Ecaterina Ștefan

ce surpriza. îmi spusese și ion să nu pun atât accentul pe jegos, că s-a înțeles deja. o să încerc varianta asta. mulțumesc mult pentru încredere. am așteptat și eu mult să capăt o picătură de seriozitate.

un igitur se oprește aici să zică faptul că nu a uitat ce înseamnă igitur. se oprește aici să mai zică faptul că se identifică tare cu tu-un acela abordat de către un eu liric somnabul oarecum. și mai spune că a fugit pe la izvorul din păduricea veche, ba chiar a văzut toporași proaspăt ieșiți la lumină și a mai văzut stocuri de iarbă verde și aspră, care l-au făcut pe igitur să se oprească și să miroase îndeaproape verdeața. și prin ceața primă(văra)tică a văzut îndeaproape-departe măslinul sălbatec, așa cum răsăritul era gata-gata să apară, și-a pus o dorință, că se vedea și luna pe cer, iar luna era crescătoare, aproape la fel de rotundă ca igiturul nostru comun, care seamănă cu un gălbenuș și este mereu fierbinte. așa că alergărețul igitur, regăsit în mine, nu a stat mult pe gânduri și a presat un pic amânările toate ca să gândească o ars poetica, iar ars poetica aceea era chiar locul în care nimerise. și s-a gândit igiturul ăsta din mine că ars poetica lui este - locul căutat o viața îl găsești întotdeauna întîmplător - și cu gândul ăsta s-a întors igitur acasă și a dat de textul ăsta și s-a gândit că există magie pe lume.

lași cuvinte mari, dragoș, prea mari cuvinte pentru mine. am înțeles și am primit bunele intenții ale lui liviu ofileanu, am spus doar ca Hafiz este un poet mult prea important ca să fie adus în comparație cu ceea ce scriu. mulțumesc pentru corectură, am aplicat-o, și pentru că ai un fel de încredere certă în mine îți mulțumesc.

nu am auzit de acest poet. cred ca eu am incheiat totusi mult mai simplu si mult mai putin filosofic. nici nu se merita comparatia. multumesc de lectura.

aș scrie
are să-ți fie umblatul pe pietre. și fără trăire întru plin.
dar mi se pare o poezie cu forță, care nu calcă în gol. finalul bun.

simțirea unor clipe și arderea minții. da. mulțumesc, dragoș, pentru reflectarea consistentă a acestor cuvinte.

poate ca e vorba de cuvintele alese pentru a scrie aici. uite cum as vedea eu altfel textul, mai simplu adica:

s-ar fi putut ascunde în ecoul glonțului
în pata de sânge de pe rochia albă

s-a întors în sine
și-a pus capul
în piept

și-a amintit noaptea aia
din tot satul
fericirea aia sălbatică
pe care o simțise
clopotul mare care se blocase în mișcare
liniștea aceea
vuietul gloanțelor de dinainte
sângele cald
strâns într-o adâncitură - un blid enorm

s-ar fi putut înălța
a privit doar soldatul pușca

a pâlpâit pământul

a crăunit
stins

multumesc ottilia pentru semn si constanta lecturilor. un scantei am simtit si eu cand am scris.

nu inteleg de ce dar mi se pare incarcat prea incarcat textul. strofa patru e ceva mai limpede. in rest, as mai aerisi.

salut alex. interesante coincidente se intampla. s-a facut un foc mare in fata blocului meu, odata ce am ajuns acasa. parca si vedeam acolo arzind acele foi umplute cu nonsensurile din vis. dar este extraordinar, sa stii, este extraordinar sa citesti ceva in vis, fara sa te opresti, sa citesti pur si simplu din mintea ta... atat de cursiv.
multumesc de semn si ganduri.

nu citisem ieri acest poem, cand a fost postat, dar am visat versurile finale cu f mici diferente. altfel, mi se pare un poem bun. prima strofa are forta si versul trei din a doua. imi place asa.

:)

nu m-am gândit la un dialog cu subconștientul meu. a fost mai frumos de atât. e aici o poezie trăită cu o persoană care gândește aproape de felul meu de a gândi, suplinindu-mi neștiința. de aici și confuzia probabil. mulțumesc că mi-ai deschis alte perspective de lectură a acestui text.

mi-a placut finalul primei strofe. se observa ca mizezi aici pe esente, dar cred ca imaginile pe care vrei sa le transmiti poemului le-ai fi putut concepe mai interesant, la nivel de structura si formulare chiar.

multumesc, cristina, pentru semn. realitatile sunt indispensabile in scrieri, cel putin asa cred eu.

sincer, nu imi suna deloc bine ratacito si maiastro, desi o fi un fel de expresivitate transmisa prin ele. cantece rosii suna bine, cum si ciocnirea lor. am eu ce am cu rosul. citita in intregime, poezia pare extrasa din registrul in care scrii de obicei, adica stiu ca iti poti construi textele mai bine de atat.

are un iz filosofic textul, căruia i-aș zice chiar poezie.

aici: și e noaptea profundă ce-mi ține palmele lipite într-o ultimă căutare de sine

aș scrie: și e noapte profundă, îmi ține palmele lipite într-o ultimă căutare de sine

dar e ok și așa, adică nimic incoerent.

pare a fi scris dintr-o amintire plăcută, o amintire cel puțin importantă pentru tine. îmi place numele ion ca personaj. și finalul.

încearcă să citești textul, ascultând, în paralel, piesa despre care scriu în prima strofă. da, bine ai remarcat, este numai și numai realitate aici, obținându-și doza necesară de poetic doar pentru că așa s-a întâmplat realitatea să fie mai distinctă an acea zi, decât în alte zile, în alte locuri, și, poate, pe fundalul altor melodii. îți mulțumesc pentru constanța lecturilor. te citesc și eu, la fel de captivată de ceea ce scrii, cum și prima dată când am nimerit în pagina ta.

ești generos în aprecieri. mulțumesc că înțelegi și spui.

merci de precizare. intial am vrut sa pun chiar titlul din rusa, dar m-am razgandit, fiindca, pana la urma, suntem pe www.romana.agonia.ro, motiv din care am si tradus asa cum se observa.

ma regasesc in acest text, din perspectiva fericirii vazute si simtite prin prisma lacrimii. ficare strofa este un strop esenta metafizica, o sclipire poetica ce are forta de a cuceri.