palindrom intraductibil

este o poezie din tipologia celor care imi sunt pe plac, anume pentru ca se mizeaza pe o anumita istorie (versificata), aici a inghititorului de sabii.
daca ar fi fost vorba de un experiment poietic, as spune ca rezultatul este unul reusit, dar stiu ca autorul a incercat de mai multe ori forma aceasta de \"exprimare\"... apreciez ritmul si povestea din interiorul versurilor. am citit captivata.

un registru bizar in care, de data asta, imi pare ca te misti cu oarecare stanjeneala (a nu se citi stangacie, zi-i mai bine indecizie) - un fel de flagelare autoparodica cu fracturi stilistice multiple, greu de definit, un puzzle tesut pe o tema clasica (la drept vorbind, de-a dreptul romantica), tratat cu mijloace pe alocuri moderne (discursul) pe alocuri postmoderne (fronda, detasarea, depoetizarea, dialogul, intertextul), pe alocuri a la fratii Vacaresti (inversiunile gen \"albastra perucă\", \"își permitea la curățat să ducă\", etc), de m-a luat ameteala...

as schimba pe ici pe colo, as scoate cateva explicitari si detalii (dar as risca sa fiu linsat, asa ca sugerez doar cateva chestii):

aici: ca-n fiecare dimineață iaurt cu fulgi și-o cafeluță - fara \"de grau\"
o gură deja descompusă - fara \"deja\"
\"surâsul lui sarcastic imita teribil o plăsea\" - daca tot imita o plasea, ce sens mai are \"sarcastic\" si as schimba \"teribil\"
si rimele sarace (prozodic) in orice context \"carunti-marunti\" (probabil intentionat vetuste) le-as evita totusi cumva
si mai sunt, dar ma opresc aici
as dea o stea pentru ce simt ca ar fi putut sa fie, in viziunea mea (rima neintentionata)/dar ma abtin, de aceasta data (...)

cu placerea lecturii

incantat si confuz(at) deopotriva in acest decor,

Radu, cititor

din registrul aproape autobiografic din vasmunte, dintr-o lume parca de deasupra, uite ca se poate intra brusc intr-un poem, ca intr-o stire de jurnal. incitant de citit, curiozitate nestapananita.
Am retinut>
\"abia acum e noapte când în trup
te-ai dezbrăcat de celălalt\" - nu stiu daca se putea spune mai bine, dar pentru mine suna perfect.

felicitari!

mulțumesc, Katy, pentru prezență și pentru cuvinte.

Radu: cititorul are întotdeauna dreptate; excepție: când nu are dreptate; de exemplu, fulgul de grâu (dat fiind contextul) are o anumită semnificație; nu îmi aduc aminte care, dar aceasta este, desigur, problema cititorului (mă gândesc că heraldica românească nu s-a redus întotdeauna la acvilă sau la o... gaură).

mulțumesc, Mihaela, pentru lectură și pentru semnul despre.

Cand viata-i circ/un circ bizar/cand ziua moare in zadar/ si linistita naste iar/un ou placid imaginar/si il ascunde-ntr-un sertar/ sa il cloceasca refractar/traind precar/visand precar/m-arunc in lume ca un zar/dand sase-sase/iar si iar/ ce ras amar/ce ochi de var/pandind clienti din galantar...
Vasile, toate-s date-n dar
de marele Ceasornicar
sa nu uitam sa mai zambim la crucile din tintirim
imbatranim
ne dezgolim
nimica nu desavarsim
nu mai iubim
o sa murim

Cam atata pot sa spun din ce-am trait citind poietria matale
Mi-a placut chestia cu cautatul oului si gasirea...
Nu mi se pare nou, culmea, e in tonul obisnuit. Dar eu observ mai greu si simt mai rar si poate de-aia.
Cu placerea lecturii,
Kosta

în definitiv, Kosta, circul este o formă de exprimare (în unele cazuri chiar artistică); ce \"personaj\" de circ nu întâlnești în viața reală? dresori, măscărici, echilibriști, acrobați, înghițitori de, scuipători de, omul-ghiulea, omul-rupe lanțul șcl; dimpotrivă, aș spune drama speciei noastre constă în aceea că Circul este viață.


mulțumesc pentru deja obiceiul tău de a comenta texte mai vechi; e o bucurie când stânrești reacții cu fiecare text postat; dar cu atât mai mare este bucuria când constați că acest lucru se întâmplă cu texte deja \"ieșite din circuit\".

pentru mine, sintagmele sunt echivalente: \"viata e circ\" = \"circul e viata\".
Evident, in poietria matale lucrurile sunt asa cum trebuie, adica mai complicate. Eu insa am ghicit in text o fronda, un gest de comic trist, contemplativ la adresa a ceea ce vede si traieste. In fond, textele literare pot trezi in mintea si in sufletul cititorului cate ceva pe masura sufletului sau. Eh, exagerez, mai exista si un dram de luciditate, totusi, literatura mi se pare un joc subtil de-a povestea si de-a sentimentele, insa de la fiecare capat se poate vedea diferit: dinspre sciitor sau dinspre lector. Textul de fatza (spun asta ca sa nu fie expediat in off-topic) are calitatea de a ma scutura de comoditatea cu care primesc tot ceea ce mi se intampla si de a ma determina sa vad, sa aud, sa simt, omeneste, circul in care eu insumi imi joc rolul, mai vioi sau mai plictisit. In fond, imbatranesc si de aceea pot fi scuzat. La buna recitire. Kostanu, sperand sa mai traiasca pan\' la anu\'...

m-as bucura si eu sa trezesc reactii. Textele mele insa par jalnice incercari copilaresti, mici strigate in pustiu, poate chiar sunt jalnic eu, ca autot si nu-mi dau seama. Asa incat, invidia mea sincera dar nepericuloasa ramane intacta.