Dumitru Sava

suberbă floare de roză ce răsari din noapte în tainica grădină a vieţii spre a înmiresma dimineţile şi a pastela existenţa te desfeţi în rouă te legeni în adiere te pleci mângâierii

La o masă de afaceri, pe undeva în Centrul Vechi, constatând că discuţiile au ajuns la un punct mort, trenează şi se apropie de impas, la semnul discret al amfitrionului, animatoarele se adresează

mai am niţel şi trec iarăşi apa asta a stixului uneori mai limpede alteori îngrozitor de tulbure treaba cu ortul luntrea şi cu caron e o prostie toată şmecheria cu viaţa a fost să învăţ să înot

magia cocoţa pe-o cracă iar noaptea aromea a mentă sub verdea salcie pletoasă uitase timpul să mai treacă eu doar soldat şi tu studentă păreai atâta de frumoasă ce dulce ne mai fu păcatul

existenţă şi fiire prinse-n haos şi neştire iar între ele jucăria jocului numit destin osândă şansă chin la care mă închin fatidică trinitate a condiţiei de fiu şi frate exist fiinţez doar

poate accidental în pruncie au supt prin laptele matern lacrimile pământului şi ceva din mirurile cerului fiecare o formă cuvânt ce se toarce împerechindu-se tainic cu timpul ele

mitul spune vorbe grele despre nărăvitu-n rele mitică fecior de lele din pădurea cu nuiele prefăcută în surcele fie zi ori cer cu stele făcând din păcat inele ce ţineau loc de castele

după-atâţia ani de şcoală şi de trudnică-învăţare când la şapte ani m-or scoate lumina să mă mai vadă şi vor găsi o ţeastă goală urmaşii s-or întreba unde-o fi înţelepciunea cândva

desculţă şi despletită mă căta azinoapte mama cu vocea slabă pierită la sânu-i mă rechema îmi părea însăşi fecioara coborâtă printre noi colindând prin sate ţara să-şi ia cristul

pe cer să mă vedeţi şi să ţineţi minte că eu nu cer cum cer imperii împăraţii frumuseţe curvele ori talent poeţii doar cerşesc timp atâta numai timp să pot să dăruiesc cerşetorilor

am plecat demult de lângă tine nu e aşa cum se spune că m-ai fi alungat eram curios să-ţi cunosc lumea de dincolo de eden pe care cu un rost tu ai creat-o n-o fi ea chiar perfectă dar e

tezeu orbecăind pe fir de aţă iartă de vorbesc cu nedreptate m-ai întemniţat în libertate ca zilnic să te cat în mine tată dar eu n-am prea înţeles porunca prostul am crezut că ea-i iubirea

Astăzi este opt martie, ziua noastră… Fetelor, vă urez să rămâneţi mereu vesele şi frumoase! Numele meu este Ucraina. Scuzaţi-mi lipsa de modestie, dar sunt sigură că aţi auzit de mine. De mai

Trecuse binişor de amiază. O amorţeală generală se aşternuse peste pământ. De parcă lumea se pregătea să intre într-un soi de hibernare estivală. O somnolenţă rău prevestitoare ce avea să-şi pună

pete de mister peste lumină scânteieri desconspirând abisul amăgitoare margini de infinit efemeri în veşnicie imperfecţi în perfecţiune relativi în absolut eu singur în singurătatea

tânăr şi frumos eram centrul lumii dar anii au trecut atâtea m-au respins că am ajuns spre margine nici nu mai am de ce mă ţine ce mai vezi tu acum la mine de mă vrei de la o vreme

poţi să o numeşti cum vrei şi înţelepciune liniştea asta a ta de dinaintea furtunii retras în falsa-ţi infirmitate taci mâlc te prefaci că habar n-ai de zarva de-afară de agitaţia stârnită

deunăzi când mă citeai tăcerea ta-mi zâmbea ca un reproş parcă vroia să mă întrebe de nu-s cumva exagerat prea aspru cu bietele cuvinte şi tare neglijent cu stilul meu că nu mă dedau la

pe când eram plecat prin nori să aflu cine sunt ori de exist crezând că mi-i asemenea cu pana-mi cel de sus a scris cărţile semnate cu numele meu nu nu mă dezic în niciun caz căci doar în

naiv tânăr făt frumos tare mândru şi chelos după ce nesăbuit vânător amuşinând urma iubirii de la izvorul nesecat al vorbei spre misteriosul labirint asemenea argonautului disperat după lâna

acum spre sfârşit de an un mahomedan cu turban şi un evreu poate zevedeu cu cipilică de zeu lângă un creştin în halat de in sub un pin luminaţi de-ceeaşi stea bând din narghilea

cu lacrimi l-aş ruga pe bunul Tată o viaţă pământeană mă-nvoiască că-aici situaţia e disperată pieirea paşte rostirea românească ascunsele istorii nu mai tac profeţii strigă-n gura