frica ta, poete

rămâi credincios ultimei
amintiri din pământ
acolo crește frica ta
de cuvinte

te aprob zambind amar. multumesc, atat pot spune.

...da-le naibii de iluzii poete scrie asa cum simti...
...(cuvintele mele`s de prisos)...acolo creste frica de cuvinte. (pt. mine adevar graita`i)
Raman credincios...
Octavian,veanu Sergiu, blajan
Permite-ti decolare?
Eu vreau sa simt vibratia...

Ionuț, însămânțate în pământiu, temerile (și nu doar) noastre pot creșete până la înălțimea cedrilor uneori, alteori se fac vrej (ca în povești) și ating cerul. Așa se trăiește uneori și prin viață, și prin poezie.

Octavian, da, scriind cum simți, elaborând prin gând secund, derulând imagini exterioare, interioare, ascultând o muzică a cuvintelor. Iluzile își au rostul, doar să nu acapareze realul, realitatea. :) Mulțam

Ela

nu cred ca ela vrea sa dea definitii, nici cum trebuie scris, nici nu face un retetar de cum se produce poezia. e optica sa asupra limbajului, o suprafata de semne in care tensiunea intre traditie si inovatie da nastere artisticului. privind in micro-text, intorsatura figurilor de stil incarca de putin \"barochism\", in sensul bun al termenului.
te citesc cu placere, ioana

Ochiul tău căutător de arte vede stilul arhitectural din această construcție în versuri. E barocul, cumva. Am încă înclinații spre el, nu doar în literatură. Mulțumesc.

Ela

MOARE CATE PUTIN... ...cel ce se transforma in sclavul obisnuintei, cel ce nu calatoreste, cel ce nu citeste, cel ce nu stie sa asculte muzica; ...cel ce evita pasiunea, cel ce isi distruge dragostea, cel ce nu se lasa ajutat, cel ce evita emotiile ce invata ochii sa straluceasca, oftatul sa surada si sufletul sa vibreze; ...cel ce nu risca certitudinea pentru incertitudine pentru a-si implini un vis... ( Pablo Neruda )si toate acestea le putem avea daca stim sa iubim cuvantul in frica de credintei pe pamantul amintirilor.

\"poete inventează și alte litere
fii tu creatorul secundei
în care se vor iubi
ajută-le să nască în locul meu
ca și cum ar fi
femei de verbe
femei de adjective
încă ascunse în ochiul bărbatului\"



cu mult drag,
o femeie de verb
erika

...chinurile facerii într-un alt plan.O consoană frigidă poate fi oricînd împreunată cu o vocală dornică de a o scoate din drojdia lucrurilor.Poetul este cel ce alege,cel ce explică,cel care nu părtinește.O consecință a abilității mimetice într-o existență magmatică...Poate așa se materializează întîmplarea perisabilității omului.
Ne mai citim.

Daca vb despre litere, poeti, vocale si consoane, in vresuri ca cele de mai jos, nu pot sa nu zic: mai, mai, mai, ce stofa marfa :)
dă-le naibii de iluzii poete
scrie așa cum simți consoana
virgula minții tale
întortocheată până la neputință
Placut.

noi nu gandim, traim! traim simplu, sriem simplu, ca si cum am devora poezie in ritm de manele.
nu sunt de acord sa raman \"credincios ultimei / amintiri din pamant / acolo (unde) creste frica (noastra?) / de cuvinte\". mi-e teama (doar) de cuvintele rostite fara mine, de imaginile cu Veta cocotata pe garduri sau de realitatea lu\' Vasile care sta cu furculita-n fereastra, atacand tramvaie. de manele poetice sunt satul (as putea scrie mii), dar de iluziile mele poetice, niciodat\'.
sa scriu asa cum simt \"consoana, virgula mintii mele / intortocheata pana la neputinta\", e ca si cum as darama literele, punand in locul lor pietre... si as vorbi scuipand nisip in desert.
sunt de acord (insa) sa fiu \"creatorul secundei\" (atat timp cat ea ramane vesnica reluare de clepsidre vii).
NU CRED IN POEZIA CARE URMEAZA REALULUI ( CEL MAI APROPIAT SI CEL NEADEVARAT ).lumea e o secunda pentru care treb\' sa traim vesnic. poezia e o vesnicie pe care o scriem secunda cu secunda, eliberati de aceste realitati neinsemnate.

eu cred în poezia care urmează realului ca un câine furișându-i-se pe la spate și înfigându-și caninii în bucile acestuia, măi cornele ștefan ghica
iar ție, ela, ți-e o țâră frică de frica ta și de-a altuia :P
că ai fost cumințică aici

Erika, Neruda sau orice alt iubitor al esenței cuvintelor, are drepate atunci când spune că moare câte puțin cel care...Cineva ar răspunde cu cinism: ei, și ce? oricum murim câte puțin. Și eu, la cinismul acesta aș răspunde: pentru mine contează și cum trăiesc, și cum mor. Mulțumesc.

Gelu, nu știu dacă poetul explică. Un poet care se lasă în explicativ, teoretizează, descrie, justifică. Poezia este dincolo de ele. Și știu că aici ar fi multe de scris. :) Mulțam, existența magmatică... bună idee, o continui?

MiCa, cum să nu îți placă tocmai ție libertatea interioară, tentația de a sta de vorbă sincer cu tine însuți și de a te scutura de colb și balast? Mulțam, ai ales strofa potrivită.

Iulian, io-te cum te plasași mătălică pe un registru agresiv din stadiul anal de evoluție psihică a individului și îți spun că nu e chiar greșit, fiindcă despre asta a scris mult cineva care a decedat acum câteva zile: Janine Chasseguet-Smirgel. Și nu doar ea. :) Mulțam, chiar dacă acel registru trebuie depășit, pentru autentica trăire în poesis. :)

Ela

Ștefan, eu cred în poezia realului câtă vreme realul conține poezie. Și dacă în acel real există îndeajuns de mult frumos cât să mă poată hrăni sau dacă acel real efrumos există și în lumea mea lăuntrică, atunci secundele creatoare ne sunt date. Noi doar le urmăm.

\"consoana aceea frigidă e de vină poete
nu vrea să simtă vibrația
plăcerii de a striga
O până la capăt
și să boteze peste douăsprezece luni
fiul din familia cuvintelor
cu mamă și tată în loc de prefix\"

Născută, nu făcută, poezia îmbracă abstractul numit Idee în haina cu care se va alătura la simfonia lui ESTE.dacă acest drum reprezintă o plăcere sau o instinctuală nevoie de regăsire a echilibrului, e o altă, tainică poveste.

Ascult din cuvinte simfonia, așa cum tu scriai, acstui A Fi. Acel ESTE care ne amintește să redescoperim cuvântul, poezia. Mulțumesc.

Ela