Dumitru Sava

tocmai acum m-am născut când otrava macului curge prin scleroza din venele lumii tăiate zilnic de sinucigași în războaiele anti teroriste găuri negre femeile uită să mai facă copii avortate-n

departe e oaza cămilă-n deșert gura poetului tace rezerva de vorbe transpiră drumul iluzii se scurg în copite și fiecare pas nisipu-nflorește poeme se umple pustiul de

soarele arde ca un cuptor temperatura planetei a mai crescut cu un grad de n-ar face febră! în lanul auriu nu știe de cine stă pitită ciocârlia, tăcută își clocește ouăle. haita îi

se face tot mai cald pe pământ. printre mormoloci încurcate în mătasea broaștei stele căzătoare clipocesc în balta lumii. haite abandonate de câini comunitari vânează lumina sperând să

desmățul luminii. singur în noapte sfiosul greier se trezește speriat. se făcea că-i licurici! de urât, cântă. și cântă… scânteieri de lăută – scrâșnetul coasei! o petală de trifoi udă de emoție.

coboară astrul inimii-n uitare și am rămas singur pe pământ mă rătăcesc în gând și așteptare mistria-mi se preface în cuvânt doamne de tine ce dor mi se face nu mă lăsa așa nefericit

oofff mă doare capul de nu mai pot! m-am privit în oglindă și... m-am deocheat!

inima schije dintr-o grenadă neexplodată și nu e nimeni să-i tragă brățara se învechește pulberea în ea și o să fie scoasă din uz prin des(ș)ertizare de niște oameni vrednici care habar nu

înghețat peisaj selenar numai cratere de vulcani stinși ce abia mai fumegă la fel ca un aerodrom bombardat de o flotilă de omuleți roșii și răi din ordinul expres al phersephonei geloasă foc că

“măi bărbate știi ce zic io suntem bătrâni ne-a trecut făina prin ciur... dacă s-o întâmpla ceva cu unul dintre noi io mă mut la copiii ăia!”

ai viața ta ca și a mea știu cât te iubea ca și pe mine… în lipsa ei te mângâi eu că poate iubirea ta e Ea!

e vremea muierilor disperate că iar vine wekend-ul și le prinde tot singure butonând la televizor cu copii și nepoți fericit de netoți cu bărbați îngropați și amanți de altele

anii în care alergam către o stea fără pingele și cu tunica ruptă în marmelada pe mămăligă valsând prin catalogul de note al celui mai breaz liceu militar tuns după piele și fără un ban sâmbete

umbra lui Adam- răsuflare a lumii sub pomul vieții

mama mea nu-i florăreasă n-are chioșc n-are tarabă și nici fuste colorate habar n-are să ghicească ea nu poartă bani în păr însă m-a născut în flori gol în vreme de amor când luceafărul și

mută bateria de rachete prin fumul de țigară și-așteaptă musafirul o bombă atomică ce foc de artificii…

Se scriu istorii "sincere" la comandă politică. Cu istorici vânduți, falși ori de pripas! În ziare, la televiziune… Ori institute peste noapte inventate! Toate cu un singur scop. Să ascundă

cu trupul de nălucă și suflet de carybdă care croiești lumea fără să o-ntrebi doar pe măsura ta și-ți faci din ea odăjdii scumpe așa să te distrezi răsari sori în întuneric și-ncurci hotarul

Avem în mână cărți bune dar ne temem să jucăm, deși am dat un campion mondial la poker. Atu-ul este la noi dar nu știm să-l folosim. Ne lăsăm dominați de o falsă inhibiție și înghițim toate

norii plângeau deasupra noastră eu eram ud tu erai castă prin iarbă ne plimbam desculți săraci și-nfometați dar culți se vremuiește viața peste noi ne e rușine să mai umblăm goi eu sunt

eram un june-ndrăgostit nebun și te iubeam cu disperare speram frumosul să-ți adun în covoraș pentru picioare când nu m-am mai putut abține ți-am cumpărat și dăruit un pat să odihnești

cârduri negre de ciori se preling din plumbul norilor ce se interpun între pământ și soare eclipsă parțială ori totală de bani îndesați bezmetic în buzunare proprii ale celor devotați binelui