aerul în care nu ne atingem

da! asta:
\"oamenii
trec unul prin celălalt, invizibili, se recunosc
după foșnet sau după cum se schimbă întunericul\"
te izbește.
frontal.

îmi pare una dintre cele mai reușite imagini sugerate aici.
asta pentru că se pliază perfect pe genul meu de empatie și de rezonanță.

cineva mă întreba de curând:
\"În câte culori se desface întunericul când trece prin tine?\"
..tu ce-ai răspunde?! :)

impactul, sur_prinderea acelui fragment care exact acolo era necesar să ajungă, frontal, mă bucură că a atins acolo.
în indigo :)
mulțam fain,
ela

aici la tine in poezie, finalul e de exceptie: \"după aceea, fiecare interior își absoarbe lumina, se închide\".

păstrează în bună grijă ce îți spune finalul acesta mic, mulțumesc,
ela

când am zis \"aici\" am gândit \"pe-aici\".
chiar am copiat-o și-o păstrez într-un sipet anume.

ps: răspunsul meu a fost
păi, dacă întunericul ajunge în mine, dă de lumină :D
deci: în tot spectrul.

da, am înțeles. de aceea m-a bucurat.
și tot spectrul la indigo, think about it. :)
ela

prima strofă mi-a amintit de fleur adcock. de felul cum închidea liniștea precum o ușă și se lăsa închisă într-un spațiu. unde s-ar fi clătinat \"rușinos de udă\", în urma unei ape care o tot spală și nu se murdărește. deși aici nu avem un spațiu închis, ci unul în care corpurile las senzația de imaterialitate. ele se ating, deși nu se văd, ci doar se recunosc după. mi-a plăcut foarte mult \"umbra fără stăpân\", care vine după interschimbul de nuanțe. eu o văd ca pe o umbră incertă, sau ca pe umbra unui alt corp.
foarte frumos. ca un fly-on-the-wall tango

uneori, adică deseori, discursul tău este de \"copil înțelept\" (nu spun bătrân, fiindcă înțelegi de ce). ai perceput că intangibilul-tangibil și închis-deschisul sunt, în anumite spațiitimpuri, un identic, \"la indigo\".
și mi-o plăcut trimiterea ta la fleur adcock, asta chiar sur_prise :)
merci,
ela

te duce cu gîndul la acel univers anticipat, rece, fără poftă și fără perspectivă. Și această stare e întărită de ultimul vers. Remarc acea liniște clară și imaginea oamenilor penetrîndu-se pînă la recunoașterea tactilă.
LIM.

Nimeni nu pătrunde cu adevărat prin celălalt. De fapt, ușile acelea nu sunt invizibile ci aparente. Numai nimicul se atinge de un alt nimic. E simplu: fiecare poate recunoaște în celălalt propriul nimic (sau numai suprafața nimicului). Din punct de vedere literar nu neg expresivitatea anumitor structuri, dar m-am oprit la ultimul vers, care îmi spune mai mult.
Cred că s-a schimbat ceva în perspectiva mea asupra obiectului estetic \"străin\", devenind prea exigent cu acesta și prea puțin cu propriile mele \"creații\". Așa că, în mod sigur greșesc.

O virgulă absentă undeva și una în plus altundeva. (Dovadă că sunt mai puțin atent!)

Lim, e o întalnire înaintea întâlnirii reale aici, un fel de suflet-suflet care stiu sa se recunoasca dupa cum se atinge aerul de conturul corpurilor.

Pasa, poti sa si dormi, sa si nu. Alegerea este a ta. Despre logica rationala si logica afectiva sau subtila, despre logica poetica, a reveriei sau a fanteziei, si despre poesisul dincolo de orice patrat logic.. Mai simtim uneori în_străinat textul/obiectul estetic celălalt. Sau chiar pe cel propriu. Sa fii exigent si, si. Dar nu preaprea si nu foartefoarte, excesul oricum nu e benefic.

ela

: aerul in care nu ne atingem. aerul ca ultimul sustinator al vietii. ma duce cu gandul la eterul antic. acela care patrunde fara sa se diminueze in esenta.
offf, eu si mersul prea departe, dar finalul, cu absortia, ma duce cu gandul la aceasta interpretare.

devoțiunea lucrurilor simple
mișcarea
aerului pe lângă oameni și neatingerea asta
a nimicului de nimic se întâmplă o singură dată - știi cu sună asta? ca și cum te-ai uita în urmă și în urmă e doar vânt

asta e o obsesie și nu-i a singurătății nici a înțelepciunii e a momentului
dar nu despre poem voiam eu să -ți spun ci despre e
acel e din subtitlu: aerul în care nu ne atingem - e

punct

ștefan
e ceva acest e care e dat și nu știm dacă îl putem atinge, e antic sau de multmult înaintea anticului. e pur și simplu. și unii oameni îl au acolo, în aerul lor.

alice
din punctul tău fac o virgulă să spun că dacă aș lăsa momentul să fie atunci ar fi și am spune: e
uneori e de ajuns.

ela