Ela Victoria Luca

Mulțumesc pentru versiunea în alte nuanțe de sepia, chiar dacă deja cu alte sensuri, destul de diferite cele inițiale, o păstrez pe a mea, fiindcă nu e decât ceea ce doream eu să las în această pagină și nu simt nevoia să conturez alte imagini, să dau alte sensuri, să schimb ce este în mine.

Ela

Cred că uitând aici de albatroși, te-ai lăsat tu purtat de zbor, mai departe, atingând cu ei oriezontul, într-un amestec de versuri care tulbură, fiindcă, deși scriu despre indifenrență, nu știu ce este. Mulțumesc, m-a impresionat poezia ta.

Anana, trăid frumos în noi, e imposibilă indiferența, chiar dacă uneori ți-ai dori să ai măcar doza aceea potrivită. Ai dreptate, eu nu am cum. :) E sacrul din iubire, ce îmi atinge nisipurile. Atunci când sunt.

Ela

Mulțumesc, pentru că ai văzut paralele, indiferent de coordonatele exterioare sau interioare. Fiindcă mai ales ai văzut sensul acelei căi spre înțelepciune. E cea mai grea cale. Odată aleasă, Ochiul veghează.

Ela

parfumul:) Li. apropo: suskind, sigur o știi, deși nu are santal. :)

Fiindcă ce este să fie, este. Fiindcă ce va fi cumva există înainte să se întâmple în concret. Fiindcă amintirile sunt în noi, chiar dacă uneori le ascundem în nisip. Fiindcă toate acestea au aprfumul lor. Și o anume frumusețe, eu am scris. Mulțumesc pentru că m-ai citit cu inima largă.
Ela

MiCa, îmi place că ai surprins acel de 7 ori 7, 2 și 7, 27 etc. Înaltul e dincolo de dureros, cel puțin așa îl simt eu. Iar cei ce își iau doza potrivită de indiferență rămân cu nisipul și umbrele întregi. :)


gelu, cumva fiecare lucru, loc, om, timp pe care îl iubim lasă în noi amprente. Sunt amintirile noastre esențiale, fiecare le simte de o anumită aromă. Parfumul meu e de lemn alb de santal. Despre descuamarea umbrelor, timp și nisipuri vor curge spre a scrie. Iubirile sunt rare, nici măcar șapte. Una singură este esențială. Aceea nu se poate conjuga la trecut. :)

Ela

Nu știu de ce uneori grăirea în nuanța sincerității aduce în poesis o lumină aparte, ca și cum dezvăluirea de sine, trecerea prin diferitele noastre mări interioare, este calea cea mai simplă către liric, într-un actual atât de tulburat și turbulent, într-un cotidian prea alert, care abia atinge anotimpurile inimii: \"neliniști precare\", \"dezamăgire\", \"blestem\"... \"măruntaiele copilului din mine\" (superbă imaginea resturilor copilăriei din noi)... și peste toate acestea \"soarele răsare și peste buni și peste răi\". Trezit din somnul gândului, \"soarele răsare oniric\", ca și cum prelungirea noastră în vis este doar o altă realitate, o altă descoperire de sine, un drum pe care umbrele vin, sub aceeași lumină solară.
Metaforele tale aici vorbesc despre suflet, aduc sens acolo unde un altul își pierde sensurile sale, căutându-se în apele poeziei, ca-ntr-o oglindă ne-deformatoare.
Am decupat și versurile care mie îmi vorbesc cumva prin atriul stâng și prin tot sufletul:

\"mă lași mereu pentru alte timpuri în noaptea brazilor cerniți de alb
doar buze priviri și o pace adunată în palme - neliniști precare
fiecare cuvânt clocot de uimire ascuns în lumini risipite - minciună
din care doar eu refac rămășițele unui vis - dezamăgire blestem
știu lumina obscură cade din stele – povești enigmatice
deasupra noastră doar cântecul ce-l port ca semn de îngropare
cerul murmură oniric – când nu mai ai timp totul e zadarnic\"

Nu știu cât mai doare rostirea însângerată, eu las cuvintele să tămăduiască. Și lumina să fie aici, unde își are prezentul sensul, nu doar amurgul.
Să îi ierte Domnul pe cei ce nu știu ce fac, asta mi-am reamintit în ultimele zile, asta mi-au re-spus versurile din finalul poemului tău, Maria:

\"amintește-ți când vei privi pumnul acesta de țărână
că nu demult
ți s-a așezat
căuș în palme\"

Daniela

simte ce te întreb, departe de ape, în căuș port mereu același nisip, ca cel de su pleoape, când nu mai aud cuvintele picurând ceară, încet, peste marginile lumii. simte ce întreb, când am de crescut întâi eu din mine, apoi mine din altă mână, niciodată prea mult văzută în_cerc. și am înțeles să ascult dincolo. frumoasă e scoarța întrebărilor, când se descoperă.
să veghem miezul. :)

Ela

Dan, e mult \"târziu\" repetat aici (în titlu pune \"r\"), oricum este redat și prin comparații, metafore etc., petru a apărea și ca atare. Think about it.
Mi-a plăcut:

\"e târziu și tu îmbălsămezi oasele tale
ce-ascultă o moarte târzie
prea devreme adusă la mal
de vâsle de carne\"

Daniela

Adorabil dialogul acesta imaginar, viu, jucăuș, aerisit, discurs bine dirijat, cred că orice cititor rămâne - cred eu cel puțin - încântat, prins și de autoironia ușoară, și de ambivelanțiala primire a noului, și de \"atacul la adresa virusului\", nu doar pe virtual. E o poezie interfață perfectă între inside și outside, foarte bine realizată.
Recomand. Cu sau fără stele, este poezia acestor zile/vremuri.

\"nu cred în dragoste domnule kaspersky av nici în dumnezeu
respect așa se cheamă firma care mă păzește îi fac reclamă
vezi pe google numai te rog
să nu leșini
numele meu duce și la pagina lui adrian păunescu și la justiția
și la multe alte prostii la andreea marin etcaetera povești
numai la ziua de mâine lângă cine îmi doresc eu nu duce\"


Ela

\"Mama gemea de durere privindu-și visele murind unul după altul.
Un copil sănătos creștea în ea
ascunzându-și zâmbetul cu ghearele strânse în pumni.\"

Remarc capacitatea de redare a unei legături pshicie indelebilă mamă-copil, cea prin care se transmit cu sau fără conștientizare, forțele instinctuale, dureri, temeri, dezamăgiri, dolii, absențe, prezențe, pierderi, vise, fantasme, se transmit copilului, lăsându-i dincolo de zâmbet, \"ghearele\", spre a se apăra, primele mecanisme necesare supraviețuirii.
M-a atins poezia aceasta, bine construită ideatic și imagistic, remarcabilă prin mesaj. Cel puțin din punctul meu de vedere.
În afara finalului, deosebit găsesc:
\"Un salt imprevizibil
îmi făcea tendoanele embrionare să zvâcnească\"
și
\"animale stilizate mureau
de fiecare dată având în ochi aceeași privire uimită.\"
În istoria și pre-istoria noastră sunt deja înscrise \"planurile de atac\" și \"drumul spre ucidere\". Greu mandat avem, să le putem transcende.

Ela

Din cele trei poezii pe care le oferi cititorilor astăzi, eu o aleg pe aceasta, aș fi schimbat titlul, fiindcă știi nuanța ironică (\"m-ai lăsat cu ochii-n soare\"). Mai ales că ideea este îndeajuns de gravă, sau așa văd eu \"îmbălsămarea în umbră\". Să îți las aici câteva nuanțe din paleta mea subtilă.

Ela

\"A rămas în picioare între noapte și cuvinte.
Despărțindu-le.
Noaptea va trece peste pagina albă.
Privește, fără să vadă.\"

Am ales și litera D, spre a privi dincolo de spațiile întunecate, spre a vedea dincolo de priviri, lumescul se poate Desfira, spre un Deux sau măcar spre ceea ce noi numim ca fiind D.

Mulțumesc de lectura acestui Alfabet al Ființei, Marlena.

Daniela

Uite că în timp ce Andu cel cu Bobadil îmi lăsa semn de bine primire a de-dublării mele spre a deschide porata către cititor, eu tomnai schimam descântarea aceea care suna ca nuca în perete. Rombul acolo, cu est-vestul, cu planul abscisă-ordonată și punctul acela care e midhe nu zero, are sens de busolă :), nu îl schimb. Și pe Mahler nici atât, fiindcă abia l-am ascultat și a fost în ton cu ce scriam p-aci. Sper să nu fii dezamăgit că am ales să schimb o singură corectură din trei. Gracias.

Ela

Nicolle, tuai aprcurs cumva spațiile invers, urmarea zborului, ca și cum ai fi întors clepsidra. Sau ai fi văzut balerina dinspre o cupolă. Mulțumesc.

Ioana, ai perceput foarte fin spațialitatea aparentă, spectrală, oblicul, transversalitatea, secvențialitatea, relativizarea. Mulțumesc și mă bucură că ți-a plăcut.

Nicholas, e mult mai puțin ermetică față de poeziile sau textele mele ermetice. Și aici e cumva o transparență incoloră a cristalului de stâncă. Albastrul e lăsat deoparte. Mulțam de semn.

Ela

contemplare?

Și de nu-l poate vindeca vreodată,
Iar mușcătura lui o fi fatală,
Să tot găsească omu câte-o fată
Să-l vindece instantaneu de boală!

Mulțam, Mihai, bun venit în sferele mele de scriere. :)

Daniela

Într-o zi s-a înălțat cuântul spre marginea iubirii, ca și cum s-ar fi privit în oglinda unui martie nepământesc, din care înmugureau magnolii argintii, disnpre nordul nostru spre sudul fără limite, aspațial. Funiile, cele ce aduc sufletele în lanțultrăirilor, prin nașteri și morți succesive, sunt înnodate mult mai înalt, mult mai departe de omenesc.
Închide-te în minune, umblă ca și cum nimic nu o poate răsturna, precum în șapte o oglindă, fiindcă:

\"iar vine dragostea aceea mare cade ca o sărbătoare într-o zi proastă
iar când să mă aplec să beau apare mâna a treia albastră\"

Ela

Tu ai văzut piruetele prin spațiul abia definit al spiritului, după ce căderea în suflet pământesc ne face să iubim ca și cum am căuta secunde absente din celălalt. Să nu mai piară, să nu mai...
Mulțumesc, deosebită tălmăcire..

Ela

Sosso, intru tiptil să nu deranjez, așa cum stăteam pe poante când recitam despre viorile tale, la eliad, fiindcă nu ajungeam la microfon.
tu știi că în șase luni ai crescut cât mulți alții în șase ani?
OOps, asat trebuia să nu o spun! ;)

La mulți ani de poezie.ro, poezie, ro... poezie toată să fie.

D