Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

sem voltar. nunca

1 min lectură·
Mediu
simplitatea
este o frunză cu nervuri invizibile
o culoare pe care o recunoaștem doar când
imaginea se tulbură
se amestecă în inimă cu alte lumi
ceva nedefinit și fără liniște ne aseamănă
și ne distinge
o cădere vine în locul florii
și primăvara se întâmplă
celui care așteaptă în locul ei o copilărie
cu monștri
doar percepția unor adevăruri
pe care nu le numim
rămâne
- povestea mea de atunci
povestea mea de acum -
și ne privim în altă liniște fără sfârșit
luăm pagină cu pagină frunză cu frunză
sau un lucru după alt lucru
mai ales oamenii îi luăm așa
cu întreaga lor viață și îi așternem
fără să intrăm în destinul lor
în epilog
și așa - vorba lui naum - mai departe
tot mai departe de omenesc
tot mai
033.462
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
133
Citire
1 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

Ela Victoria Luca. “sem voltar. nunca.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/poezie/1806694/sem-voltar-nunca

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@carmen-nicoara-0028706CNcarmen nicoara
cu pagină, ne privim viața, dragostea. devenim cititori raționali cu amintiri din \"povestea de atunci\", fără să schimbăm nimic, fără întoarcere cât mai departe de omul din noi;
ne aducem aminte de lucrurile simple și adevărate tot mai puțin
o filă din viața ta, o filă din viața noastră a tuturor, spectatori ai propriei noatre lumi
cu plăcerea lecturii,
cn
0
@anghel-popAPAnghel Pop
m-a uns la suflet tonul grav, rilkean, al poemului
\"o cădere vine în locul florii\"

stranie schimbarea de registru de la \"ceva nedefinit și fără liniște\" la \"altă liniște fără sfârșit\", balans între treapădul criant al vieții și mortificarea în coconul poeziei

e plăcut să citești un poem bine șlefuit, în care simți forța creatoare condensată în tușe și nuanțe
îmi amintește de Musashi al lui Yoshikawa, care descoperă că forța mentală ce se exprimase în aranjarea unui bol cu flori era similară forței sale de samurai

simplitatea rămâne, așa cum și tu rămâi una dintre poetele mele preferate

0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
carmen, doar prin rememorare ne putem (re)întoarce în poveștile de atunci. lucrurile simple sunt dificil de atins, de păstrat.

anghel, stranietatea poate vine din liniște, sau din fără sfârșit, sau din nedefinit. sau e straniu fiindcă așa sunt căderile ce vin în locul florilor. și asta nu e simplu de cele mai multe ori.

ela
0