Dumitru Sava

în tridimensionalitate ştiu că te locuiesc mai la margine aproape lângă tâmplă n-am cum să fiu preferatul în minoritatea asta de aleşi de aia mă simt un pic mai liber chiar m-ai putea

singularitate sculptată-n infinitul iubirii arhitectură a lumii ce tăinuieşti cabala devenirii cromatică alchimie unde ca un sâmbure germinează tâlcul nemărginirii crater prin care se

veniţi români în fiecare an de ziua naţională să ne unim în hora drogaţilor cu marea iubire de neam şi intraţi aşa în transă cu ochii închişi să o întindem chiar peste vechile hotare

după păţania biblică scârbit de înşelăciunea evei adam mai umblă şi-astăzi singur pe pămâmt spre a nu fi recunoscut e trvestit în pasărea cu prin muşcătura de măr dispune de darul

în numele tatălui al fiului al sfântului duh nu luaţi de bun ce vi se spune prin false taine tălmăcite ori evanghelii apocrife şi în re legeri profeţite de îngeri cu aripi înnegrite doar

unde s-o fi dus lumina şi bucuria-ţi de pe chip în care-n fiecare dimineaţă mă scăldai nu-ţi mai pleci capul pe pieptul meu când mă întâmpini ca şi cum te-ai crede vinovată priveşti pe

cândva stăpânii lumii scoşi din istorii să li se şteargă definitiv urma azi nu li se mai spune nici măcar ţărani se pune la cale eliminarea lor chiar şi din limbă ei înşişi uitaţi în

văzând cum stihu-mi cucereşte lumea bănuiam că uni/versul e în expansiune dar nu auzisem de entropie umblam fudul nevoie mare prin verde despuiat şi-mi arătam la lume goliciunea ca nudistul

cititorule ignoră-mă în continuare sfidând inconştient destinul îngroapă-te prin nepăsare în lumea-ţi de păcate să te salvez îţi strig ca nevinovatul în infern poetul e sămănător de

Aluzia la cunoscutul film al lui Dan Piţa cu acelaşi titlu, după nuvela sadoveniană “Locul unde nu s-a întâmplat nimic”, lansat exact în anul când exploda mămăliga românească, este premeditată. Se

fără să ştie poetul e un negustor atât de nepriceput că se vinde pe sine gratis comoară nevandabilă în aşteptarea unui critic necinstit de alţii şi doar cinstit şi binevoitor

când toaca timpului va bate stingerea exact la ora nouă precum gornistul în cazarmă pentru că mi se vor împlini cei o sută patru ani dăruiţi de zeu prin firul de aţă al ursitoarelor şi

fiu al ploii fulger şi trăznete în apa asta vie ce iarăşi s-a rupt stix dintr-o volbură unică mare e vorba de firicelul numit viaţă ce mă curge prin ombilicul tăiat sub salcia naşterii mele

un tainic dor iar ne-a chemat e scris în legea omenească să-i pomenim pe cei care-au plecat cu patria la cer să nemurească aici unde-i jeleşte dealul şi timpul lustruieşte placa unde-i

furioaso ce laşi să-ţi de în clocot lutul nu arunca venin prin craterul rostirii căci ai putea să otrăveşti poemul în care te-o reîntrupa omar poetul nu cerceta cu patimă ascunsă acele legi

eu te fluieram în continuare pe uliţă şi doar ca să nu se întrerupă rima tu mă mai aşteptai înfrigurată la portiţă trupurile noastre înlănţuite experimentaseră cam de multişor orgasmul se

cred că îngerul meu pleacă undeva l-am surprins că-şi făcea geamantanul se întâmplă de o vreme ceva a secat lacul şi lotusu-i ofilit din cer abia de mai picură mană chakrele s-au colmatat

viaţa asta e mirare eu întâmplare tu o altă întâmplare ne-am întâlnit din întâmplare pe aceeaşi pernă moale tâmpla ta din flori de soare lângă tâmpla-mi cugetare din iubiri pârjolitoare

îţi mai aduci aminte poate de ziua aia de demult când inocenţa mea flămândă ca o stafie îndrăgostită rătăcea printre păcate unde verginitatea ta tocmai bătea la uşă şi absolut accidental

chiar dăruită cu toate harurile oricâtă încredere ai avea în ea şi oricât de dragă ţi-ar fi nu întreba niciodată o femeie ce îşi doreşte de dorul ei vanitoşi fiecare visăm să fim masculul

în acest democratic secrestat unde secretul e-împărat un secretar ne-a secretat sacru conducător un secropat

misoginismul are o explicaţie e un fenomen absolut natural dar nu emană aşa cum s-ar crede dintr-o inconştientă să spunem invidioasă pornire masculină împotriva splendorii sexului opus ci

pe cărarea către mânăstire gemete tânguitoare înapoia mea - straturi de urme păcătoase mântuitor strivite sub tălpi ajung mă fac icoană în perete las sufletul liber să zboare dar el

haiku japonez puritate şi sînge cireş înflorit