Ecaterina Ștefan

prima senzație la citire a fost durerea pierderii. ecourile de voci care se-ndepărtează. codificarea sensurilor prin tăcerile (din cochilii) ori adîncirea introspecției. verva, ineditul precum și delimitarea trăirilor alterego-ului în jurul condiției unui moment (pierderea) alătură/împreunează ideile prin elemente plastice folosite cu multă precauție, deci dinamica relaționării.

ferm și fără mari inversiuni, decît o imagine două la mijloc dar cu sens direct. complex ca stare deși limbaju-i simplu, firesc. accent pronunțat pe sinceritatea trăirilor răscolitoare cu profunzimi și lirism tragic atunci cînd te apasă ceva pe suflet, simți nodul în pantof și cămașa devine tot mai fierbinte ori forța interioară/ tensiunea propulsantă sufocă. nu știu dacă-i rupt din realitate sau nu dar e bine redată ideea. nucleul interpretativ poate să difere de la un individ la altul raportat chiar și la atitudinea autorului. eu atît am văzut aici. m-am împiedicat de \"mie mi-e\" dar nu știu dacă-i greșeală.

Ioan,
se pare că răsăritul de soare l-ai intuit/ subînțeles/ dedus cumva din conținut, dar e ok. este și soarele ascuns după cuvinte ca să le vedeam mai bine în contrajur. da, o trăire poetică indispensabil, filosofie numai relativ, în funcție de cît de adînc poți privi în cuvinte, sens. în final nu se zice despre echivalența între cădere și pasul în gol, este doar o tendință/ dorință înspre...
mulțumesc frumos de trecere și semn.

și mie mi-a atras atenția acest text al tău. e scris cu nerv, forță. înclină spre cugetare, decifrare, gîndire. o vînătoare de suflet în ritmul pulsației. noaptea ca pradă, lacrimile de sticlă, înjumătățirea singurătății, intoxicarea de cuvinte și alte momente asemănătoare susțin imaginea întreagă, îi dau gust și miros specific sinklino spre devorare. vis dureros palpabil pe dinăuntru. coloana ideatică a întregului e constituită din accente/ nuanțe axate în jurul circuitului vînător-padă doar cu alte trimiteri ca sens.

Radu, nu știu ce mai e de lucrat aici. ai diacritice lipsă în \"silentios\" dar nu cred că în asta-i problema. ar fi fost refuzat pt corectură. poate structura, poate cursivitatea sacadată pe alocuri sau finalul e de vină. n-am habar. să știi doar că mie îmi place ideea.
pune literă mare și la gabor dacă tot ai schimbat.

dacă problema e-n stil atunci e de bine dar aveai tu un text \"pepenele\" mi se pare care acum nu mai e. țin minte că ela ția zis să corectezi din \"printre\" în \"între\" și altcineva, presupun că leonard dar nu sunt sigură, ți-a sugerat să schimbi din roșu în purpuriu. poate greșesc.

am impresia că am mai citit acest text. ori stilul tău e atît de evident.

nu știu de ce nu ți-a zis nimeni dar ar fi bine să-ți lași în nume doar prima literă cu majusculă. deranjează rău mai ales în comm-uri și cred că este așa ceva și în regulament. îți afer și eu prietenia mea. pe parcurs te mai citesc/ ajut în măsura posibilităților.

\"A venit iarna/ ca întodeauna acest anotimp/
mă ia prin surprindere\" sună prea copilăresc și în genere începutul este puțin poetic. eu zic să începi cu \"în toată nebunia asta perfidă/ sunt sechestrat între două ceasuri\" care mi se par de altfel f reușite. în \"ceasul meu este atât de încăpățînat\" ar fi bine să renunți la \"atît de\" întrucît lipsește în continuare \"încît\". cred că ai vrut să-i zici \"filigran\" nu \"filigram\". aiurea mi se pare \"enorm de alb\" și repeți cam des termenul \"ceas\" + typo \"debia\". zici că acele de ceasornic nu se întîlnesc dacă ei se subînțeleg din \"țurțuri\" dar de fapt se-ntîlnesc măcar și pe-o clipă. și pe urmă începi a scrie despre iarnă, continui cu ceasurile care nu-s legate de iarnă decît prin comparația ceea cu țurțurii și finisezi iarăși cu iarna. hotărăște. nu prea se leagă titlul. pledez pt forma următoare:

în toată nebunia asta perfidă
sunt sechestrat între două ceasuri
ce măsoară desincronizat albul din ochi
încăpățînat secundarul a rămas fără
acel tic-tac care de-abia își mai tîrîie umbra
prin cadranul învechit și opac
am văzut ceasul ei alb
depășește orizontul cadranului lucrat
în filigran cu mii de cristale înflorate
doi țurțuri de gheață aleargă într-un ritm sacadat
ca doi iubiți ce nu se întâlnesc decît pentru o clipă
doar un strat subțire de sticlă mă desparte de ei
i-aș ajuta dar mi-e teamă de ispita
care mă așteaptă la geam vrînd să mă poarte
prin crivățul timpului asemeni unui vis
feeric de iarnă

mai deranjează încă repetiția cadranelor dar n-am găsit ceva care să înlocuiască. vezi și ce faci cu titlul.

merci ela. ochiul tău ultrasensibil le prinde pe toate.

între planurile reci ale arhitecturii poemului alterneză spirala fierbinte a sentimentului debordînd albiile închipuite a singurătăților distanțate dar care se ating numai prin dragoste. echilibrul se menține atît în spațiul fanteziei-cunoașterii cît și-n cel oniric în care apar posibilitățile fără riscul prelogicii și demnității umbrite. prin urmare are loc raportarea la stările începutului și separarea cu propensiuni figurative spre combinare/ suprapunere. interesantă mi se pare compararea noroiului de pe mîini cu chipul întristat și imaginea din final. recreare artistică de sine a eului nu doar tehnic sau stilistic. expresiile succesive presupun nu doar o atitudine ci și o polivalență ideatică.

ai un mod de exprimare/ înșiruire a gîndurilor de invidiat. îmi place f mult felul în care apari în ultimele texte. respingînd deci din start categoricul și anorganicul, poemul respiră auster însă lejer din aerul nonpasager al optimismului. înclinat a da însăși căutării un aspect cristalizat al întregului nonepuizant ca epos și ca logos.

Ioana,
tălpile \"judecă\" cerul în măsura în care își pot imprima sigiliul identității de sine în golul transfigurat (în sensul suprem al libertății cugetării apelînd la unul din proprii tropi)

Claudiu,
nu știu cum ai privit tu versurile de după \"retină\" dar sunt în drept să suprapun indirect imaginile judecății libere și atitudinale prin poetizarea meditației (nu filosofiei d.p.m.d.v) îți respect părerea pt perceperea deschisă a părții, pledînd pentru expresia întregului însă în momentul scrierii am văzut și eu niște imagini pe care le consider bine amplasate așa cum sunt.

vă mulțumesc frumos pentru trecere.

foarte fain acum. cu totul alta poezie și-mi place cum ai făcut acum finalul. cred totuși că-ai mai putea renunța la \"cu_culori\" fiindcă e alaturarea ceea de sunete zgîrîie și menionezi deja de nuanțe. dacă vrei să specifici ca vorbesti de culori atunci înlocuiește cumva \"în culori\" sau \"de culori\"

nu-mi place structura textului la nivel compozițional, adică să fie versurile mai lungi, nu împărțite în fragmente. cred că s-ar putea comprima cumva exprimarea punînd accent pe imaginile mai puternice care ar susține ideea fără a insista în explicații. înspre final apari mai concentrat dar însuși finalul îl văd în versul \"am privit în orbitele ei întrate în os\", mai departe-i diluat și cumva inutil, poate e o imagine acolo dar se putea altfel formulat, cred.
ar suna mai bine \"ochii mei inocenți\" și niște minusuri ar mai fi abundența \"de-urilor\" în fragmentul \"de atâta imensitate de alb/ m-am trezit într-un clinchet/ de clopoței și-n ciripit/ de mici vietăți/ în mii de nuanțe pastelate de culori\". de asemenea ai putea înlocui \"cu\" cu
\"după\" în expresia \"cadru cu cadru\", astfel \"cadru după cadru\" - se păstrează sensul și se evită cacofonia.
în fond e bună ideea și dacă mai lucrezi asupra lui cred că ar putea fi acceptată dar asta depinde numai de tine.

dacă n-ar fi fost imaginile puternice, sugestive cu diverse trimiteri, fluiditatea portretizării precum și sensurile profunde cuprinse în unele expresii care apropie conținutul acestui text de poezie aș fi zis că-i fragment de proză curată. oricum unele nuanțe rămîn însă-i acceptabilă cred și ca poezie. acest portret-descriere ne dezvăluiește cît de artistic (poetic) pot fi redate niște simple imagini, sau succesiunea lor sub formă de alunecăre-transcedere-metamorfoză. echilibru bine axat între spațiu interior al personajului și ambient. interesantă transformarea din lut pînă-n crin, asocierea sînge-cerneală roșie și finalul care mi se pare foarte reușită, numai fără ultimul \"și\". un minus ar mai fi \"cu_capilare\", abundența de ca/cu-uri dar am înțeles că asta se rezolvă.
distorsionări asumate cu gravitatea miresmei de flori care apare-n final și pt care se merită, cred, întreaga metamorfoză.

felicitări călduroase celor trei lansatori pe care-i apreciez foarte mult. să fie într-un ceas bun. vă sunt și eu aproape cu sufletul. mult succes!

pulsul trăirilor are tonalitate proprie reflectînd bine starea interioartă. cadența respirației, individualizarea emoțiilor, fermitatea expresiei aduc farmec. mi se pare de-a dreptul superb \"într-o lume prea albă ca să mai aduc
de-acasă niște bulgări de zăpadă\". transcederea asta dureroasă pe-o clipă în alta lume m-a emoționat.

cred c-ar fi mai potrivit \"înecate în zbor\" și fără \"lucrurilor\" în final, mi se pare suficient \"vor căuta liniștea\", fără explicații. la nivel formal textul e acceptabil așa comprimat cum este fiindcă se păstrează ideea și nu-s părțile disociate în fragmente cu diverse direcții. și mai era nu foarte reușită imaginea \"vor coborî
înălțarea\".

ceea ce mi-a plăcut mie mai mult este parcurgerea spațiilor interioare. viziunile au sinklino spre plănurile reci. ceva între ars poetica și imagine abia palpabilă. echilibru între titlu și mesaj. trăirile dezvelite ca expresie plus intuirea cuvintelor și puterea lor de a reda starea dincolo de promisiuni. finalul mi se pare foarte frumos, bineconstruit și profund.