Ela Victoria Luca

Știi, unui călător, îi lași doar apă la îndemână. Apă de viață și o anume lumină. Știe el drumul, pleacă mereu, fiindcă aiasta-i este menirea, așa i-a rostuit Domnul. Cine este călător prin nașterea aceasta, se recunoaște aici. Femeia, orice chip ar avea, orice nume ar purta, îi rămâne de veghe în partea stângă. De ce acolo, fiindcă acolo e o poartă pe care se poate primi. Mai mult, sigur poți înțelege. Eu am grăit îndeajuns. Și apoi, tristețea e încă o stare bună, altele sunt de netrăit.

Ela

rugăciunea... nouă...

Ai venit la timp. Cumva, prin acea scrisoare a lui Rimbuad, pe care cred că o citeam pe la nouăsprezece ani, în Biblioteca Municipală a Constanței, prin re-amintirea acelui sacru, îți mulțumesc. dar tu știi că nu pot să nu îți las ceva ce poate deja cunoști și tu: rigăciunea lui Bachelard - \"Flacăra unei lumânări\" (nici eu nu o știu exact, îmi amintesc așa):

Dimineața, în fața cărților strânse pe masă, te rugăm pe tine, Dumnezeul cărturarilor: foamea noastră cea de toate zilele dă-ne-o noză astăzi!...

Și mi-am mai amintit ceva, tot de el...

Să citești, să citești mereu - patimă dulce a sufletului, în liniștea nopții, cu o carte luminată de lumânare... Flacăra e o verticalitate locuită.

Mulțumesc pentru cum ai înțeles și cum mi-ai amintit de mine.

Ela

Deși am citit poezia de la apariție, am fost oarbă la dedicație. Mulțumesc. \"eu sunt pe umătate înțeleaptă\"... Samen. Ce bine că ai înțeles... Atât de înalt. Cedrul pe jumătate înalt.
iar dacă 30 a fost o dată anume și eu intuiesc asta și nu mi-e clar încă, lasă-mi un da sau un nu. am o jumătate de certitudine.

Arca-Da
treimea îm-pătrită, în doi timpi, ceea ce rămâne mereu indivizibil. El Însuși.

Ela

nu e uriaș. e simplu. orice chip se poate recunoaște în el, la un moment dat. un chip de bărbat, desigur.:)

Ela

acest dumnezeu clandestin trece prin ochiul plecat, face iarba să devină cer, ne ia tălpile spre a ni le face lumină și apoi se duce cumva să vegheze un mort din iubire, un viu din altă naștere. și nu dă drumul oricum păsărilor, le eliberează înspre pământ, să îi poarte numele mai departe. și de aceea eu păstrez numai câteva din cele aici cuvântate de tine:

\"ia aminte, omule
unele fire de iarbă se privesc doar cu ochii plecați
sau aruncați printre alte grăunțe
în așteptarea păsărilor
îmi tulburi liniștea cu pașii tăi
nenăscuți\"



Numirea între chipuri, numirea cea fără chip, nenumirea și când poezia se numește Poezie, eu mă plec, îmi plec ochii.

Ela

No, așa-i, ne-om pus la pace, e și bacovian ușor-ușor Victor ici-colo, în felul lui. și, dap, mi piace și Arabi, e delicatesă deja. :) mulțam florine, carmen. Victor, aștept scrierile mai departe.:)

Mulțumesc, în primul rând îți spun că ai intuit bine. După ce se pomenește că o iei spre o altă direcție, simți nevoia să te oprești un timp și să îți dai seama că ceea ce ești scrii și ceea ce scrii ești, iar atunci când lași lumii ceea ce scrii lumea vede că ești și îți indică sau nu direcții sau se opune direcției tale. Și atunci e nevoie de un intermezzo, în care să rămâi cu tine, devenind ceea ce în Sine ești.
Desigur, când va fi vei găsi. Nu știu cât va dura acest \"azi\".

Ela

Acu așa în simplitatea mea: am spus că atmosfera este stănesciană și spun asta prin felul în care Victor trece prin alternanță și unificare a elementelor umane-nonumane prin dumnezeire, se întoarce iar spre el însuși, iar spre lucruri și iar spre dumnezeu, face spiralele acestea cumva cum le făcea Nichita în majoritatea poeziilor lui pe tema aceasta. da, și eu când am citit poemul - eram a șaptea după apariție - am avut tot Nichita în minte. Repet: nu ca inspirație sau imitație, ci pur și simplu acea lejeritate în scriere, acel firesc, o naturalețe a ființei limbii care se întâlnește mai rar. Și am spus-o cu admirație când am spus în primul comentariu acest lucru. Uite versurile care mă trimit la stil:

\"trupul meu împreună cu sufletul meu
și sufletul meu înlăuntrul trupului meu
formează un întreg\"
și
\"căci dacă Dumnezeu a făcut omul - și eu sunt omul -
atunci de ce vin câinii la mine
și tu nu vii\"

Și dau numai câteva poeme de Nichita care îmi trec acum prin minte: \"Cântecul\", \"Autoportret\", \"Fel de scriere\", \"Întrucuvântare\".

Bun, și dacă mă înșel, și dacă chiar nu este nimic din Nichita aici, esențial este altceva Florin: că eu am apreciat valoarea poetică, găsesc în ultimul timp la Victor autentică poezie, și faptul că am făcut trrimitere la un poet ca Nichita nu e decât în favoarea lui Victor. Fiindcă evident Victor are și poezii - postate în diverse locuri - care se îndepărtează mult de \"atmosfera\" stănesciană.
Acum mă retrag, tu știi că nu îmi place să intru în polemici, cu tine am avut întotdeauna un dialog bun.

Ela

Este evident că apreciez și remarc poeziile lui Victor. Este evident și de ce nu am dat steluță acum: fiindcă m-au săturat contestările. Este evident și că este ceva din Nichita sau oricum induce sau măcar aduce aminte. Asta este. Nu e un reproș la adresa poetului. Toți cei ce l-am citit pe Nichita cu adevărat suntem impregnați mai mult sau mai puțin conștient. Păcat că nu ai pus steluță din rușine. Nu cred că e nevoie de rușine acum. Și eu abia acum aflu că a fost retras nivelul lui Victor, de fapt azi, după comentariul Silviei.
Ela

Nu, eu nu mai fac. Despre asta e vorba. Tu lasă-l pe lobonțiu mai departe să te scrie, că știe el bine ce face. :)
Azi după ieri, încă azi.
Ela

revin</i> doar ca să închid tagg.

Cred, întotdeauna am crezut în undele acestea. Și mă bucură că ai re-dat numele inițial de tine așternut, de mine între-văzut. Parcă la cetățuia aceea nu erau și tunuri, doar clopote. :)

Ela

Mă întorc în locuințele absenței să aprin clopot de lumină, să ascult cântul lumilor și apoi să îți spun: aici scrie un om ca într-o biserică încă neîncepută. Fiindcă aici se dă încă un război. Și fiindcă m-aș bucura să existe un titlu, îți ofer unul, tu îl păstrezi sau nu: \"locuințele absenței\"
Eu mă aștern la etajul șapte, mereu. Tu spui:
\"nu-ți mai rămâne decât să aștepți
să vină careva până nu se termină aerul\"
Nu se termină aerul...


Ela

atmosfera?

era deja scris în josul paginii. :)

Nu e doar comic, este și bine scris, nu e doar ironic, ci este și incsiv, este un condei sigur care aici caricaturizează oameni, condimentează întâmplări, ia la rost cumva subtil micro și macro structurile, iar deliciul lecturii este șirul de jocuri de cuvinte. Cât despre cum privește media și tv-ul, no comment, e ireporșabil. Nu schimb canalul, acum, acord cu dragă inimă - nu de Valentine\'s day, ci acum, fiindcă merită. Firește că sunt de cortectat ici-colo niște cuvinte, firește că diacriticele se lasă în tetxul următor, cu toate astea pentru ușurința exprimării, pentru stăpânirea scrierii, pentru comicul bine susținut, no, binecuvântez și eu textul, ca să-l scap de blestemul mumiei ăleia.

Ela

Simplul fapt că atunci când măcar o poezie din cele scrise de mine trezește în cel ce o citește o încântare, îmi este de ajuns. Nu toate poeziile mele sunt ca aceasta. de fapt, puține sunt așa, unele aș spune mai bune, dar altele departe de a fi reușite. Și crede-mă că în timp poți șlefui, poți elabora, poți prelucra interior, poți citi și scrie, în așa fel încât și tu, Ilona, să te poți dezvălui frumos. Mulțumesc.

Ela

Am parcurs toate textele tale. Am citit această poezie încă de la postare, nu am lăsat comentariu. La \"sunt femeia\" am simțit că e timpul meu să îți las câteva cuvinte. Acum, după ce am încercat să conturez și să simt lumea ta poetică, aș remarca anumite elemente: ai idei bune, uneori eziți în susținearea lor, alegi figuri de stil care surprind, dar și unele care sunt forțate sau altele, pe alocuri, diluate. Ai un simț estetic, e vizibil, ai acel fir interior care-ți permite țeserea prin creație, simți lucrurile, dar uneori te împiedici în comun sau îți este dificil să le exprimi. În unele poezii domină sentimentul, în altele gândul. Unele sunt mai mult mărturisiri, altele sunt revelări ale lumiii din afara ta. Există elemente articulate, există însă și hiatusuri. Ai și anumite motive repetitive: copilul, mama, iubitul, sângele, copacul. A, apropo, ai postat de 2 ori \"femeia copac\", șterge una dintre postări.
Bun, nu voi lăsa comentarii acum la textele anterioare. Voi citi ceea ce postezi și voi lăsa semn acolo unde simt. dacă dorești tu mai multe detalii sau ai întrebări, mă poți contacta la adresa din pag mea de autor.

Ela

Citind de la apariția lui acest poem, m-a oprit să comentez inițial tocmai atmosfera stănesciană de aici. Ideea desigur este exprimată în stilul lui Victor, poemul e fluid, are coerență, finalul este foarte bun. Forma ar merita lucrată: succesiunea de versuri f scurte cu versuri f lungi (dacă a fost iontenționat aleasă așa ca efect, ok).
Aș mai lucra la versul: \"flutură greu în curățenia din jur\" - e singurul disonant ca expresie și compoziție în poem.
Și aș renunța la acel under scroll, chiar nu merge, nu unește particule esențiale. Evident e condiționarea eului, condiționare până la pierderea libertății eului.

În rest, da, merită lecturat, acum văd că e deja recomandat. M-aș mai fi gândit dacă e bine așa sau nu. :)

Ela