Ecaterina Ștefan

Scuze, Laurențiu, crede-mă că nu rău intenționat ți-am spus Ion, n-am habar de ce mi-a venit să-ți spun așa. Da, știu din mai multe surse că poezia în general trebuie să aibă versuri scurte și mai știu că e mai ușor cititorului să citească versurile scurte, dar chiar și raportat la titlu am preferat o formă cât mai aproape de prima variantă și de ideea \"totul e poezie\". Sunt sigură că în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat o să modific acest text dpdv structural. Scuze încă o dată, o să-ți spun Laurențiu de-acum fără probleme.

Vasile, mulțumesc pentru aplecarea grijulie asupra sensurilor textului și pentru semnul apreciativ și pentru urare. Îți doresc și eu sărbători fericite.

Ion, nu îmi este greu să-l fac fragmentat, dar ceva mă oprește să-l reconstruiesc pe verticală. Poate pentru că cred mai mult în cuvinte decât în enjambamente și formă. Mulțumesc pentru popas. Să ai un crăciun luminos.

Aurel, la drept vorbind, ideea din spatele cuvintelor care ți-au plăcut aici îi aparține mai mult lui Nietzsche decât mie. Ai ochi bun de a identifica valorosul. Mulțumesc pentru popasul rătăcit în misterul ninsorilor de mai sus.

Florian, uite că ceea ce ai spus aici mi-a dus gândul la o istorie amuzantă în care eram și eu și tu și o mașină parcată pe brațul lui Ștefan. Mulțumesc pentru că m-ai făcut să zâmbesc amintindu-mi.

\"îi deschis tatei cutia toracică\" - aici cred că ai vrut să scrii \"îi deschid...\"

poezia e foarte frumoasă. se conturează tot mai ferm un stil care iese din ordinarul contemporanietății (aici mă refer la tendința poeziei de azi de a se îndepărta de metaforă și sugestie, ajungând la o formă seacă de înșiruiri de acțiuni banale) și încearcă să marcheze o anumită istorie în jurul unor personaje care ajung și ele să fie niște simboluri textuale (\"nik este o fâșie de sânge proaspăt pe fața tatei\"). mi-a plăcut mult și poemul cu_clovnii, dar nu am avut timp să mă opresc cu un semn de lectură. mi-a plăcut și aerisirea pe care au căpătat-o textele tale din ultima vreme.

\"lumea îmi pare un cod de bare turnate cu singurătăți\" - aici se folosește singularul pentru \"turnate\". adică corect ar fi \"un cod de bare turnat cu singurătăți\", fiindcă în expresia \"cod de bare\" nu se ia pluaralul de la bare, ci singularul de la cod. pentru versiunea cu \"turnate\" ar trebui să zici \"coduri de bare\", iar înainte de asta \"lumile îmi par\" în loc de \"lumea îmi pare\".

\"mă arunc mai întâi/ cu privirile/ se sparg înainte de cădere\" - scrii \"mă arunc mai întâi/ privirile se sparg înainte de cădere\" sau \"ne aruncăm mai întâi/ cu privirile/ se sparg între ele\" sau \"mă arunc mai întâi/ cu privirea/ se sparge-n cădere\".

mai este și repetiția asta interioară \"orele mele/ ultimele minute\"

o versiune dinspre cum aș vedea eu textul mai limpede:

\"ninge cu orele mele
lumea îmi pare un cod de bare
turnat cu singurătăți

viața o monotonie de lipsuri

mă arunc mai întâi cu privirea
se sparge înainte de cădere
unii adună cioburile
se uită ca prin ochelari de eclipsă
la cea de aici

să fi fost eu oare aceea
care încă mai sunt după ce arunc și conștiința
privind cum se rostogolește pe treptele omenirii
făcându-se zob

deodată sar de parcă
vreau să prind moartea
din urmă\"

cu scuze că mi-am permis să umblu prin text,

este o poezie din tipologia celor care imi sunt pe plac, anume pentru ca se mizeaza pe o anumita istorie (versificata), aici a inghititorului de sabii.
daca ar fi fost vorba de un experiment poietic, as spune ca rezultatul este unul reusit, dar stiu ca autorul a incercat de mai multe ori forma aceasta de \"exprimare\"... apreciez ritmul si povestea din interiorul versurilor. am citit captivata.

în această poezie am simțit sinceritatea spunerii, ca o dezbrăcare a sinelui pe hârtie și rămânerea ființei adevărate, acolo, în cuvinte. mergerea până la capăt în confesiune și defularea fricilor aduce un plus de sensibilitate necesar, mai ales când forma poietică de îmbrăcare a textului nu pare să aibă cusururi.

p.s. nu sunt sigură, dar cred să lipsește un \"a\" în fața lui \"spune\" în versul \"n-am știut niciodată spune mulțumesc aceluia care mă înjură\".

este atât de esențializat și incifrat încât se pot citi și în ordine inversă versurile. dacă aș fi în locul autorului aș scrie \"ceva te ține pe margine\" în versul trei, dar observ că e o poezie care nu taman mizează pe un fir logic, în care versurile precedate să le argumenteze, să le susțină sau să fie un punct de pornire pentru următoarele, ci în urma lecturii rămâi cu senzația de trăire a unei prăbușiri în absurd, fără să îți dai seama unde s-a întâmplat ruptura de funie, și dacă a existat în genere vreo funie. în ultimul vers aparent am avut impresia că e o contrazicere și apoi mi-am dat seama de exactitatea și claritatea formulării deloc ambigue. apreciez capacitatea de a scrie filozofic în măsura în care interpretarea poate fi diferită în funcție de cât de adânc cititorul dorește să coboare în sensuri.

cu plăcerea lecturii,

harta se combină cu fugiții, nu cu rătăcirile. dorința nu întotdeauna duce la posibilitatea îndeplinirii, de aici resemnarea din final. \"scârț\" e denumirea cafenelei în care a fost scris textul.

dana, banda de scotch descrie mai mult verbul \"stau\", adică imobilitatea și doar într-un plan contextual se poate înțelege sufocarea cu fum de țigară. cuvintele cheie care apar acolo sunt mai mult subiective pentru mine și mi-au apărut momentan în minte, fiind luate din realitatea anumitor circumstanțe. eu una percep o singură comparație în prima strofă, una care ține de starea eului liric.

mă bucur că finalul te lasă cu impresia că ai citit poezie.

anca, sunt unele lucruri care contează mai mult pentru mine decât propria-mi înfumurare, și pe care le consider prețioase, de asta m-am lăsat convinsă să schimb din hulubi în porumbei. o sa înțelegi și tu odată.

florian, bine că mă cheamă ecaterina și nu ekaterina. mai lasă-mă să fiu copil.


mulțumesc frumos pentru cuvinte.

bine, o să mă gândesc la o altă variantă posibilă și o să schimb acolo. mulțumesc frumos.

luminița, mulțumesc pentru sugestia formulării mai comprimate a imaginii cu fularul și pentru aranjarea/îmbrăcarea textului în forma aceasta. nu observasem opțiunea.

gheorghe, altfel nu am cum să-i spun străzii cu pod. mulțumesc pentru oprire.

mădălina, mai las timpul să treacă și dacă o să simt că e musai să fie hulubi acolo, cum am vrut deodată, o să schimb. mulțumesc pentru bunele intenții.

mădălina, referitor la forma gramaticală a versului cu hulubi, îmi pare rău că mai comit asemenea greșeli. am rectificat. despre tonul acestui cuvânt în raport cu vocea textului, nu m-am gândit să aibă șarm termenul hulubi atunci când l-am scris. Adica nu cred că am exclamat vreodată \"uite, un porumbel\", am spus întotdeauna \"uite, un hulub\".
am schimbat totuși în porumbei pentru liniaritatea tonalității, deși strofa cu hulubi în imaginația mea chiar venea ca o evadare într-un cadru pe care eu l-am perceput ca fiind propriu vechimii (arhitectura caselor, circularitatea străzii și prezența porumbeilor numeroși care te atacă blând când îi hrănești, în piața unirii). lexemele de la începutul primei strofe le-am eliminat. mulțumesc frumos pentru ajutor.

alex, din câte am înțeles de la mădălina, forma versului care suna inițial \"să dau hulubilor firimituri\" nu era corectă. înseamnă că nu este corectă nici versiunea \"să dau porumbeilor firimituri\", fiindcă sinonimia nu scapă versul de incorectitudinea gramaticală. am ales varianta cu \"porumbei\" în față, adăugând și pronumele necesar. \"stările de acum\" sunt sunt stările specifice timpului și circumstanțelor în care am scris textul, nu azi. aș zice că poartă revoltă asupra unui anumit mod de viață (un mod de viață prea confortabil și prea limitat). mulțumesc frumos pentru lectură și părere.

\"pe acest loc s-ar fi construit un cimitir dacă visele ar fi avut oase\" e un vers foarte bun in contextul strofei respective/ poeziei. de asemenea mi-a placut mult prima strofa si segmentul acesta de text: \"aglomerări pestrițe unde fiecare speră că l-a înșelat/ pe celălalt.// piețe în care nimeni nu și-a dat vreodată foc\"

precizarea de pe coperta spune \"Selectie, ingrijire si comentarii de Igor Ursenco\". din cate am inteles, toate aceste referinte critice le-ai formulat tu. rezulta ca tot tu ai formulat si comentariul despre textele din antologie care ii apartin lui Igor Ursenco, adica despre textele care iti aparin? ultimul paragraf din postarea asta e scris de catre tine despre tine?

indemnul catre moarte strica cel mai tare, dar poti renunta la ultima strofa in intregime, fiindca si precedentele versuri din aceeasi strofa nu pluseaza pentru text. iar penultima strofa merge mai bine ca nucleu al unei finalitati, macar si pentru glisarea pe o linie mai sugestiva si mai poetica as zice.

ar fi mai bine fara finalul acesta.

felicitari. vreau si eu cartea. cred ca o sa ne vedem la chisinau.

felicitari laurentiu, o sa caut cartea ta.

îmi place partea asta:

\"copilă
hrăneam păsările
când murea câte una săpam adânc
mărul lângă care
făcusem cimitirul\"

primele două versuri sunt construite mai putin direct si s-ar fi inteles mai bine daca ai fi facut titlul si subtitlul ca versuri de incaeput. iar dacă vrei să lași poezia în forma aceasta, abstractizată pe la margini aș vedea versul \"s-a uscat\" mai aproape (spațial) de versul \"iubirea scheletică sepultură\", fiindcă la el face referință. dar tu decizi. oricum mi-a plăcut ce am găsit aici.