intermezzo

ieri moare veșnic
mâine - o himerâ
doar azi.
mă tem să scriu mai mult, mă tem să nu pătez cuvintele ce le-ai așternut.

las neatinse cuvintele. nu știu ce înseamnă azi, fiindcă întotdeauna se prelungește până la o limită când devine ieri sau mâine. iar înăuntru, aici, poate dura oricât.

Când cuvintele sunt neatinse, rămân în interior trăirile care sapă adânc în suflet și urmele nu pot fi șterse de vântul vieții.... Copilul înțelept se caută pe sine în armonia vieții și găsește răgazul de a-și compune propria simfonie. Uneori avem nevoie de un intermezzo în viață, ca un moment de respiro, pentru a putea călătorii mai departe pe apele ce ne-au fost sortite.

Elena, cumva ai simțit că aici e o pauză de cuvinte ce îmi este necesară din anumite motive de neatins. Mulțumesc mult. Când voi mai scrie, vei găsi. :)

Magdalena, vine o vreme și pentru a cânta simfonia înțelepciunii, nu doar a inteligenței sau a simțămintelor. Am simțit că e spațiul și timpul pentru aceasta. Mulțumesc, voi călători mai departe în ape limpezi.

Ela

din cauza ca v-am citit textul, nu mai fac nimic.

Nu, eu nu mai fac. Despre asta e vorba. Tu lasă-l pe lobonțiu mai departe să te scrie, că știe el bine ce face. :)
Azi după ieri, încă azi.
Ela

dar m-am oprit aici, dupa \"nu mai am scrierea. am lăsat-o în afara mea\"! Asa ca, no comment! Doar sa stii ca am inteles! Scrisesem la un moment dat ceva, nu asemanator, dar in aceeasi idee. Am sa postez si eu acel ceva, ca si tine.
Cu prietenie,
Ioana
P.S. Vreau sa revin si sa gasesc!

Mulțumesc, în primul rând îți spun că ai intuit bine. După ce se pomenește că o iei spre o altă direcție, simți nevoia să te oprești un timp și să îți dai seama că ceea ce ești scrii și ceea ce scrii ești, iar atunci când lași lumii ceea ce scrii lumea vede că ești și îți indică sau nu direcții sau se opune direcției tale. Și atunci e nevoie de un intermezzo, în care să rămâi cu tine, devenind ceea ce în Sine ești.
Desigur, când va fi vei găsi. Nu știu cât va dura acest \"azi\".

Ela

De \"două\" zile tot sap după cîteva notițe ce sunt sigur că ar putea spune ceva bun dar nu le găsesc motiv pentru care las fragmente din gîndurile mele. Despre acel azi, ieri și mîine e greu de spus, timpul îl percep (doar uneori) ca fiind spațiu din varii motive cu cît mai mult și tu îl simți atît de lichid; ce voi mai spune e că a spune \"eu\" / \"tu\" în oricare spațiu(=timp) înseamnă atît de mult în acest timp azi-mîine al poeziei. Însa voi lăsa deoparte gîndurile mele, sunt fără greutate.
Rimbaud către Paul Demeny (15 mai 1871) scria: (aproximativ, pentru că nu-i găsesc citatul exact) \"Poetul este, deci, cu adevărat un hoț de foc sacru. El va face totul ca lucrările sale să poată fi simțite, pipăite, auzite + dacă ceea ce aduce el de acolo are o formă - îi va da o formă, dacă e ceva inform - va da ceva inform\" - așa și această percepere a pierderii scrierii, a resimțirii din partea poetului (adică tu fie tu, fie celălalt tu - tot la nașterea ta duce). În continuarea scrisorii cred că amintea despre \"cantitatea de necunoscut universal trezita în epoca sa în sufletul universal\" și era interesat pînă spre final - eu aș spune acea cantitate a lui tu, acel univers al lui eu...
Alte cuvinte vor rămîne pentru oricare mîine.
Însuși simțurile cer pierderea scrierii și spunerii acestui lucru,
Însuși simțurile cer scrierea, Însuși simțurile sunt pretext pentru a crea.

Ai venit la timp. Cumva, prin acea scrisoare a lui Rimbuad, pe care cred că o citeam pe la nouăsprezece ani, în Biblioteca Municipală a Constanței, prin re-amintirea acelui sacru, îți mulțumesc. dar tu știi că nu pot să nu îți las ceva ce poate deja cunoști și tu: rigăciunea lui Bachelard - \"Flacăra unei lumânări\" (nici eu nu o știu exact, îmi amintesc așa):

Dimineața, în fața cărților strânse pe masă, te rugăm pe tine, Dumnezeul cărturarilor: foamea noastră cea de toate zilele dă-ne-o noză astăzi!...

Și mi-am mai amintit ceva, tot de el...

Să citești, să citești mereu - patimă dulce a sufletului, în liniștea nopții, cu o carte luminată de lumânare... Flacăra e o verticalitate locuită.

Mulțumesc pentru cum ai înțeles și cum mi-ai amintit de mine.

Ela

rugăciunea... nouă...

Azi am avut un intermezzo fantastic,permite-mi cuvintele,cu alesele-ti ganduri!

Muolțumesc, Florina, sper să poți asculta întreaga partitură cu aceeași plăcere. Te mai aștept.

Ela