Poezie
totul e poezie
2 min lectură·
Mediu
mă trezesc într-un pat rece
și o liniște deplină
ca în mijlocul parcului cu catedrală.
porumbeii se opresc acolo
nu pentru locurile sfinte.
mi-a spus că nu divinitatea,
ci liniștea,
doar liniștea îi adună, tihna
și acoperișul.
ar putea fi oricare zid.
ei au nevoie să zboare
și să se hrănească
din depărtările oamenilor.
am văzut cum se tem
să se apropie.
respir adânc. după fereastră
e ceață și întuneric.
dimineața se plimbă în vârfuri
pe după răsărit. zborul e scurt.
mai multă neliniște ascunde
frământarea săgeților de darts
între degete înaintea aruncării.
arborii puternici au nevoie
de furtuni ca să fie vii.
toate fricile mele tresar
în fața stângăciilor
pe care le simt aproape.
căderea îmi taie drumul.
simt doar zguduitura din piept.
nu știu de ce mă gândesc
la torturi de nuntă.
mă întreb dacă chiar semăn cu bjork.
dacă melodia noastră a rămas
all is full of love.
mă ridic, scutur zăpada de pe brațe,
mă îndrept, fac câțiva pași.
oamenii se prefac
că nu m-au văzut căzând.
scurta mea are fermoarul stricat.
uneori prin golurile dintre butoane
intră frigul, alteori mâinile lui.
bulevardul ștefan cel mare
e împodobit cu beculețe
ca în fiecare an de crăciun.
simpla necesitate de a atrage atenția.
toate buticurile sunt închise.
nu țin minte nicio istorie
amuzantă despre mine.
095825
0
Iată un vers cât o epopee !
Restul e nu știu cine, nins de zăpada nu știu cui...