela

ma voi regandi al ce ai spus. cert este ca orice scriitura este, inevitabil, o repovestire a autorului insusi, o self-reflexivity. sau o reflectare asupra lumii din afara, pentru metaforizare, poetizare, simbolizare etc. e un proces inerent. indiferent de conditia sociala/profesionala/de viata a autorului, acest lucru se intampla. unde ma pui pe gandit (chiar daca la f multi autori mari de poezie, prozopoem, proza, indiferent de perioade/curente literare, a existat chiar o dominare a acestui ”a se scrie pe sine”), este la limita intre poetic si nonpoetic. multumesc, voi lua (iar) in vedere. fiindca am re-luat mereu in vedere, si tocmai in acest text imi pare, fata de altele unde este mai izbitor (ca nonpoetic), imi parea discursul ceva mai aproape de poetic. dar ma pot si insela (iar), cu atat mai mult cu cat este propriul text (chestia cu barna din ochi), da.
multam fain,
ela

angela, poate fi acea semnificație, poate fi orice obiect, ființă sau lucru, stare etc. ce se așează într-un alt corp/suflet și își face casă acolo, până la capăt, cu toate încrengăturile cu tot. da.

silvia, aci nu știu, un fel de gnoseologie, da. și o nevoie de conștientizare a lumilor, așa cum sunt ele, și o limpezire fie chiar și prin această nesfârșită constrcuție-deconstrucție-reconstrucție. imperceptibilul care se dezvăluie, și atunci \"gâzele\" se risipesc.

ecaterina, aici chiar nu e un obiect concret. gâza nu e gâză, ca să spun așa. și nu pot spune că ar fi de preferat un poem profund, cu înțelepciuni (brrr, prea mari cuvinte pt dimineața asta), sau un poem cu trimiteri în diverse arii de viață, de ființare, în diverse spații semantice etc. habar nu am. și poate o fi bizar textul, așa cum o fi fost și cel cu păienjenii, și cel cu lăcustele, și cel cu fluturele, și cele cu melcii etc. asta e, îs și ele obiecte poetice, cu viața lor.

marina, la primul vers mă gândisem și eu că ar merge de titlu poem sua titlu secțiune volum, if ever. ipostaza vegetală e doar o suprafață de contact pt reflectare poetică. poate că de aici și scenografia, da, pe ea a mers mișcarea, în primul rând. și pe desfășurări de cadre.

carmen, acesta a fost unul dintre primele sensuri: de pasiuni ce se înstăpânesc insidios, pe ne-percepute, și care \"te leagă\" (și la ochi) de ele, un fel de devorat care-și așteaptă devoratorul, chiar dacă asta presupune și distrugere. după care, s-au structurat alte semnificații, așa cum ai văzut deja.

teodor, e bine când fiecare cititor are propria lui viziune, perspectivă, scenă, reflectare, înțelegere, trăire etc. asupra unui text, atunci autorul este realmente liniștit, atunci textul este deschis lumii. mie rareori îmi reușește deschiderea asta, nici aici, cu acest text, nu am convingerea că am reușit realmente.

petrache, întrebările și multitudinea răspunsurilor, căutările, explorările, re-interogația, pânza de sensuri sau straturile de sensuri, coborârea întru înălțare și înălțarea întru a reveni acolo unde-s rădăcinile, carnea, pământul, pentru a le reasimila, retrăi, revenirile etc., toate astea dau alte dimensiuni lucrurilor mici/mari. la un moment dat dimensiunile se inversează. și, pe un anumit plan, nici nu mai contează mic-marele.

silvia, ecaterina, uneori gâzele astea de texte zumzăie prea tare sau prea încet, fir-ar ele. sau poate auzul nostru e altfel, într-un moment sau altul. cine mai știe?

mulțumesc frumos,
ela

da, am știut lucrurile de mai sus, referitoare la editura Olimpus, activitățile literare etc.
eu m-aș bucura să poată publica cei tineri, care sunt și talentați, nu au nici bănuți. și merită promovați. e rândul lor.
în ce mă privește, mulțumesc, simplu, pentru primirea editorială, doar că eu mai am până să mă decid dacă voi mai publica sau nu vreodată poezie. dar asta este lupta mea cu mine însămi, o duc mai departe singură.
o noapte bună,
ela

la BN modificarea Cip-ului nu ia mai mult de 2 zile, din experiența mea. mp bucură că a mers pe sufletul tău propunerea. fiindcă e mai mult de un loc din noi atunci când scriem, cred că toate, dar toate locurile vorbesc atunci, fiecare pe \"vocea\" lui, în felul lui.
mulțumesc tare mult pentru invitația la lansare, nu pot promite (fiindcă nu am certitudinea, iar eu ori de câte ori promit mă și țin de cuvânt) venirea/participarea, dat fiind că am un program supraîncărcat în toamna aceasta, inclusiv sâmbetele. dar poate veți veni cu aceste cărți și la Târgul de carte Gaudeamus, din București. oricum, locuri sunt pentru carte, da.
presupun și că după ieșirea de sub tipar va fi anunțată cartea ta și lansarea ei aici, pe site.

ela

eu cred că există în om un singur loc în care orgoliul nu încape, acela al poesis-ului. chiar dacă, din păcate, majoritatea autorilor/oamneilor, îi fac adesea prea mult loc, mult prea. dar nu de iertare e vorba aici, fiindcă nici de supărare, ci de o suprafață reală a lucrurilor, în care cuvintele vin singure, ca o luntre.
acum, fiindcă spuneam de locuri mai sus, îndrăznesc să propun: Locuri din mine, pt Locul din mine.
să fie o bună luntre cartea. și către buni oameni

ela