prima oră de vară

un igitur se oprește aici să zică faptul că nu a uitat ce înseamnă igitur. se oprește aici să mai zică faptul că se identifică tare cu tu-un acela abordat de către un eu liric somnabul oarecum. și mai spune că a fugit pe la izvorul din păduricea veche, ba chiar a văzut toporași proaspăt ieșiți la lumină și a mai văzut stocuri de iarbă verde și aspră, care l-au făcut pe igitur să se oprească și să miroase îndeaproape verdeața. și prin ceața primă(văra)tică a văzut îndeaproape-departe măslinul sălbatec, așa cum răsăritul era gata-gata să apară, și-a pus o dorință, că se vedea și luna pe cer, iar luna era crescătoare, aproape la fel de rotundă ca igiturul nostru comun, care seamănă cu un gălbenuș și este mereu fierbinte. așa că alergărețul igitur, regăsit în mine, nu a stat mult pe gânduri și a presat un pic amânările toate ca să gândească o ars poetica, iar ars poetica aceea era chiar locul în care nimerise. și s-a gândit igiturul ăsta din mine că ars poetica lui este - locul căutat o viața îl găsești întotdeauna întîmplător - și cu gândul ăsta s-a întors igitur acasă și a dat de textul ăsta și s-a gândit că există magie pe lume.

Un poem foarte serios, de asta data, fara aspectele ludice ale rimei caracteristice poetului, cu final moralizator mai bine zis amar-moralizator: \" la tine însă cred că-i mai gravă chestia asta cu amânarea/ poate-mi spui și mie ce te-am tot rugat și tu ai amânat mereu/ să nu crezi că-i vorba de un reproș dar vreau să intrăm în livada de măslini/ și să avem sufletele primenite și toate ale voastre pregătite de mareaîntâlnire/ și nu-ți spun de ea acum ca să te pun pe alt drum sau să te schimbi în vreun fel/ departe de mine acest gând dar ar fi bine să-ți aduci aminte/ de câte ori ți-a venit să-mi scrii/
și n-ai putut/ ce te-a oprit să o faci// și uite că s-a făcut 3:48/ nod tare pe manechinul/ din lemn de gutui/ ce fericită era ea/ și ce derută pe tine/
când ți-am vorbit/ despre insularii peninsulari/ îți mai aduci aminte Igitur/\"Exista un fel de seninatate in acest poem, semn al intelepciunii, care atrage si \"pune pe ginduri\":\"ce tare s-au încălzit cuvintele/ ce adânc se luminează cotloanele/ în nopțile cu lună plină ale sufletului/\"si un fel savant de a reface legaturi unice de comunicare:\"mă așteptam să-mi duceți lipsa/ să dați un semn de viață/ și să mă invitați/ să vă spun/ despre cărarea/ cu scară coborâtoare spre mare.Acest poem este unul din acelea care ies cumva din inertia cultivata, intentionata, a poemelor-picturi usor recognoscibile pentru stilul poetului, este un poem marturisitor, specie rara printre poemele actuale ale poetilor din generatii mai vechi.Se vede cu usurinta nobletea exprimarii, pavaza sub care nici un interlocutor nu poate fi ranit, doar \"atins\".

Bine spune Vasile Mihalache \"poem mărturisitor\". Și eu am fost unul dintre martorii acestor destăinuiri.Am rezonat cu multe dintre versuri, în special cu acelea din penultima strofă. Citind, ai impresia că eul poetic ți se adresează, în ciuda unei exprimări poetice oarecum detașate, pe alocuri, oraculare.

Foarte inspirat mi se pare subtitlul. Despre unele neîmpliniri mai bine nu vorbesc, fiindcă nu-mi recunosc vreo aplecare spre exercițiul critic, exceptând obligațiile profesionale. Așa încât e posibil să greșesc.

v-am inchis intr-un cerc magic si zic

sa fie! (primit)

\"mă așteptam să-mi duceți lipsa
să dați un semn de viață
și să mă invitați
să vă spun
despre cărarea
cu scară coborâtoare spre mare\"

Uitai să spun, sper că nu vei amâna (iarăși): dar despre cărare nu ne spui nimic?! Fiindcă îmi vine acum să trec în rime tot textul, dar nu vreau să-l supăr pe Vasile cu ludicul meu (ne)serios!
\"(H)ai noroc!\"

cărarea
pe lângă vechea caracteristică
acum are o notă de perspicacitate
și-un conect-diez de Paște
pe undeva treci pe lângă semnul lui Iona

Aha! Prin urmare, \"drumul a gresit. Trebuia s-o ia în partea cealaltă.\" Corect, am uitat cărarea către inimă. Dar ceva-ceva despre Iona zisei prin acea parafrază a textului tău. \"Căci Iona n-are noroc și pace.\" \"Ce pustietate! Aș vrea să treacă Dumnezeu pe aici.\" Dar am spus prea multe și mă abat cumva de la text.

Dar hai să spun și ce nu mi se pare cu adevărat realizat artistic, fie că va fi cu supărare sau nu. Mă refer la narativitatea aceasta, prea puțin obișnuită în textele tale pe care le încadrai la poezie. Poate fără să vrem suntem luați și noi de valul acesta al prozei poetice.

Apropo de \"Iona\", cred că ai fi putut crea aici un solilocviu dramatic. Poate că este așa ceva, dar mai necesită o dezvoltare.

despre poveste
numai de bine
este deja cunoscut faptul
cand e
de ce e
cand lipseste
de ce lipseste

povestea se naste mai greu
eu ma bucur ca a aparut
si-i chiar e bune
mireasa-si cauta locuri de neuitat
despre restul
la Sfantul Ilie
de seceris

Oralitatea discursivă, tonul aproape îndrăgostit, schimbul de replici (continuat și în comm-urile de mai sus), jovialitatea lângă o mare gravitate a gândurilor, franchețea derulării filmice a unui fragment din schimbarea orei de vară, toate acestea mă entuziasmează. Mă provoacă să ascult, să-mi imaginez. Nu este nicio notă discordantă între depoetizarea actuală a limbajului și ceea cea ați scris mai înainte, d-le Ioan-Mircea.
Paștile Domnului cu lumină de litoral, cu aer tare de alge, cu noi prietenii!

uite că
de nu erai tu
cel mai Igitur
de jur împrejur
semnul de prietenie
de la Dragoș Vișan
mai rămânea ascuns un an

noroc în tine
venită-n gara de la Răpsig
luntrea așteaptă
la dig

acum văd că atunci
acolo
între lunci

"ce derută pe tine
când ți-am vorbit
despre insularii peninsulari
îți mai aduci aminte Igitur"