Între noi și ieri

Mai întâi spun că aș fi renunțat la ,,o viață inutilă\", ca nevenind cu nimic în plus, doar cu o notă un pic forțată, ca și la explicitarea finală. Era interesantă și suficientă, cred eu, doar inducerea ideii ploii imposibile din prima strofă.
Mi-a plăcut poezia ta și am înțeles nevoia ce te-a determinat să faci o așa alegere. Să simți într-o întunecare uscată.

Am recitit, am reflectat la sugestia ta, ploaia din final trimițând la ploaia de început nu era un arc bine ales, am renunțat la el, iar în loc de viață inutilă am scris nimicuri, așa cum am avut în gând inițial. Mulțumesc pentru ideile bine venite, te mai aștept. Interesant este că ai perceput uscatul întunecat, stare ce a reverberat în tine, parcă ai fi auzit că ploaia nu are a face cu.

Ela

Evenimentele suprapuse pot genera uneori inchideri spre orizonturi colorate... imi place sa privesc umbrelele oamenilor cand ploua sau sa mi le pictez in gand. Violetul e inauntru in asemenea momente. Toate astea imi aduc aminte de Catedrala din Timisoara (in mintea mea ea nu este o cladire, ci o stare) si ma mir ca ai asternut trimiteri catre amprentele traibile, rotunde ale celor sacre, exact cum sunt ele in mine, spre mine, vii. Toamna aceasta numai intunericul din lumina de a doua zi poate revela amintirile si semnele... nimicurile...

Cel mai mult mă surprinde că te-a trimis poezia mea acolo unde am ales eu de fapt cel mai simplu: la \"press-papier\". Mulțumesc, e tare bine așternută fotografia, anul trecut am vizitat-o și eu prima oară, cine știe, poate am lăsat o amprentă între atunci și noi. Mulțumesc, tălmaci mic.

Ela

dintre toate obiectele care lasă amprente
aleg umbrela
e ciudat
are formă de barca
zambind printre valuri
mov ciel.

Între ploaia de ieri și umbrelele colorate de mâine, barca mov-ciel sper să nu se răstoarne. Mulțumesc, ești mereu pe sensul apelor mele.

Ela