Ela Victoria Luca
Verificat@ela-victoria-luca
„<i>”Mais le beau peut-il être triste? La beauté a-t-elle partie liée avec l’éphémère et donc avec le deuil? Ou bien le bel objet est-il celui qui revient inlassablement après les destructions et les guerres ...”</i> - Julia Kristeva”
Născută la 27 septembrie 1969, în Constanța. Debut literar în revista liceului cu poezii. Din 1997, publică eseuri și articole în reviste de specialitate, ca autor și traducător ("Psihanaliza", București; "Le Carnet Psy", Paris; "Novos olhares sobre a Gestaçao e a Criança até os 3 anos", Lisabona). - Volume de…
Colecțiile lui Ela Victoria Luca
dar nimeni nu poate, nu vrea s-o îndemne
când cu sticla de vin, cu chibritul în vânt
Frigul te trage adânc în pământ.\"
Adriene, atâta de binie l-ai citit pe Florian poetul și omul, încât în-semnele nunților dintre cele două chipuri ale sale au rămas amprente pe degetele curgătoare de liric re-născut. Poate așa i-ai re-amintit de el și de cartea ce ar merita re-editată. :)
Frumoasă \"imitație de plăcere\", iscusită metamorfozare.
Ela
Pe textul:
„Semnele nunții" de Adrian Erbiceanu
Voi cei ce pretindeți lumii zborul, nu uitați:
\"Să nu promiteți arborilor aripi niciodată, căci rădăcinile lor susțin pământul sub forma sa de bulb cosmic.Să promiteți aripi doar nebunilor prin tăierea rădăcinilor lor cu lumea și poeților prin reimplantarea rădăcinilor în stele.\"
(așterne virgulele exact lângă cuvinte, ici-colo ;) )
Mulțumesc, Răzvan, pentru aducerile aminte ale esențialității trecerilor.
Ela
Pe textul:
„Verticalitate" de razvan rachieriu
Mulțumim, Ai Cristi, pentru cum ne iei în preajmă, așternându-ne lumii pe o pagină de hârtie, a opta de fiece dată dedicată poeziei noastre.
Ela
Pe textul:
„symposion 12.10.2005" de Adi Cristi
amintirile noastre neșterse de valuri
am dat numele meu nisipului
crezând c-ai uitat așteptarea prea lungă
neatins credeam să rămână
amalgam de viață durere și dor
apa i-a șters bucla din urmă
lăsând simplitatea intactă
ce ideal...
mă doare acum amarul
urma de gând pustiit
vântul adie
îmi flutură părul la tâmple
trec ani și tu nu apari
mi-e dor să te am lângă mine
numele-ncet să-ți rostesc
să râzi alinându-mi durerea
noi doi să fim iar
și un val
AnMar, am luat versurile tale și le-am conturat ușor nisipul, atingându-le doar peurmele lăsate de valuri. Sper să îți placă jocul meu prin castelul tău.
Ela
Pe textul:
„Să fim iar noi doi și... un val" de Bejliu Anne-Marie
Ela
Pe textul:
„Insule fără nume" de Ela Victoria Luca
Versuri care, așa cum spui, se adună în \"metafore închise și durere\", deși metaforele tale deschid sensuri prin frumos și viu, iar durerea este temperată de reflectări și profunzime.
În versul doi din prima strofă aș elimina al doilea \"cu\", se păstrează ritmul și chiar nu mai e disonantă repetiția. Iar la vise de amanet poți adăuga cratima, fiindcă la recitare sunetele se alătură bine: de-amanet.
Atât am avut de rostit în șoaptă, ca simple adăugiri, de le crezi bune, le păstrezi, de nu, eu mă bucur de acest poem, nu ultimul, de iubire. Nu ultimul.
Ela
Pe textul:
„Nu" de Irina Lazar
dintr-o hrană descrescătoare ce le fac mereu mai altele
și mereu mai gonite din actualiatatea de știri
care ne narcotizează secunda cu faptele\"
Într-o lume haotică, bășicile de săpun deja nu mai au decât spargerea lor spontană, după împăunarea oamenilor cea de... toate elementele. Trăim sub iluzoriu, narcotizați în rețele de actualități (pls correct: actuali(a)tatea). Și nu doar.
Uneltiți de prin locuri diverse, așa cum ne trăim secundele, sau așa cum \"e scris\".
Obișnuită să te găsesc prin epigrame, recunosc că mă bucură, nea Genule, să te citesc și cu acest ton grav, care de fapt este cealaltă față a monedei.
Ela
Pe textul:
„e scris" de dumitru cioaca-genuneanu
Ela
Pe textul:
„viața cu literă mică" de Radu Herjeu
Îmi plac ultimele două strofe, îndeosebi versurile:
\"tu
ce religie amestecata
copac fulgerat cautandu-si mereu
radacinile uitate in oasele mele\"
Aș schimba un pic versul: \"cealalta ramane culcata pe perna mea\", respectiv aș evita repetiția pe-pe (pe perna), ca soluție ar fi \"cealaltă jumătate rămâne culcată pe albul pernei\" (a mea este implict, fiindcă vii în versul următor cu \"îmi face căuș...\")
Și ar mai fi primul vers din a doua strofă, unde aș exprima altfel acel \"nivel cosmic superior\". Ideea este bună.
Poemul acesta înclină balanța spre noaptea în jumătate. Mi-a plăcut să te citesc în afecte profunde, temperate de o mână fin lăsată scrierii.
Ela
Pe textul:
„jumatatea unei dimineti" de Nuta Craciun
Pe textul:
„transparență" de colar gabriela
Sunt câteva versuri pe care le apreciez în mod deosebit din ansamblul poemului:
\"ninsori de mai
în intersecții iluzorii\"
\"desene în noroi uscat
zâmbesc și mint\"
\"hălăduim din moarte-n moarte,
absenți
din propria ramă de oglindă\"
\"și imităm cu mare artă
o viață între limbi de ceas\"
Aș spune că uneori ar fi mers o despărțire în strofe sau acea despărțire prin virgule dă un fel de sincopă, ca și cum respirația poetică este întretăiată de spartul sensurilor. Final remarcabil.
Ela
Pe textul:
„viața cu literă mică" de Radu Herjeu
Mi-ar fi plăcut să faci trecerea dinspre oraș spre confuzie și spre oglindă cu încă câteva elemente lirice, fiindcă e ca și cum acea oglindă e spartă.
Flash, da. E ca și cum te surprinzi brusc fără sens. Mă gândesc la \"liniște neâmblânzită\", alăturarea îmi pare ușor forțată. Sau poate eu nu simt această nuanță a liniștii, deși am atâtea feluri de a o trăi.
Bună incursiune prin tine, versurile se doresc a mai fi lăsate în oglinda șlefuită a spiritului poetic.
Ela
Pe textul:
„transparență" de colar gabriela
Ela
Pe textul:
„Insule fără nume" de Ela Victoria Luca
Ela
Pe textul:
„Ceasul bate ziua nouă" de Ela Victoria Luca
A doua parte a poemului este ca o odă adusă pământului, întâlnesc reflectări-vers înrădăcinat în temeinicia teluricului, ca-ntr-o necesară trăire aici, unde această ființă ce ne îndură:
„merge atunci când dormim.”
“să presimtă iubirea
să adulmece aburii luminii prinse încă în bulb
și, mai ales, să nască.”
“iarna pământul face dragoste cu tălpile noastre
În a treia parte, omul, cel ce „cântă cu jumătate de limbă”, căci cumva inima sa este mereu sortită ieșirii din el, înspre lume, dăruire pe care o primim dinspre el, fără a ne putea dumiri cum să primim:
„n-am știut ce să fac pentru că nu în fiecare zi îmi alunecă inimi pe geam.
au venit vrăbiile au ciugulit-o mărunt până s-au înnegrit
au uitat să zboare și s-au făcut pietre.”
Simple adevăruri, printre care pășim uneori orbiți de cer: „și că ferestrele trebuie deschise larg când cântă un cerșetor lângă ele.
cred că în ziua aceea Dumnezeu cânta deschiderea de pleoape”
Temerile, ferestrele noastre nordice, amprentele lăsate pe aerul dintre noi, „întunericul”, tăcerile, glasul iubitei din finalul poemului:
„între noi mărul ăsta viermănos și un cuțit
cu care nu știu iubitule ce să tăiem mai întâi:
tăcerea
sau
întunericul”
Geneză a Cuvântului, a lumii, a iubirii, mereu existență pe marginea „tăierii” firelor ce ne îngreunează ființarea limpede în „octombrie”.
Primul titlu al acestui poem a fost „amprente pe octombrie”, așa l-am întâlnit întâi. Și găsesc că acest nou titlu ales este mult mai potrivit poemului. Deși octombrie este sub semnul aerului Librei.
Ar fi câteva versuri la care aș încerca să revin, însă amprenta lăsată de reflectările tale mă determină să tac, să tai întunericul și să păstrez din tine această lumină de pământ dătător de iubire.
Ela
Pe textul:
„amprente pe aerul dintre noi" de Dacian Constantin
Dorin, voi păsstra ce este de păstrat - ritmul, relația cu sinele, voi revedea ce am de revăzut, atunci când va fi pe hârtie, iar ultimul vers poate fi într-adevăr un reper. Mulțumesc, accept critica și necritica, îndeosebi fiindcă sunt constructive, altfel trec peste. Tu aici ai perceput corect.
Linea, din șaptesprezece castani adunam uneori frunzele și mănunchii de floare firavă, adesea strângeam castanele ca decor de toamnă într-un colț al camerei, iar când vremurile deveneau neprielnice, găseam un joc de cuvinte castaniu, regăsind în mine sensul. Mulțumesc pentru povestea din copilărie pe care ai reașternut-o aici.
Ela
Pe textul:
„Femeia castanelor" de Ela Victoria Luca
Dana, verdele îl am în mine, mi-e vital, da, și mă regăsesc în el îndeosebi atunci când octombrie este blând și treci prin spații deschise. Fără această viață din noi nici dragostea nu ar fi posibilă. Mulțumesc pentru că ai revenit.
Linea, magia întreită, minune ce poate să se risipească după trăirea ei, nici măcar vis, nici măcar pierdere, simplă întâmplare din care dragostea face parte firesc uneori. M-aș umple nu doar de vise, și așa face-voi. Verde bun, nu doar crud să fie. Mulțumesc ție, aducătoarea mea de culoare feminină.
Pe textul:
„Dragoste" de Ela Victoria Luca
Ela
Pe textul:
„Dragoste" de Ela Victoria Luca
Pe textul:
„Dragoste" de Ela Victoria Luca

