CEZAR HAIURA

Genunchii gemeni și-au mijit sărutul, Prin palme cu durerea scufundată În fire lungi care-și trădează lutul Se scurge îndoiala sugrumată. Izvorul meu năpăstuit de buze S-a ridicat cu greu din

Să nu te simți, străine, prea singur printre noi Vom împărți tristețea din plânsul unei ploi Și greierii ce saltă pe urma din grădini Vor împărți cu tine arcușul lor de spini. Vom frânge

Contemporan cu iarba, nu pot să tot renasc, Tăcuți viței de aur mă calcă și mă pasc; Ascuns dibaci în ciobul îngust de clorofilă Predau algebra vieții stropit cu ploi de milă. Pitit după

atunci, amestecat cu ploaia dansez lichid pe gâtul tău driblându-ți decolteul cu voluptoasă nerușinare (nicicând n-ai înțeles de ce ploile acide îți înnebunesc sfârcurile) amestecat cu

Prin sala mare, cu mișcări în cerc, Păpuși cu cap de lemn și fundul berc Se străduiesc să hotărască, oare Din toate cine are cap mai tare? Picioare, ochi și mâini se frâng domol Și cranii se

S-a rătăcit speranța prin parcări, Contemporanii monștri o sfărâmă, Pe înălțimi trec rânjete călări Legate cu fuiorul de parâmă. Se-ntinde străveziul pe picioare, Prin lacrima ce s-a uscat,

Prin vămile sufletului îmi port nemurirea fără accize, sar gardurile ochilor închiși cu impertinența vagabonzilor și mă afund în suflet să-i imaginez replica zborului alb pentru smoala

Aș vrea să te urăsc douăzeci și cinci de ore, câte o secundă pentru fiecare țurțur ce mi-a străpuns nepăsarea. Secvențele în care mor păsările nu mai încap în telejurnal, timpul s-a

Pionii albi șontâcăiau malițioși pe tabla în carouri „noi suntem foștii regi uitați într-un etern pas înainte” caii își scuturau coamele importanți și impozanți rătăcind prin zig-zagul

Ochiul-linie trădează Trei fotoni ce desenează, Peste umbrele ce mișcă, Opturi prin zăpada-frișcă. Vectori aspri de rugină, Sprint coleric în surdină Suveran curbează jocul Soarelui,

M-ai răstignit cu ochiul tău atent Și tot întrebi dacă mă doare norul, Tăcuți copaci s-au scurs din element, Iar mierlelor nu le mai place zborul. Răchiți cochete-mi vizitează pragul Sub umbra

Tăceri de bronz s-au adunat buchet, Pe trepte ce-și visează cariera Stăm, bieți satiri, în prezumtiv duet Și între noi domnește scrumiera. Revin subtil cărări nepieptănate Din golful stâmt cu

Livezile m-așteaptă, lor le-am sortit mirarea Semințelor călare pe coama de austru, Strivite primăvara cu ochii pe cărarea Ce-și soarbe anevoie tăcerea fără lustru. Din crusta înșelată de vremi

Peste cadrane-ntoarse cu fața la pereți Văzduhul cerne, albe, cadavrele de fluturi, Tăcerea te îmbată ca șoapta ce-o repeți Iubitei, primăvara, pe când cireșii-i scuturi. Cohortele nebune de