CEZAR HAIURA

Genunchii gemeni și-au mijit sărutul, Prin palme cu durerea scufundată În fire lungi care-și trădează lutul Se scurge îndoiala sugrumată. Izvorul meu năpăstuit de buze S-a ridicat cu greu din

S-a rătăcit speranța prin parcări, Contemporanii monștri o sfărâmă, Pe înălțimi trec rânjete călări Legate cu fuiorul de parâmă. Se-ntinde străveziul pe picioare, Prin lacrima ce s-a uscat,

Prin sala mare, cu mișcări în cerc, Păpuși cu cap de lemn și fundul berc Se străduiesc să hotărască, oare Din toate cine are cap mai tare? Picioare, ochi și mâini se frâng domol Și cranii se

atunci, amestecat cu ploaia dansez lichid pe gâtul tău driblându-ți decolteul cu voluptoasă nerușinare (nicicând n-ai înțeles de ce ploile acide îți înnebunesc sfârcurile) amestecat cu

În lumea mea ostatecii își cântă nemurirea fumegândă, fragede priviri de lamă sfâșie undele curcubeului din cornul abundenței unde nu poți bătători singuratic cărările botezului. Umbrele

Pionii albi șontâcăiau malițioși pe tabla în carouri „noi suntem foștii regi uitați într-un etern pas înainte” caii își scuturau coamele importanți și impozanți rătăcind prin zig-zagul

Aș vrea să te urăsc douăzeci și cinci de ore, câte o secundă pentru fiecare țurțur ce mi-a străpuns nepăsarea. Secvențele în care mor păsările nu mai încap în telejurnal, timpul s-a

Furtuna bate gongul cu ceața ei amară, Predestinată ploaie pe gluga de actor, O viață sub-trăită pe plaja singulară, Ai, matelot sălbatic, al unui gând sonor. Râzând, aduni pe punte cinci

Contemporan cu iarba, nu pot să tot renasc, Tăcuți viței de aur mă calcă și mă pasc; Ascuns dibaci în ciobul îngust de clorofilă Predau algebra vieții stropit cu ploi de milă. Pitit după

Să nu te simți, străine, prea singur printre noi Vom împărți tristețea din plânsul unei ploi Și greierii ce saltă pe urma din grădini Vor împărți cu tine arcușul lor de spini. Vom frânge

Prin vămile sufletului îmi port nemurirea fără accize, sar gardurile ochilor închiși cu impertinența vagabonzilor și mă afund în suflet să-i imaginez replica zborului alb pentru smoala

Peste cadrane-ntoarse cu fața la pereți Văzduhul cerne, albe, cadavrele de fluturi, Tăcerea te îmbată ca șoapta ce-o repeți Iubitei, primăvara, pe când cireșii-i scuturi. Cohortele nebune de