Ela Victoria Luca

Răspund acum, fiindcă prea târziu voi veni spre a răspunde apoi. Am modificat prima ta sugestie. La a doua nu pot, nu pot renunța, crede-mă. Mai ales că e din zodia celor iubiți, și ca om, și ca spirit, ca tot. Da, nu e tristețe, e împăcare, acceptare, veghe. Mulțumesc. Mult.

Ela

Balerinele își continuă dansul, apariții albe, apariții negre, uneroi doar roșul e imposibil. Bărbatul acela își joacă moartea ca ultima viață. Mulțumesc, Cristina, pentru rezonanță.

Ela

Eu scriu. Unele poezii au fost scrise în anii trecuți și doar postate aici, dar nu făceau parte din volum. O parte din poeziile de aici sunt deja cuprinse într-un volum apărut recent. Iar majoritatea sunt scrise pur și simplu așa, odată cu lumina zilei sau a nopții. Mulțumesc mult.

Ela

Mulțumesc, e ca și cum nu ai ști cine pe cine trăiește aici, omul fantoma, sau fantoma omul. Mă bucur că ai văzut sensul de amintire și de spirit aici.

Mariana, mulțumesc pentru trecere, uneori încărcătura metaforică e un suflu abia respirabil.

Ela

Dacă atât ai putut să vezi, bărbătește vorbind, e greu admisibil. Dar cu limitele perceptive ale omului nu mă pot pune. Are el grijă să le depășească oricum. Regret comentariul tău, sara bună.

Ela

Ai avut dreptate, mulțumesc, e mult mai coerent acum, totul. Să mai treci.

Ela

Uneori e departe privirea, îngreunată de gânduri, alteori cafeaua devine mai dulce ca ziua care începe din miezul nopții, fără somn, acolo unde nordul nu mai este decât o plecare spre altă gară, printre coperte de cărți, călători fără lumini și doar albastrul de ceruleum pe o mână firavă. Poezia aceasta este ca o pictură pe o biserică moldavă. Eu așa o simt, așa o păstrez, fiindcă poetul aici își poartă demn plecările toate. Mulțumesc pentru a cincea poartă, a intuiției și a a-percepției.

Ela

Ne bucurăm să poți veni. Au fost câteva propuneri spontane, nu decizii. De aceea, te poți înscrie și acum. Este posibilitatea să te prezinți împreună cu Gelu Diaconu, în duminica în care este el programat. Te rog scrie pe adresa de mai sus, editorului șef. Mulțumesc.

Ela

\"ce neverosimil\" și penultima strofă aduc ceva acestei schițe, e și aici o linie anume. mă voi gândi, iar dacă voi simți că e mai bine, voi renunța. mulțumesc.

Ela

Dorin, mă iartă, acum am găsit aceste însemne, da, mi-amintesc ghicitoarea, eu am aflat-o în clasa întâi, când deja scriam scrierea, citeam cărticele și mă plcitiseam când ajuzeam în jur \"maaaa... maaaaa...\". Atunci am învățat să am răbdare și că unele lucruri nu le poți avea decât la timpul lor. Mulțam.

Anca, mult mi-a plăcut, cumva aproape de simțămintele și ruga de aici, aproape de gândul secund în care se îmbracă poezia spre a transmite mai departe, inspirație. Mulțumesc, m-a impresionat darul tău de poezie.

Ela

A se corecta punctuația, se pune spațiu numai după semnele de punctuație, nu înaintea lor. Ca în orice pagină de carte. Mulțumesc.

tăcerii, se întâmplă. cam așa e corect

Mulțumesc, datorită ochiului tău bine privitor dincolo de straturi, despărțind timpul în felii simetric-concentrice, am înțeles că acolo, strofa aceea avea nu defectul tăcedrii, cum se întâmplăm, ci calitatea: acea tăcere verticală. Am schimbat, deja capătă alt nivel de percepție:

fiecare cuvânt i se desprinde
ca o coajă de rodie
dezvăluind un roșu imposibil
într-o pasiune verticală

E atât de potrivită stării descrisă, încât sunt nevoită să tac. Și să dau acum logout, pentru trebi posibile. :)

Ela

Mulțumesc, ai văzut cum strădania este să dau fiecărui om visul drumului, să îl dau pe sine lui însuși, și apoi timpului să mă las ca o simplă secundă, cu forma de cioplitor aleasă.

Ela

Emilian, schița aceasta nu poate cuprinde necuprinsul, de aceea este imposibil cuvântul. Nu știu cum, uneori reușite sunt cele cu soț, alteori cele fără soț, strofele apreciate. O fi ceva schițat și aici, în roșu.

Ioan, de nu ar fi fost peșterile, nici descoperirea spre cer nu ar fi urmat, iar Femeia nu și-ar fi aflat roșul. Mulțumesc.

Cristina, e în fiecare fir de iubire o împletire cu sacrul, alb, altfel și nașterea noastră ar fi imposibilă, cu atât mai mult în peștera aceasta a sufletelor. Mulțumesc.

Ela

Anana, cred că este cea mai bună poezie a ta, de când îți citesc eu scrierile. M-a impresionat deosebit intensitatea ideii, mesajul, forța prin care ai transmis imaginile, claritatea discursului, logos neaglomerat de figuri de stil, estetica este vizibil aleasă cu grație.
Un poem de pagină principală, felicitări.
Desprind pentru acum:

\"mai întâi le smulgem adevărul apoi
scuturăm apa morții cu pești cu tot
din ochii orbi\"

(aș fi renunțat la \"trăiți în zadar\" sau aș fi exprimat altfel, dar chiar și așa e bine, o imperfecțiune aduce creația mai aproape de privitor)

Finalul este grav și înțelept. Mulțumesc pentru prilejul lecturării.

Ela

Dinspre durerea nerostită, nemanifestată se poate în continuare scrie în tăceri, ascuns într-o sticlă mată. Gleznele se sparg când vibrația este aproape dincolo de trăibilul firesc. Mulțumesc pentru simțire.

Ela

Fiecare chip lasă o amprentă, în arca sufletelor, purtând-o, noi îl ducem mai departe, cu fiecare vis deschis reverberărilor, cumva, în invizibil. Sunt ape care ne cuprind pe toți, noi, pietrele Domnului, iar părinții, departe de înstrăinare, sau înstrăinați, nu uită să ne aștepte, aici, pe pământ, acolo, în cerul de unde toate (ne) vin. Frumos ai lăsat azi poezie poeziei. Mulțumesc pentru lectură, am transmis-o și lectorilor, pe calea privirii.

Ela

Mulțumesc, Florin, ai parcurs, odată cu autoarea, metamorfozele de la starea „glială”, cleioasă, mlăștinoasă, vâscoasă (nigredo), la necesara dezlegănare spre a te putea îndrepta spre ardere, mistuirea „impurităților” (rubedo), î magma aceea lăuntrică ce are în ea și păcate, și instincte, și profan, pentru a căuta „chipul” acela călăuzitor spre lumină, ce îți îndrumă „crucea” spre sacralizare. Ploaia nu e decât o apă binecuvântătoare, aceea care aduce lumina. Este o altă ploaie decât cea inițială, care a dus la mlaștină. Iar metamorfoza continuă. Deosebit comentariul tău, admirația mea.

Ela

Cezar,gândurile tale alături de acest poem, îi dau o frumusețe înaltă, fiindcă ceea spui tu despre el, cuvântul întâi și dragoste, adevăr este, dinspre anima mundi, spre omul nostru sculptat în piatră, mereu născătoare de albastru. Mulțumesc, deosebit ai privit, deosebit vezi subtilul.

Cristina, suntem căutători, prin esență, atunci când hotarele nu își mai au sensul, când nu pășim decât printe\'re atingeri, cumva vizibilul nostru se înalță din piatră spre departele cer.
Ai pășit pe toate cele trei trepte, mulțumesc.

Ioan, ce distanță poate exista între neînțelesul dintâi și ultima înțelegre posibilă, nimeni nu poate rosti decât cu graiul pietrei, aceea de munte, atât de stâncoasă încât nu știe plânsul, pieirea.
Mulțam.


Emilian, tu ai văzut rotundul, perfecțiunea din creație, acel rotund născător ce ne așteaptă să îi fim iar, dincolo de orice neputință.
Mulțumesc, doinirea pietrei ascult.


Tiberiu, uneori cuvintele sunt alese, alteori închipuiri, sunt și clipe în acre se cer a fi doar manifestate, în tăcere ori nu. Mulțumesc pentru cum ai ales.

Adriana, tu mi-ai lăsat o piatră de lumină, îtr-o liniște precum în altarul bisericii, în seri de mai. Mulțumesc.

Valeriu, cel ce îți rămâne în suflet pietruit nu are voie să moară, e rugă, nu imperativ, căci daltei (permite-mi să las așa, condensat daltă/deltă, chiar dacă pluralul este \"dălți\", eu aleg această \"inovație\") îi este menită redescoperirea formei spre timp, dincolo de om.

Ela