desprindere. din lumen se ridică trupuri lichide

perferie :P
poezia asta e un fel de lacustra maladiva, abominabila. imi place, e pe stilul meu.

ela, parca vad o gonire din rai. as reface versul \'ieși în afara ta\' cu iesi din tine, pt. ca mi se pare putin pleonastica zicerea.
oricum, umilinta de a nu mai avea trup in lumen, sau gonirea dintr-un rai care nu permite fuga pe orbite, mi-a placut foarte mult. oricum, se vede stilul tau profund, pe alocuri grav.
numai bine

Am perceput o realitate lichefiată, în care “ești condamnat să te scurgi”, până când lăuntricul este condus de “frica originară”.
Într-o atmosferă delirantă, halucinantă, lucrurile își pierd consistența, orizontul percepțiilor se “strânge spasmodic”, iar eul se divide în “ceilalți”, care încearcă eliberarea de trup.

un poem cu autodescriere : enigmatic, delirant, spasmodic, invaluit in \"frig\" ancestral. O apocalipsa a trupului, o dematerializare... E morbid dar accentul grav e cat se poate de poetic. Si totusi intrebarea indirecta ar fi cum am putea prin noi insine si mai ales prin imaginea noastra in ceilalti, sa ramanem invaluiti de lumina?
Si exista un cuvant-cheie prin care se anuleaza un scepticism radical, \"fluidele\" acelea arata ca nu suntem facuti numai din materie!

se ia distanță față de propriile focare / puncte cardinale / origini. îndepărtare sub forța instinctului. patinare dinspre sumar spre concret, dinspre sine spre exterior pînă la rampa intangibilă de la granița cu subconștientul. desprinderea. demers relevat dictalmente prin acel \"fluid\" mai mult decît fundament al energiei interioare din trupul ce se arată a fi cel supus metamorfozelor. este chiar energia. necesitatea unui mai mare aport de forță pentru a curăți / dizolva umilința din mijloc spre margine în spațiul obscurizat de neliniștele cognitive. conștientul fiind la mijloc, rămîne la stadiul răzvrătit, purtat de aparența că exteriorul ar fi cauzalitatea constrîngerii cînd de fapt toată \"aprehensiunea\" vine dinăuntru. și anume fluidul din ceilalți care fac parte nemijlocit din tine / lumea ta, mărturisește umilința trăită prin desprindere. sau invers, desprinderea drept consecință, subliniind fragilitatea liniei de graniță.

Ciudată viziunea asta dumnezee care dă adâncime textului \"ești condamnat să te scurgi
să inunzi cu apele tale masculine
somnul tatălui\" !

Victor, lacustră, acvatică, fluide ale nașterii/morții, da, aici se regăsesc.

Ștefan, refăcut versul, aveai dreptate; e o umilință greu de trecut această lipsă de trup în lumen.

Răzvan, lichefierea interioară, scugerea din tine, prin toți porii, ce te face să te dizolvi în alte realități, sau să devii purtător al celorlalți fluzi în tine.

Violeta, greu de spus de este autodescriere, e o relevare onirică. Pentru mine, dematerializarea nu presupune moarte. Nu moartea spiritului.

Ecaterina, este o dublă desprindere, astfel încât să poți extinde spațiile de percepție a ceea ce există ca mișcare în tine, în lumen, fluiditatea nu face decât să dea o mai mare capacitate de a-ți modela limitele. Atât cât este posibil într-un moment t.

Ioana, uh, ai prelins în tine exact versurile-nod din care s-au desprins cuvintele/gândurile/imaginile/visul.

Mulțumesc frumos tuturor,

Ela