Ela Victoria Luca

...și șapte lumi de s-or învârti nu mai află siliștea numele alea care or mai fi fost adunate în jurul nopții, căci rochia aceea de-o mărită și teama aceea că l-o lua îl fac să vadă toate cele mai înnegrite și ami umbrite. Ori poate or fi de vină numai ai lui ochelari de care nu se desparte. Și să nu se despartă, căci el împarte mereu vioara, uneori chiar la șapte.

Ela a lui Luca cea fără cuvinte și nevăzută

Liviu cel al nostru mare om, tu știi că Ela scrie frumos, numai că rareori își dă voie să arate ceea ce scrie frumos, în rest, scrijelește pe taste și ea, fiindcă are câte ceva de lăsat ici-colo. Mulțumesc pentru că m-ai făcut să trăiesc frumos aoclo, la roșiorii tăi, cu toți ai noștri.

Carmen, eu sunt din ce în ce mai albastră și mai tăcută. Nu știu până când, care este sfârșitul albastrului și al tăcerii, dar asta este calea. Mulțumesc fiindcă ai aprins luminile.

Ela

Nici o zi fără cea de mâine, câtă dreptate ai, vorba și unui prieten al nostru: am plâns până acum, de-acum nu mai pot nici să mor.
Mulțumesc pentru că ai fost alături, promit ca data viitoare să am grijă cum te duci să ne cumperi cele necesare, fără să îți mai riști zilele. ;)

Ela

No, când te întâlnești cu Dan și ai lui copii de teatru sau chiar de sânge, amuțești, fie că joacă ei o piesă, fie că ne cântă, nu putem decât lăsa ochii spre ei, uimiți. Mulțumim, apartamentul șase, despre care am scris că nu este al lui Anton și nici că ar fi (Ela nu a scris nimic de apartenența sau proprietatea lui ;)))) ci doar că acolo s-au reunit noptacii), a răsunat cât lumea, ca și căsuța de lângă Vedea, atunci când copila lui Dan și Dan ne-au cântat. Așteptăm să ne reunim cu voi, oriunde veți fi. Și de-o fi nevoie, vă urmăm noi pe voi acolo unde vă duceți.

Ela

Carmen, mulțumesc pentru tot ce destăinuiești, tu prinzi din poemele mele firele cele mai ascunse, iar asta contează. restul, ce este încurcat e de datoria vreunui Gordias probabil. Mulțumesc.

Ramona, pentru prima oară cred pe pagina mea, poate că ai ami citit, nu știu, îți mulțumesc pentru că auzi cântecul toamnelor mele.

Gabriela, un coșmar nu ucide în somn decât dacă eștitu însuți pe moarte și îți stă inima în loc sau faci comoție cerebrală. ;) Un coșmar poate ucide când ești treaz. Și indiferent de muză, amintește-ți că cea inspirată ești tu. Mulțumesc, el niciodată nu atinge pământul când calcă, poate doar într-o biserică.

Virusule, nu pot să nu zâmbesc la alegerea acetsui nume al tău, mă bucur că sufăr acum, aici, de acest nimi-poem pe care mi l-ai lăsat, să videm ce reacție va declanșa în mine și cât de mult mă va afecta. ;) Mulțumesc.

Magdalena, nimeni până acum nu a comentat din punct din perspectiva unui critic literar, nimeni. Iar ce ai văzut tu aici mă carcaterizează profund, de multe ori râdeam că aș fi re-înbtruparea Penelopei. Dar cum mă regăsesc și în ultima Danaidă, și în alte figurine, mi-e greu de ales. În fond, suntem un mini-mozaic al istoriei de deinaintea nașterii noastre. Frumos că mă citești așa, mulțumesc.

Ela

Cu o culoare roșie în calendar, precum a sfinților. Eu mă alătur aniversării acesteia:
\"să putem aniversa
închiderile_deschiderile
și toate așteptările
în fața ușilor încuiate\"
Și fiindcă s-a întâmplat pe 22 octombrie, așa să ne rămână ziua: a cheii. Adjudecați?

Nanule, în cele din urmă chiele toate s-au pierdut-găsit, fapt ce închide și redeschide întâmplarea.

Ela

Victor, știi, și îm muzică, și în pictură, ca și în scris, este dificil să poți fi și virtuoz al tehnicii, și virtuoz al compoziției. Geniile sunt rare, cei originali foarte rari. Esențială este evoluția spre ceea ce înseamnă în acel moment echilibrul tău creator. Cât timp tot ceea ce am citit își pune conștient sau inconștient amprenta asupra noastră, a fi printre cei rari e greu posibil. Eu când scriu nu îmi propun asta. Uneori scriu pe registre diferite, ceea ce șochează, știu. Aici, pe site, nici eu nu am găsit încă originalitate, poate uneori expresie originală. Și eu am găsit, chiar și la cei ce scriu bine, poezii slabe, sau părți de poezii bune. Am tăcut sau am spus-o altfel, pe alt ton. La mine contează cum transmit omului o învățătură, o idee, un afect, o critică, o îănțelepciune. Culoarea e în noi. Și tehnica are importanța ei, dar nu când devine colivia noastră cea de toate zilele și îngrădește creația. Mulțumesc, nu m-a supărat încă nimic din ce este în acest subsol. Sunt lucruri grave în viață, aici e doar un schimb de opinii subiective. Atât. Părerile au contat și contează, la mine se vede după cum am evoluat în scris din decembrie trecut și până acum, tocmai pentru că am făcut \"exercițiu\" zilnic. Iar stângăciile mele nu sunt chiar atât de izbitoare, știu și asta. De ce se ajunge uneori la polemică pe o poezie a mea care nu e nici de aruncat, nici de pus în colecție, nu știu. Cert este că e util, au moins pour moi.
Până luni nu mai pot răspunde, mulțumesc tuturor,
Ela

Mitică, scuze pentru că astă noapte am amânat răspunsul pentr tine. Finalul e o așteptare tensionată, sau cel puțin asta am încercat să exprim, asta mi-am imaginat, ai înțeles bine. Te mai aștept.

Tego, și eu aștept astfel de comentarii. Mai ales din partea celor care le pasă, atât pe poeziile mele, cât și pe ale altora. Eu personal am ținut seama întotdeauna de fiecare critică avizată. Și asta se observă ușor, măcar din felul în acre scriu. Și am și un critic literar care îmi citește periodic ce scriu, ceea ce iat mă ajută. Evident sunt adepta comentariilor pe text, pe stil, pe compoziție, pe realizare, pe tehnică, pe idee și trăire etc. Eu aduc astfel de comentarii, subiective sau nu, celor deja consacrați, celor care abia vin pe site, celor pe atelier. Fiindcă, da, îmi pasă. Altfel, ce sens ar avea?. Mulțumesc, și pentru mini-poem. :)

Luc, rezonăm mai ușor cu ceea ce ni se aseamănă, dar ce curioztate exploratorie și vie trezește în noi cineva care se deosebește, nu? Mie îmi place să caut, rămânând în același timp în \"albia mea\" stilistică. Mulțumesc, voi citi mai pe îndelete și pagina ta. de felul meu, reușesc să parcurg peste trei sfeerturi din ce se postează într-o zi.

Ela

Firește că atelier. Aici unele lucruri se pot șlefui în timp. Altele se șlefuiesc acolo unde trăiești, prin ceea ce citești. Despre valori e vorba, da, Silvia, și am înțeles foarte bine la ce anume face referință când spui lecturi. Și vine ea și poezia, lăsând-o să vină firesc. Am primit bine cuvintele, cred și sper să simți că le cunoșteam înțelesul atât la nivel intelectual, cât și sufletesc. Criteriile de apreciere contează, așa cum suntem, iar valori avem în noi. Una este să știi despre, alta este să cunoști în cât mai multe dimensiuni un om, un lucru, o carte, orice în lume. Acum sper că sunt limpezi lucrurile fără a mai continua aici cu comentarii. În fond, vor mai fi poezii sau texte. E atât de deranjant că scriu?
Și pentru aceste dialoguri există adresa lăsată pe pagina mea de autor.
Mulțumesc.

Fiindcă aici nu știu când pot reveni, voi răspunde acum, ca de obicei răspund atunci când am răgaz.
Interesant, Andu, vorbeam de ceva zile despre Eliade, Brâncuși și Rodin, cu prieteni-colegi, despre consonațele spiritelor.
Faptul că tu ai găsit în poezia asta ceva din Eliade, și știu aucm la ce te referi, ar putea mira pe foarte mulți, pe mine astfel de coincidentio intermundi nu mă mai miră.
Așteptarea aceasta pe care o intuiești în versuri e suflul poemului, da. Poate că e prea romanțios scris, sau poate pur și simplu e o respirație amplă în versuri, atât.
Redau aici pasaje anume, din visul cu \"uriașul\":
\"Eugen Cucoanes... Acum înteleg sensul visului (acela pe care-l dau eu nuvelei): singularizarea omului ales de Dumnezeu sau de soarta, a geniului, a sfântului, a «individului» în sens kirkegaardian, singuratatea lui absoluta, incoruptibila, incapacitatea lui blestemata de a comunica cu semenii etc\"... \"Imaginea care m-a obsedat înainte de a adormi, azi noapte: macranthropia unui tanar. Creste pana la 12 metri. Nu mai aude sunetele oamenilor. Cum îsi ia iubita pe palma, si cand îi sopteste tragedia lui; fata se cutremura (îi vede gura, monstruoasa etc.). Izolarea definitiva într-o cabana facuta de el în munte. Macranthropia - o formula concreta si pitoreasca a geniului, si a izolarii sale definitive. Poate ar fi amuzant sa scriu o poveste pe aceasta tema.\" (Eliade)

Aceasta a fost recunoștința mea pentru cum asociezi poemele mele cu firele lumilor înalte. Mulțumesc, e mult, mult prea. Anway... esența rămâne.

Ela

Supărare nu am de ce. Cu exigența ai dreptate. Recitesc, nu îmi pare siropos, poate așa pot scrie acum. Știi doar că scriu și altfel. Iar finalul nu îl pot citi altfel decât este. Și depinde cum îl vezi tu, eu știu ce am scris:
\"nici nu mai știu de când nu ai dat nume formelor mele/îți amintesc/sunt încă femeie și am genele înclinate spre venirea ta\".
Voi reflecta, mulțumesc.

Ela

* Nu știu cum ar fi dacă Pompeiul ar fi iarăși ars sub lavă... (corect)
Să te citim mai departe. :)

Liviu, mă iartă, tastele mele... Prețuire, omule drag.

Versul lui Liviu Nanu este învelit cu înțelepciune sau se îmbină prin vise și fantezii, se lasă interogator sau se miră încă într-o contemplare a lumilor, căutând adevărul, într-o frumoasă descoperire a esențelor, fără a se opri în umbră. Este cel care cuvântează dinspre cetină, dinspre rădăcină, până la marginea apelor și a pământului, luând viață din orice întâmplare a făpturilor. Însuflețit cât pentru o lume, se regăsește în el însuși, mereu într-un timp spirală sau lanț sau linie dreaptă. Liviu Nanu este viață, un om cât pentru o lume, poezia sa trăiește.
Mulțumim Liviu Comsia pentru acest portret dinspre poeme înspre omul lor, în cerc deschis nouă.

Preșuirea mea, Liviu Nanu, pentru ceea ce ființează în tine și ești.

Ela

Cineva îți ia inima în palme și îți spune că are un triunghi albastru, în el un pătrat roșu și doisprezece petale, apoi te lasă ușor să numei câteva cercuri mici, fosforescente și ai impresia că te vezi în cohiuri de ape. E un imago, pentru a nu-i spune altfel, cu chipuri și culori diferite, depinde unde te naști și din cine. Carmen, mereu cauți acolo unde trimit mai departe. Mulțumesc.

Ela

Decupezi un \"oraș\", îl aduci sub ochii orbiți, dinspre durere nu se mai plânge, versurile se scriu ca o hrană pusă pe masă, o tristețe atât de cumpătată e greu de redat alfel, mă așez să o ascult:

\"nu am privit luna pe care am trasat provincii rectangulare

câtă nedreptate ca să nu melancolizezi nimic
umbra ți s-a scurs
trupul tău s-a albit
mimez cu plăcere neliniștea\"

Nu știu cum ar fi când pomepiul va fi iarăși ars sub lavă, dar așa simt acest poem, ca și cum o întreagă cetate în tine se surpă când \"singurul rafinemanet\" este carnea.
\"și nu-mi aduc aminte să fi fost mai pierdut
că te gândeai prea mult la mine
lumină descalificată cum țipă conturul coapsei
numai putere asupra viețuirii mele nu ți-am dat
ca să nu te umilesc prea tare\"

Acest poem este unul din cele bine scrise. Și pentru asta, revenirea ta o întâmpin. Să te citesc sper cu aceeași privire, din poem în poem.

Ela

Am citit, am recitit acest poem-tablou, de o feminitate stendhaliană, picturală, cochetă, rafinată, într-o scriitură fină, tușă sensibilă, reflectare temperată, întoarceri din cuvinte a stărilor, portret acompaniat cu melodia pasiunii, dans în roșu, nimic nu lipsește aici pour une soirée au coeur de Paris.
\"nu se gândește la nimic
poartă rochia de satin rouge de la ultimul banchet
îl așteaptă pe cel nevenit, neștiut, nevisat
și orele îi petrec umerii în cercuri albe
foarte strâns până la geamăt\"

Nimic întrerupt în poem, e o miniatură din viața unei femei, mă duce cu gândul al atâtea romane, la atâtea poeme franțuzești, încât îmi tresar pleoapele a amintire. \"Memoire de santal\", ou \"Passion simple\" și așa mai departe:

\"Ea stinge pe rând candelabrele așteaptă ploaia
își udă tâmplele cu apă de trandafiri
umple toate paharele
blanche champagne pe fundal de catifea albastră
dantelă veche și arome de fleur de lys
și dansează singură\"

Aș dori să regăsesc, Tania, pe a ta pagină acest fel de simți și de a refecta simțirile prin cuvinte dansând libere.

Frumos. Sunt subiectivă, ca orice cititor, ca orice privitor, dar tare mult îmi place acum acest fel al tău de a trăi feminitatea.

Ela

Aici e doar un fir, imaginea se continuă în imaginar și trăibil. Cel ce a intrat pe atâtea deschideri posibile, din șapte porți tot alege una să revină. Indiferent ce are, inimă sau iguană în loc. ;) Gracias.

Ela

Mulțumesc, maria, scriu atât de diferit de la o zi la alta, încât ai de unde alege ceea ce rezonează în tine. dacă stilul meu ți-e pe gustul estetic, te mai aștept. Și dacă nu e, la fel. ;)

Ela

Tu îți ridici scrierea ca un poet învățat cu luminile, până-ntr-atât încât literele devin boabe de struguri mucegăite sub brumă de octombrie, și nu mai cauți poveștile, sufletul tău e o \"ană cusută la gură\", iar eu \"îmi ridic în fiecare noapte fără de umbră aripi ciuntite de nașteri\".
E o durere în frământarea asta cu dalta, în cioplirea asta a zilelor cu truda fiecărei fibre de tine însăți. E o lăsare la foc intens, pentru ca lutul să ardă atât cât să poată rămâne amfora peste \"culoarea pământului pe care călcam prea apăsat\".
În poemul acesta simți \"apele ne-începute ale lumii\" și eu admir cum faci din cuvinte boabe de spirit cules cu grijă, parcă în urma timpului:
\"haina târând haru-n țărâna pe unde tu ai trecut iar eu mi-aminteam numele tău înainte de prima și ultima naștere\"...
Frumusețea se scrie pe ea însăși sub ochii tăi, din tine.

Ela