amintiri de santal

și se întâmplă să gasesc printre pescarusii de santal
nisipuri,
de fiecare dată, marea e plina de spini,
spini sunt plini de umbre,
de 7 ori cate 7,
mai dureros decat zborul,
inaltul.

Cei care raman indifenti, au de castigat mai multe fire de nisip?

La tristețile noastre de toate zilele mai adăugăm una. Mereu spunem că e ultima... Cu fiecare regret mai pierdem cîte o umbră,așa cum șarpele își pierde pieile. Dar... după fiecare piele pierdută căpătăm o nouă înfățișare. La o nouă înfățișare ni se potrivește o nouă iubire...Cînd spunem că e ultima vom jindui toată viața,dacă nu cumva am înlocuit ultima umbră fără să primim nimic la schimb...Indiferența atrage indiferență...apoi excludere... apoi...
Vreau să mă gîndesc numai la lucruri pozitive.
E o plăcere să stăm de vorbă.
Vom continua să vorbim...

MiCa, îmi place că ai surprins acel de 7 ori 7, 2 și 7, 27 etc. Înaltul e dincolo de dureros, cel puțin așa îl simt eu. Iar cei ce își iau doza potrivită de indiferență rămân cu nisipul și umbrele întregi. :)


gelu, cumva fiecare lucru, loc, om, timp pe care îl iubim lasă în noi amprente. Sunt amintirile noastre esențiale, fiecare le simte de o anumită aromă. Parfumul meu e de lemn alb de santal. Despre descuamarea umbrelor, timp și nisipuri vor curge spre a scrie. Iubirile sunt rare, nici măcar șapte. Una singură este esențială. Aceea nu se poate conjuga la trecut. :)

Ela

placut poemul tau, Ela, cu tot cu nisip sau in special nisipul.alunecam in timp precum nisipul in mainile noastre.\"imi voi aminti/ nisipul pierdut\".nisipul a tot curs in acea clepsidra pe care noi doar am privit-o fara sa reusim a face ceva, poate si datorita faptului ca nu stim sa luam \"doza potrivita de indiferenta\". o amintire, o intamplare e ceva din noi, dublul nostru, umbra pe care o pierdem.a fost si va mai fi... interesant amestecul de resemnare, tristete, un pic de optimism, regret...

Fiindcă ce este să fie, este. Fiindcă ce va fi cumva există înainte să se întâmple în concret. Fiindcă amintirile sunt în noi, chiar dacă uneori le ascundem în nisip. Fiindcă toate acestea au aprfumul lor. Și o anume frumusețe, eu am scris. Mulțumesc pentru că m-ai citit cu inima largă.
Ela

parfumul:) Li. apropo: suskind, sigur o știi, deși nu are santal. :)

frumoasa poezie si de aceea am incercat s-o remixez. imi cer scuze daca nu m-am ridicat la nivelul variantei originale. iti multumesc pentru intelegere.

nu ti se potriveste sa iubesti in doze potrivite, aluneci mereu din tine in amintire si-i asa de frumos...printre fire de nisip iarna se inchide in mare, algele scriu direct pe inima despre marea LUI trecere, umbra isi aminteste fiecare fir de nisip calcat...

frumos curg gandurile tale ca niste ceasuri de nisip,
frumoase alunecari printre aminitiri

cu drag Anana

Cred că uitând aici de albatroși, te-ai lăsat tu purtat de zbor, mai departe, atingând cu ei oriezontul, într-un amestec de versuri care tulbură, fiindcă, deși scriu despre indifenrență, nu știu ce este. Mulțumesc, m-a impresionat poezia ta.

Anana, trăid frumos în noi, e imposibilă indiferența, chiar dacă uneori ți-ai dori să ai măcar doza aceea potrivită. Ai dreptate, eu nu am cum. :) E sacrul din iubire, ce îmi atinge nisipurile. Atunci când sunt.

Ela

Kafka are o povestire in care pedeapsa era scrisa pe spatele condamnatului de o masina infernala. Scrisul pe inima ar fi o solutie simpla de cind cu tehnologia nonintrusiva moderna.. dar captarea celei a 78-a amintiri la malul marii, pe nisipuri miscatoare, cu un tip/tipa care iti place .. mi se pare o sarcina mult mai complicata. uneori imposibila. Rameau .

sa ierti pe ai tai intr-o zi de 7 ori cate 7
sa iubesti de 77 de ori,
Marea, ca un copil al vânturilor cernut prin sita timpului odata cu fiecare granula fina a iubirii simple si adevarate.


cu drag,
erika

Ela draga mea, lasa amintirile acelea in urma si treci mai departe cu capul sus. inca te simt ranita...

\"am încercat să iubesc simplu / nu am știut să iau doza potrivită / de indiferență / eram surdă / auzeam numai marea / închizând iarna în urma ta\" reprezintă secvența cea mai reușită, practic esența acestui poem evanescent și imponderabil, asemănător unei dantelării țesute din lumină. Sunteți pe drumul cel bun.

O greșeală frecventă pe care o facem când iubim e tocmai cea surprinsă atât de frumos în strofa a doua a poeziei: \"nu am știut să iau doza potrivită/de indiferență\"... Abandonul total nu mai e \"la modă\" în iubire, trebuie să fii vigilent... nu \"eram surdă/auzeam numai marea\"... Poezia emană multă sensibilitate. Cred că e metoda ta de a dilua durerea unei lăsări în urmă...

Adrian, mulțuemsc pentru jocul de dincolo de amintiri, tot ce rămâne cumva neasfințit este semnul de 7 sub care stau uneori 2 oameni. Împreună sau nu, nici nu mai contează aici, pe nisipuri.

Erika, da, este cumva ca în povești, de 7 mări, 7 țări, 7 întâmplări, 77 de timpuri sparte într-unul singur, precum o clepsidră. E frumos acel verde-alge, așa cum l-am văzut eu de mic copil. Mulțam, pentru cum îmi asculți cochilia-suflet.

Alina, spre o mirare, amintirile ne construiesc, noi am trecut prin acea experiență, de noi depinde să luăm ce rămâne pentru a fi iubind încă. În rest, doar nisipuri, fără formă. Mulțam.

Mircea Florin Sandu, într-adevăr acolo mă simt și eu întreagă, în acele versuri. Mă bucură că ai ales ce mă definește mai bine.

Nicoleta, cred că și indiferența are nuanțele ei, de aceea \"doza\" se referă la o anume măsură. Uite, negrul e uluitor atunci când are reflexii de albastru sau verde sau sidefiu. :)

Ela