Poezie
Pomul uitării
...pasiuni minerale
1 min lectură·
Mediu
în tot ce-i crud
se ascunde șarpele cu picioare
și apa de ploaie
din frânturile propriului contur
așteptând
reconstruirea instinctului
ai învățat să scormonești
în unduirea golfului până la nor
apoi să îngropi acolo sfârșitul
zilelor tale
dar ia aminte, omule
unele fire de iarbă se privesc doar cu ochii plecați
sau aruncați printre alte grăunțe
în așteptarea păsărilor
îmi tulburi liniștea cu pașii tăi
nenăscuți
de aceea ochiul rotund să-ți fie propriul temnicer
tot ce vei dori să uiți va fi pădurea ta
cu sâni de cleștar
și orice cărare oasele bătătorite ale unui mort de iubire
mărginind pâlcuri de stele
ieșite din pântecul ce ne-a vrăjit copilăria
ai învățat să numești în chipuri
printre degete
cât să te umpli de pulbere
sau căderi pilduitoare
ascunzându-te într-o goliciune
dinaintea vederii
cu tot ce-i crud
ca un țesător de mătase
închizându-și departele
sau visând năuc deasupra
trupului de femeie
că luna ar putea fi locuită
privește către sud și ascultă
***
din tot ce-i crud
un Dumnezeu aproape
clandestin...
023365
0
\"ia aminte, omule
unele fire de iarbă se privesc doar cu ochii plecați
sau aruncați printre alte grăunțe
în așteptarea păsărilor
îmi tulburi liniștea cu pașii tăi
nenăscuți\"
Numirea între chipuri, numirea cea fără chip, nenumirea și când poezia se numește Poezie, eu mă plec, îmi plec ochii.
Ela