Poezie
aids
poem de secol 20
3 min lectură·
Mediu
Printre lacrimi de răchită,
Pe zăbrele muncede
Stă cu viața hăituită
Craiul sorții putrede.
Și-a uita în cui speranța
La intrare în decor,
Îi mai pâlpâie cadența
Unui sânge incolor.
Rar mai spintecă ursita
Cu un început de vis,
L-a pecetluit ursita
În cătușe de proscris.
Soarele mai strălucește
Peste veacul patimii
Și cu raze încălzește
Pe cel mort între cel vii.
Cu un zâmbet ca părerea
Se ridică de pe tron,
Ca să vatăme tăcerea
Zâna florii de beton.
Cu privirea îl momește
Printre boabele de soc,
Gura-n șoaptă-și umezește
A iubire și noroc.
\"Vino, mânzule năvalnic,
Cu zăbala slobodă,
Să aduni prin porți de tulnic
Florile de lobodă.
Lasă-ți sângele fierbinte
Să alinte-n curgere
Piatra inimii cuminte,
Cu săgeți de fulgere\"
Peste buzele de iască
Trece viforul crăpat,
Din durere să renască
Un surâs înmormântat.
\"Fugi copilă neiubită
Din cărarea mea de jar,
Răsuflarea-i otrăvită,
Sângele mi-e chihlimbar.
Fugi frumoaso mai departe
Prin păduri de catifea,
Florile miros a moarte
Când le ține mâna mea
Nu căuta blânda plăcere
Lângă clopotul pustiu,
Cel de-aici e doar părere,
În oglindă e cel viu.\"
Pleoapele dansează tainic,
Peste creștetul duios
Mâinile întind zăbranic
De argint sărăcăcios.
\"Nu mi-e frică de chemarea
Clopotelor fără zvon,
În iubire e scăparea
Pentru soarta de carton.
Am să-ți cânt aspră colindă
Pentru nașteri din urzici,
Dăm cu piatra în oglindă
Și rămâne cel de-aici.
vom dansa prin foi de mură
Valsul vieții monoton
Și vom huidui cu ură
Prdicile din amvon.
Dragostea va face leacul
Pentru zâmbetul crăpat,
Va fi pluta și colacul
Unui suflet înecat.\"
De pe buze se revarsă
Evantaie de chemări,
Drama se preface-n farsă,
Sângele - în lumânări.
Din culcuș de agonie
Se ridică tristul crai
Cu obraz de păpădie
Și cu mâinile de pai.
\"Eu sunt logodit cu soarta
Prin inel de seceră,
Ea m-a sărutat prin poarta
Lemnului de ciutură.
Am băut din nălucirea
Dragostei, pe lunecuș,
Am gustat din fericirea
Susurată din căuș.
Dragostea a fost blestemul
Ce m-a răstignit pe veci,
Nu mai cânt de mult poemul
Șoaptelor, cu buze reci.
Mi-e iubirea otrăvită
Prin perdele fără fald,
Fugi, fecioară, și sărută
Numai mâini cu sânge cald\"
Fuge craiul dus de viață
Prin puhoaiele de fum
Și petrece con de gheață
Peste florile din drum.
Își privește în oglindă
capătul de vis pustiu,
Și zâmbește cu obidă
El, cel mort, pentru cel viu.
Palmele lovesc sălbatic,
Largi întinderi de cleștar
Se prefac prin zvon fanatic
În icoane de amar.
Din potopul fără ape
Curge sânge-n picături,
Dar nu poate să adape
Nici artere și nici guri.
Și-a plimbat pe jos povara,
Prin petale și pereți,
Pârguit ca merii vara,
Must amar ca de bureți.
Roșu otrăvit potrivnic
Sub blestem de secol mort
A făcut din mire schivnic
Fără lacrimă și cort....
Când lumina obosește
Și adoarme-n scăpătat,
Din pământul vieții crește
Floarea de beton armat.
002534
0