Întâmplare

Sa fie întâmplare ceea ce niciodată nu poate fi doar atât, sunt la personale dar citesc una din cele mai frumoase poezii ale tale, dintr-un unghi atât de îngust, cu aripi tinzând spre infinit, de la rasul firului ierbii peste poduri răsturnate întrebându-mă despre unu și doi.
Frumos, Ela.

Cu câteva secunde înainte de plecare, frumoasă întâmplare să te găsesc aici, prima, la numai câteva minute după scriere. Eu cred că întâmplările noastre într-o zi mai înnegurate, într-o alta mai înseninate, ne sunt înrodire. Vor fi de-acum personale. Mulțumesc pentru că ai simțit frumosul aici.

Daniela

Poza alăturată poeziei sugerează la fel de mult. Tu, îngrădită de pereții meditației cu fereastra zăbrelită, lumină în spate, făcând pod de cuvinte între gânduri....

\"întâmplă-se-n vânt
așternerea ta peste poduri ruine
tu faci arcada timpului între atunci
și niciodată acum
eu îmi fac apele între albii
găsind maluri de pietre cărunte
minute-n secunde niciodată aprinse\"

Secundele niciodată aprinse se pierd ușor în gânduri nostalgice și nedumeriri pentru ceea ce se întâmplă...
Apariția ta în abur făclie din dimineața asta mi-a plăcut mult și am vrut să-ți las un semn de prețuire.
Cu drag,
Magdalena

\"contur in linii nefrante...\" spui tu, facand din unu alt chip. Frumoasa poezie ai postat aici. In furtuna, in vant si in soare, adica in tristete, framantare si apoi seninatate, (asa vad eu succesiunea asta de stari meteorologice, furtuna - suparare, vant - zbucium sufletesc, soare - seninatatea sufleteasca) \"el, semizeul\" dupa ce se rostogoleste nerabdator inspre tinuturie tale, ti se asterne la picioare, cand te gaseste si apoi, cuprins de vraja iubirii, danseaza pe camp, facand din seminte vlastare indragostite. Si ca sa dovedeasca starile avute, simtite, el face doiul picurand umbra, arcada timpului intre atunci si niciodata acum, adica intre un viitor traibil dar semiindepartat si un prezent neatins. In fine, in cel de-al treilea tablou, el la o rotire mai mica, sau mai mare, indefinita, se va transforma in semizeu pentru a pastra nestins focul din faclia ta. Inevitabil, orice ar face acel \"el\" aduce automat o metamorfoza si in tine, fara de care simbioza nu s-ar putea produce.
Frumoase imagini ai creat.

intampla-se-n natura
muguri tinandu-se de mana
adunand gradina de vise
dintr-o lume a lumanarilor stinse

Magda
O aparitie abia vizibila uneori, dupa un timp furtunos, un vint si inca arderi de soare, poate numai chipul acela ce se vrea a fi conturabil, definibil si neinchipuit sa dea rost povestilor acolo unde semintele-gind aprind faclii si nasc vlastare. Multumesc pentru pretuire, te astept acolo unde ti se aprind in suflet cuvintele.

Bogdan, frumos te-ai invirtit acum printre versurile mele, parca le dansezi intre sensuru-sensuri, faci rotocoale de foc in imagini si un-doi revii la fiecare tablou. Impresionanta interpretare, multumesc mult.

Visctor, intotdeauna am admirat cind cineva, pornind de la versul meu a creat altele mult mai slefuite, mai mestesugite. Uneori oamenii se descopera numai prin creatie. Ce bine ar fi sa putem sa raminem frumos creatori.

Multumesc voua,
Daniela

voluptate, seninătate și o impozabilă fantezie.

E un fel de inchipuire, da, acolo unde sub o Minune iti resimti viata intens, intr+un caleidoscop de imagini, simtitndu-i deodata rostul. Multumesc pentru cuvinte-fantezii.

Daniela

la \"personale\" fiind, textul pare ascunsul, rotocol de taina, in penumbra de ziduri, dezvaluire de turn, cu ferestre inalte privitoare-n plutire spre pamantul soptit, rotitor, roditor in vartej de speranta facliei

cumva \"inrodire\", \"nedumerire\", \"rotire\" par jocuri, ritmul si ultimele doua versuri dau \"save\", intregesc si incanta

de aici plecand, scuze de incercarea - sonet, de sub bolti si arcade:

ne asteptare

cu ierburi furtuna singura vara
loveste-n vitralii lumina si zei
coboara pe ziduri cu stropii mai grei
spre zane-n lacasuri de-ascunsa povara

ne rotind fumega in ochiuri bazalt
si-ntamplare-i de ce iar ploaia ne cade
pe ferestrele ne-nscrise-n arcade
ne clipindu-se de un alt-celalalt

poate-i visare sau semne doar canta
dar pustiu e de fi-va altfel oricand
semizei opriti sub linia franta

ne firesc de umbrele clipe-s in rand
ne albastru cand ne doare si zvanta
lumine ce din spre lumina-s calcand

mi-a plcut mult..si mai ales partea asta:\'\' eu îmi fac apele între albii
găsind maluri de pietre cărunte
minute-n secunde niciodată aprinse\'\'

felicitari Daniela. te citesc cu drag. Octav :) pa.

\"ne firesc de umbrele clipe-s in rand
ne albastru cand ne doare si zvanta
lumine ce din spre lumina-s calcand\"

Un sonet ce imi lasa cuvintele rotind tanele inspre lumini firesc, ca si cum desprinzind coaja lumii la intimplare sub furtuna, dincolo de orice vint, numai in soare albastrul ce imi sta pe ferestre ne-nscrise-n-arcade se lasa in alt-celalat cu rostul armoniei. Un sonet ce nu da decit treimea cuvintelor mele. Multumesc si intregirea sa nu fie intimplarea nefiintelor, doar a fapturii presarate in cimp inrodit.

Drag, Daniela

Acele versuri de tine desprinse au intra-devar un ceva autodefinitoriu, o infima nuanta din ceea ce pot fi. Multumesc pentru ca ai putut decanta un fir esenta.

Drag, Daniela