absența mea

Ei bine, da! Un poem pe care-l asteptam de o vreme incoace de la Daniela Luca, un poem in care, inchizandu-se un pic in sine ne arata si noua, poporului cititor, o deschidere neasteptata spre un univers, fie el si al dezamagirii, dar pe care parca-parca il identificam ca apartinandu-ne.
Remarc aici un progres, acea dedublare necesara a autoarei pentru ca versul sa devina si al cititorului sau, sa nu ramana pe veci proprietatea celei ce l-a conceput.
Sigur, mai sunt inca \"proprietati intelectuale private\" ale Danielei Luca pe aici, Mahler, rombul, ca sa nu mai vorbesc de \"descantarea lemnului\", dar salut chapeau-bas progresul si zic:
Bravos,
Bobadil.

Uite că în timp ce Andu cel cu Bobadil îmi lăsa semn de bine primire a de-dublării mele spre a deschide porata către cititor, eu tomnai schimam descântarea aceea care suna ca nuca în perete. Rombul acolo, cu est-vestul, cu planul abscisă-ordonată și punctul acela care e midhe nu zero, are sens de busolă :), nu îl schimb. Și pe Mahler nici atât, fiindcă abia l-am ascultat și a fost în ton cu ce scriam p-aci. Sper să nu fii dezamăgit că am ales să schimb o singură corectură din trei. Gracias.

Ela

...nu speram nici macar la o singura corectura! :-)
Placer,
Bobadil.